De curand
La o ora albastra de seara,
Intr-un vis
Privegheat de Steaua Polara,
Un om a batut la o usa –
O fi fost fermecata?
A batut o data,
Si inca o data
Si inca o data …
De trei ori a batut,
Pana cand pe gaura cheii
Prinse sa palpaie o-ntrebare:
“Cine-i?”
“Om bun, vin de departe,
De peste mari si tari,
Numele meu este Disney”,
Raspunse cel ce-a batut
La usa aceea
Inchisa strasnic pe dinauntru
Cu cheia ...
Dupa usa, copilul,
Singur acasa,
Fara parinti,
Isi lua iarasi
Inima-n dinti:
“Mai spune, omule, repeta
Ca mai bine s-aud ...”
“Ma numesc Disney,
cel cu desenele ...
Hollywood ...”
Si usa se deschise incet:
”Dar acasa-s doar eu!”
Ii zise copilul
Privindu-l atent,
Sa nu fie vreun lup,
Vreo vulpe sireata,
Sau, cumva, vreun zmeu ...
“Stiti, parintii mi-au spus,
Cand plecara la trebi:
Usa nicidecum s-o deschizi.
Cineva, daca bate,
intrebi!”
“Stiu foarte bine
Acest sfat parintesc,
Eu insumi ti-l dau
Ca pe-un lucru foarte firesc ...”
“Mama chiar ieri mi-a citit
(Eu nu sunt deloc sperios!)
O poveste cu o capra
Si trei iezi,
Unde-i vorba si de-un lup
Fioros ...
Bate lupul la usa,
Isi toarna in vorbe stafide
(Ca sa fie dulci, foarte dulci!)
Si iedul cel mare,
Neascultatorul,
Cel fara minte prea multa
Ce credeti ca face? ...
Deschide! ...”
“Si ce a urmat mai departe?”
Intreba omul din usa.
“Ceva de care eu nu vreu
Sa am parte ...”
“Eu sunt Disney, copile,
De ani multi colind
Bucurii sa aprind,
Cat un cer instelat,
Cat un brad armonind
De proaspata nea ...
De ani multi colind
Tot colind ...”
Copilul deschise usa
Cat sa poata bine vedea
Daca Disney acesta
Nu-l minte cumva.
Dar privindu-l atent –
Inalt, uscativ si simpatic –
“Nu ma minte – acesta-i Disney,
Precis!”
Si drumetul intra
Parca putin obosit
Si de spate adus,
Iar copilul, privindu-l
Uimit, a uitat
Ce mai are de spus ...
“A, da! Ati venit tocmai bine,
Ingana fascinat ...
Va rog, luati loc in fotoliu
Sau, mai comod, stati langa mine,
Pe pat ...”
Mangaindu-l pe cap, Disney
Ii povesti pe-ndelete
De-a lungul si de-a latul
Acestei planete ...
Disney gandea:
”Frumoasa-i planeta
Mai ales prin copii,
Prin copiii ce rad
Si primesc in dar bucurii,
Prin copiii visand
Intamplari ne-ntamplate,
Stele si sori
Spre care si ei pot urma
Zambind, uneori ...”
Disney-bunicul ...
Parca nu-i vis!
Si o mana peste umerii lor
Un televizor a deschis ...
“Totu-i fantastic:
Disney e-aici,
Si cu sapte pitici ...”
Ecranul clipea
Ca un ochi jucaus:
Or sa vina si Mowgli
Si Baloo
Si Bagheera acusi,
Si vestitul tigru
Cu muschii de cel mai mare
Calibru.
Si precum a gandit baietelul
Asa s-a-ntamplat,
Toti au venit,
Iar el a aplaudat ...
Dar ce se-aude, cine tropaie
De parca ar cadea pe podea
Mii de busteni?
Din televizor sar pe covor
Cei 101 de dalmatieni!
Si totusi este destul loc
Pentru toti ...
“Incearca sa-i magai –
I-a spus Disney, ca poti!”
Si cateii acestia indrazneti
Si vioi
Se lasau mangaiati
(Hai copii, mangaiati-i
Si voi!)
Disney se bucura,
Cteodata mai noteaza ceva,
Apoi scoate o bagheta
Si-o indrepata usor
Spre perdea,
Iar perdeaua se face ecran,
Ca-ntr-un basm colorat
Si copilul priveste
Cel mai nou desen animat.
Baiatul ce-apare
Pe perdeaua de fum
Este el, chiar el, cel de-acum,
Iar batranul acela, ce-l mangaie bland,
Este Disney, desenand, desenand ...
In jurul lui vin in cerc,
S asaza
Catei, elefanti, urechiati,
Vulpi matasoase
Si alte artiste de vaza
Intre care, credeti-ma,
Pentru ca eu stiu totul,
Se afla si Doamna si vagabondul ...
Filmu-i frumos; in culori
Pana-acum neintrecut ...
Dar unde e Disney?
Dar une-i baiatul?
Nu cumva i-ati vazut?
Nu-mi raspundeti acum,
Chiar de raspunsul il stiti!
Lasati-i sa umble prin vis
Unul de altul uimiti ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu