Pe aceeaşi ulicioară
se zbate-n miezul nopţii
în tremur fără de sfârşit
dorul de EMINESCU.
La steaua bolţilor
albastre şi tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.
Pe lacul liniştit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.
Pe lângă plopii fără soţ
seara pe deal se lasă
şi arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.
În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
şi-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu