Taina vindecării

 

  de Bruno Ferrero

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
– Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…
Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe.

În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.
La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

Invatand litera Z

O linie frânta-n trei,

Este Z, şi dacă vrei

Pe caiet să scrii “Zoreşti”

Nu mai ai cum să greşeşti.

Ba chiar poţi să povesteşti

Că zăpada este mare

Şi zarzărul zărit în zare,

Este nins de parcă-i floare.

Zdreanţă zburdă fericit

În zăvoiu-nzăpezit

Şi la zvon de zurgălăi,

Latră şi se-ascunde-n clăi.

E-un căţel mai zăpăcit,

Zvăpăiat şi zbânţuit:

Zbier la el şi-l trag de zgardă,

El zvâcneşte din zăpadă,

Sare-n sus şi dă din coadă!

[ FOTO ] Fluturasul meu - Malina Olinescu

Soarele a răsărit
În poiana cu pitici.
Fluturaşul s-a trezit,
S- a trezit din somn.

Sus, sus, tot mai sus,
Zboară fluturaşul meu.
Sus, sus, tot mai sus,
Fluturaşul meu.

Păsările i- au urat:
Bună dimineaţa!
Fluturaşul colorat,
S- a trezit din somn.

Sus, sus, tot mai sus,
Zboară fluturaşul meu.
Sus, sus, tot mai sus,
Fluturaşul meu.

El dansează printre flori
Printre florile de mac
Fluturaşul colorat,
S-a trezit din somn.

Sus, sus, tot mai sus,
Zboară fluturaşul meu.
Sus, sus, tot mai sus,
Fluturaşul meu.

Muzica si text: LILIANA STEFAN

Fericirea in copilarie

Relatia cu un subiect ne aduce paralel cu experienta cotidiana de suprafata, dar si cu cea de reflectie (de profunzime): visele si reveriile, un anumit numar de forme si fantasme care ocupa «folclorul» nostru individual, informatii asupra marilor teme umane – toate solicita un spirit analitic deosebit, chiar talent, caci, dupa expresia lui Jean Cocteau: «Cand privesti zanele, ele dispar». Fericirea, ca si zana, este de fapt o iluzie in planul realitati sau, mai exact, o realitate doar in planul imaginarului.

Fericirea este un cuvant ambiguu, sursa de neintelegeri, capcane, fals subiect, subiect tabu. Fericirea, termen fenomenologic, nu desemneaza un subiect pentru psihanalisti, dar revine si in limbajul acestora care nu-l pot exclude din reflectiile lor. Freud, vorbind intr-o maniera pesimista, il defineste ca pe realizarea unei dorinte infantile. Definitie fecunda, dar insuficienta. Radacina infantila se regaseste, fara indoiala, dar demersul care ne aduce in copilarie nu este specific. Toata dinamica vietii mintale presupune o continuitate in timp, utilizarea si intelegerea mecanismelor defensive ale tensiunilor si conflictelor copilariei. Iar daca este vorba de o dorinta infantila, este mai mult decat necesar ca aceasta dorinta sa se poata mentine dara modificari notabile pe parcursul evolutiei.

Majoritatea trateaza caracterul tranzitoriu si iluzoriu al fericirii: in timp ce pentru unii ea constituie o cale posibila si un ideal dezirabil, pentru altii este o pretentie derizorie scandaloasa. Intr-adevar, este vorba de un subiect deificil de tratat, de considerat in mod obiectiv, pentru faptul ca suscita implicatii morale, estetice ale Supraeului sau idealul Eului.

Evocarea fericirii antreneaza adesea o referinta directa la copilarie si este o banalitate sa desemnezi copilul la sanul mamei ca simbol al fericirii, acceptat de un numar mare de oameni.

A spune despre copii ca nu-si cunosc fericirea implica o nostalgie a situatiei lor familiale: protejat, dependent si ignorand anumite aspecte ale realitatii, se presupune ca fericirea este precara, dificila sau imposibil de pastrat in cunostinta de cauza.

Fericirea in copilarie comporta dimesiuni obiectuale si de nivel ce nu poate fi comparat cu cele ale adultului. Copilul fericit priveste spre viitor cu credinta ca visul sau va deveni realitate, va ingloba realitatea. Acest lucru nu este posibil la adult, care, dimpotriva, a invatat posibilitatile si a cunoscut dificultatile si a cunoscut dificultatile prin care elanul sau se traduce in real.

Nu este exclus ca posibilitatile fericirii sau vocatia fericirii sa fie legata de trairi vechi familiale, de o fixare care, in acelasi timp, joaca rolul de punct de plecare, de ritm bazal asupra caruia se grefeaza alte ritumuri secundare. Iar daca sunt putine similitudini intre fericirea unui copil si cea a unui adult, este putin probabil ca un copil nefericit multa vreme si mai ales precoce nefericit sa devina un adult fericit.

