Ghiocel cu nasu-n vânt

 

Prima floare răsărită

Pe un petic de pământ,

Mic şi-obraznic, ghiocelul

Stă mereu

Cu nasu-n vânt.

 

Singurel cât ţine ziua,

Tot îl mai treceau sudori

C-ar putea să dea cu ochii,

Cum, necum,

De alte flori.

 

Nu avea, ca să se ştie,

Nevoie de companie!

Mai degraba-n cap să-i cadă,

Reci ca el, flori de zăpadă!