De vorbă cu Domnu’ Trandafir

Dragă domnule Trandafir,

Se spune că dumneavoastră ați fi un simbol pentru dascăli, un model de învățător blând și iubitor. Și eu sunt învățătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învățământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoașteți. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăți. „Ce-s alea facultăți?” Da, chiar mă miram să știe un simplu învățător ce-nseamnă facultate.

Câte credite ați strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „Ce-s alea credite?” Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ștampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Așa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeți, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea așa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ține pasul cu noutățile. Doar că, uneori, noutățile năvălesc așa de multe deodată, că nu mai poți ține pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educației”. Costă el 1.400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt și transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs.

„Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteți! Nimic nu știți!

Ultima noutate e înființarea clasei pregă­titoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregătește pe copii înainte de a intra în clasa I. Și pentru care dascălii sunt pregătiți să facă față. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs înainte de a începe școala. O formatoare, pregătită la rândul ei de altă formatoare, ne-a inițiat. Vă rog, nu întrebați „Ce-i aia formatoare?”! Puteți să deduceți. O săptămână, de dimineața până seara, am învățat ce am de făcut. Sau cel puțin așa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârșire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?”  V-aș explica, dar ar urma să mă întrebați „Ce-i ăla calculator?”

Văzând ce mă așteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiții imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă așteptam să întrebați „Ce-s alea module?” Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveți. E drept că munca îți era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceți un eseu, pornind de la definiția…” Mă mir că nu ați întrebat „Ce-i ăla eseu?”

Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost așa. Am înțeles că nu se poate să nu finalizez cursul, așa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conștiincioși în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat astfel cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competențelor, cu implementarea proiectelor și multe altele despre care nu mă mir că nu ați auzit, că nu auzisem nici eu până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme atât pe platformă, cât și într-un folder. Bine că n-ați întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu știu cum v-aș fi explicat. Am aflat ulterior că mai sunt și 31 de teme de reflecție. Le-am postat și pe acelea, ce era să fac? Au mai fost și trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu știți? Fiecare evaluare se putea da o singură dată și trebuia obținut un rezultat de cel puțin 50%. Dacă se întâmpla să-ți pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?” Mai bine că nu știți! Am dat și cele trei evaluări și am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!…

Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare față în față, în urma căreia voi primi 30 de credite și voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul și voi prezenta un proiect inter­disciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdiscipli­naritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoașterii. Dar nu știu de ce-mi bat eu capul să vă explic! Oricum, nu ați înțeles mai nimic din tot ce am spus.

Am și eu o nedumerire. Cum ați ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveți habar de cele mai importante aspecte din învățământ? A, pe vremea dumneavoastră cea mai mare importanță o aveau elevii!… Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?

 Vali SLAVU

P.S.Domnul Trandafir al lui Sadoveanu chiar a existat. Deşi sub alt nume, căci adevăratul Trandafir s-a numit Busuioc, Mihai Busuioc, caracterul său şi înfăţisarea este aidoma cu cele ale personajului. A fost învăţătorul scriitorului la şcoala Vatra din Paşcani, blând, dedicat şi corect, “un om bine facut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zambea, se aratau sub mustaţa tunsa scurt nişte dinţi lungi, cu strunga mare la mijloc. Când citea din poveştile lui Ion Creangă, cu respectul cuvenit faţă de marele povestitor şi faţă de opera acestuia, ţinea cartea la piept, în dreptul inimii".