Grupul de litere " CHI "

Litera " Z "

Zece zebre şi-un zebroi

Pasc pe câmpul de trifoi

Şi cum stau aşa-nşirate,

Îndungate şi-nvărgate,

Zici că Leana a spălat

Şi întinse la uscat,

Agăţate, colo-n zare,

Parcă ... zece pijamale!

Lectia

de Lev Tolstoi 

Leul,măgarul și vulpea s-au dus la vânătoare.Au prins mult vânat și leul a poruncit măgarului să facă împărțeala.
Măgarul a împărțit totul în trei părți egale și a spus:
– Poftim ,fiecare să ia o grămadă!
Leul s-a mâniat și l-a mâncat pe măgar.I-a poruncit apoi vulpii să facă împărțeala prăzii.
Cumătra a adunat aproape tot într-o grămadă pentru leu, iar pentru ea a lăsat aproape nimic.
Leul i-a spus:
– Bravo ție! Așa se face împărțeală corectă! De unde ai învățat să împarți așa bine?
-De la măgar ! i-a răspuns vulpea.

Cine-mparte parte-și face!

Spaima trece primejdia rea !

Fericit este acela care poate învăţa din nenorocirea altora.

 

Cel mai puternic din lume

poveste populară

A fost odată un tigru foarte bătrân. Trăia într-un codru des. Despre înţelepciunea lui se dusese vestea prin toate împrejurimile. Dar într-o zi îi veni ceasul să moară. A poruncit îndată să vină unicul său fiu, pe care îl întrebă:
– Ştii, tu, fiule , cine are colţii cei mai tari din lume?
– Desigur, tigrul! răspunse fiul.
– E adevărat. Dar stii tu cine are ghearele cele mai ascuţite?
– Desigur, tigrul! răspunse din nou fiul.
– E adevărat şi asta. Şi acum, spune-mi, cine aleargă cel mai repede?
– Desigur, tigrul! exclamă fiul, fără să stea mult pe gânduri.
– Şi acum am să-ţi pun ultima întrebare: Cine este cel mai puternic din lume?
– Tigrul! Tigrul! Tigrul! strigă de trei ori puiul.
– Te înşeli, dragul meu. Să ţii minte de la mine: Cel mai puternic pe pământ este omul! Să te fereşti a ieşi în calea lui. Să nu te iei la luptă cu el, ocoleşte-l!
Spunând aceste vorbe, bătrânul tigru îşi dădu sufletul.
Puiul de tigru rămase apoi multă vreme pe gânduri la cele ce-i spusese părintele său în ultimele clipe ale vieţii sale. „Dar unde aş putea eu găsi pe acest om? Aş vrea să-i văd barem cu un ochi, colţii şi ghearele sale.”
Şi puiul de tigru plecă în căutarea omului.
Merse el ce merse şi întâlni un asin păscând pe o pajişte. „Poate că acesta este omul?” se gândi tigrul şi ţipă cât îl ţinură puterile:
– Ei, nu cumva tu eşti omul?
– Nu, răspunse asinul, sunt un prieten patruped al omului.
– Atunci, rogu-te, povesteste-mi cum este omul la înfăţişare. E adevărat că are colţi mai tari şi gheare mai ascţite ca ale mele?
– Ce tot spui, tigrule, se miră asinul. Omul nu are niciun fel de colţi sau gheare. El e puternic datorită minţii sale.
– Eşti un prost, asinule, nu ştii nimic. Tatăl meu mi-a vorbit cu totul altfel despre om, spuse supărat tigrul şi plecă mai departe.
La celălalt capăt al poienii, tigrul întâlni o cămilă. Începu să o întrebe şi pe ea ce ştie despre om. Dar când aceasta îi spuse că omul este mic de statură şi că ea trebuie să se plece în genunchi ca omul s-o încalece, tigrul nu vru s-o creadă.
– Răposatul meu tată mi-a spus că omul este cel mai puternic de pe pământ şi asta înseamnă că este şi cel mai mare! spuise tigrul amărât şi porni iar prin lume.
Multe zile şi nopţi rătăci el prin văi în căutarea omului. Începuse chiar să-şi piardă nădejdea de a-l mai întâlnu vreodată. Când, deodată, auzi nişte pocnete în pîdure. Se ascunse într-un tufiş, se ghemui şi începu să privească. Lângă un copac se afla o fiinţă fără colţi, fără gheare şi chiar fără blană, lovind cu ceva într-un brad.

