Mama

de George Cosbuc

In vaduri ape repezi curg

Si vuiet dau in cale

Iar plopi in umedul amurg

Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc

Carari ce duc la moara - 

Acolo, mama, te zaresc 

Pe tine-ntr-o cascioara. 

Tu torci. Pe vatra veche ard, 

Pocnind din vreme-n vreme, 

Trei vreascuri rupte dintr-un gard. 

Iar flacara lor geme: 

Clipeste-abia din când în când 

Cu stingerea-n bataie, 

Lumini cu umbre-amestecând 

Prin colturi de odaie. 

Cu tine doua fete stau 

Si torc in rand cu tine; 

Sunt inca mici si tata n-au, 

Si George nu mai vine. 

Un basm cu pajuri si cu zmei 

Incepe-acum o fata, 

Tu taci s-asculti povestea ei 

Si stai ingandurata. 

Si firul tau se rupe des, 

Caci ganduri te framanta, 

Spui soapte fara de-nteles, 

Si ochii tai stau tinta. 

Scapi fusul jos; nimic nu zici 

Cand firul se desfira... 

Te uiti la el si nu-l radici, 

Si fetele se mira. 

...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti! 

La geam tu sari deodata, 

Prin noapte-afara lung privesti - 

"Ce vezi?" intreab-o fata. 

"Nimic... Mi s-a parut asa!" 

Si jalea te rapune, 

Si fiecare vorba-a ta 

E plans de-ngropaciune. 

Intr-un tarziu, neradicand 

De jos a ta privire: 

"Eu simt ca voi muri-n curand, 

Ca nu-mi mai sunt in fire... 

Mai stiu si eu la ce gandeam? 

Aveti si voi un frate... 

Mi s-a parut c-aud la geam 

Cu degetul cum bate. 

Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind, 

As mai trai o viata. 

E dus, si voi muri dorind 

Sa-l vad odata-n fata. 

Asa vrea poate Dumnezeu, 

Asa mi-e datul sortii, 

Sa n-am eu pe baiatul meu 

La cap, in ceasul mortii!" 

Afara-i vant si e-nnorat, 

Si noaptea e tarzie; 

Copilele ti s-au culcat - 

Tu, inima pustie, 

Stai tot la vatra-ncet plangand; 

E dus si nu mai vine! 

S-adormi tarziu cu mine-n gand, 

Ca sa visezi de mine!