Din două sărituri, tigrul ajunse în faţa omului. Îşi înălţă capul şi întrebă:
– Ascultă, locuitor al pădurii, multe animale cunosc în codru, dar văd pentru prima dată o arătare ca tine. Aş putea să te mănânc. Nici măcar blană nu ai!
– Dar eu nu sunt animal, răspunse tăietorul de lemne. Eu sunt om.
Se miră mult tigru şi se gândi: „Pesemne că bătrânul meu tată îşi pierduse minţile când mă speriase cu puterea omului.”
Apoi spuse cu glas tare:
– Acum am să te mămânc.
Omul îl privi, apoi îi răspunse:
– Ascultă-mă, tigrule, mă învoiesc cu ceea ce spui tu. Însă înainte de a muri de colţii şi de ghearele tale, aş vrea să-ţi arăt şi eu ce putere am. Te învoieşti?
– Ei, atunci arată-mi, dar mai repede. Am umblat mult prin munţi şi văi până să te găsesc şi acum mi s-a făcut o foame grozavă.
Omul îl conduse pe tigru în coliba sa, făcută din lemn de esenţă tare, şi-i spuse:
– Coliba asta am făcut-o pentru mine. Este o locuinţă foarte buna. Nu pătrunde nici ploaia, nu te arde nici soarele şi nici zăpada nu poate intra. Nu eşti curios, tigrule, să vezi cum aratpă pe dinăuntru?
– Nu, mai întâi să-mi arăţi cum se închide şi se deschide locuinţa ta.
Tăietorul de lemne se învoi, intră în colibă şi închise uşa după el.
– Acum încearcă, tigrule, să mă scoţi de aici!
Tigrul se aruncă furios spre uşă, înfipse ghearele în ea, o zgâlţâi cu colţii, dar în zadar. Uşa se dovedi a fi mai puternică decât colţii şi ghearele tigrului.
– Ai priceput, tigrule, ce fel de locuinţă am? spuse tăietorul de lemne, deschizând uşa. Nu mi-e frică de nimeni în ea.
Tigrul se gândi: „N-am întâlnit un animal mai prost decât acesta. El putea doar să scape de mine, rămânând în locuinţa sa”. Iar cu glas tare adăugă:
– Ei, acuma dă-mi voie să văd ce ai acolo, înăuntru.
– Poftim, cu multă plăcere, răspunse tăietorul de lemne cu bunăvoinţă, invitându-l pe tigru să intre în locuinţa sa.
Numai ce tigrul păşi pragul, omul închise repede uşa şi o propti cu un lemn gros. Tigru îşi dădu , în sfârşit seama că a căzut în capcană şi prinse a urla şi a se arunca în uşă, strigând:
– Dă-mi drumul, eu trebuie neapărat să te mănânc, dă-mi drumul!
– Acum e prea târziu, îi spuse tăietorul de lemne. Părintele tău ţi-a spus că omul este cel mai puternic din lume. Tu n-ai vrut să crezi. Acum te-ai convins singur.
Din acea vreme, în coliba tăietorului de lemne stă întinsă pe duşumea o blană moale şi frumoasă.

[ FOTO ] 28 martie - "Ora Pământului " in clasa noastra

   Constănțenii se alătură și în acest an mișcării de sensibilizare a utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice - Ora Pământului, care va avea loc sâmbătă, 28 martie, între 20.30 și 21.30. 

   În acest an, campania este o invitație ca fiecare cetățean să dăruiască energia naturii de Ora Pământului (Earth Hour) și apoi în fiecare zi, contribuind astfel la un mediu mai curat, mai bine îngrijit și, deci, mai sănătos. ”Mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este ”Dăruiește naturii din energia ta!”“, spun organizatorii mișcării la nivel național. La Constanța, Ora Pământului se desfășoară sub sloganul ”Să lăsăm Pământul să respire timp de o oră, în parcul Tăbăcărie”, la acțiune fiind așteptate să participe mai multe unități școlare din județ. 

Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Constanța, iluminatul stradal se va stinge în zona parcului Tăbăcărie. Totodată, vor stinge lumina și Primăria, Consiliul Judeţean Constanța, Prefectura, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Universitatea Maritimă, Universitatea ”Ovidius”, Casa de Cultură a Sindicatelor și Jandarmeria. Participanții la acțiunea din parcul Tăbăcărie vor amplasa peste 2.000 de lumânări atât pe marginea aleilor, pentru a marca traseul, cât și pe spațiul verde, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cu natura și cu protecția mediului. ”De asemenea, se va organiza și o tombolă mai specială, unde sunteți invitați să aduceți becurile uzate și astfel aveți ocazia de a primi un PREMIU special”, spun organizatorii.     

Noi am vazut astfel  "Ora Pământului " :