Ne gasiti si pe FACEBOOK !

29 octombrie - Ziua Internetului





40% din populaţia globului are o conexiune la internet. În 1995, procentul era de doar 1%.
Primul miliard de utilizatori a fost atins în 2005. Al doilea miliard în 2010. Al treilea miliard în 2014.
În 29 octombrie 2015, se înregistrau peste 3.233.985.000 de utilizatori.

România a intrat în era Internetului odată cu prima alocare a domeniului .ro unui calculator, acun 16 ani, iar peste 10 milioane de români sunt utilizatori de internet fix.  Şi traficul mobil creşte cu rapiditate, 14,4 milioane de români folosesc internetul pe dispozitive mobile şi tendinţa de creştere se menţine.


Nouă din zece utilizatori de internet fix din România folosesc internetul de acasă pentru a se informa, în timp ce 77% dintre utilizatori îl folosesc pentru a accesa reţele de socializare, conform unui studiului de piaţă realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în septembrie 2015.
Studiul mar arată că 39 % dintre români folosesc de acasă internetul fix pentru a face cumpărături online, iar 22 %, pentru a face tranzacţii bancare sau pentru a plăti facturi prin Internet Bankin.
În ceea ce priveşte frecvenţa de utilizare, un român folosește internetul fix de acasă, în medie, 24 de zile pe lună. 74% dintre respondenți îl accesează zilnic sau aproape zilnic (90% în cazul tinerilor între 16-24 ani), în timp ce 16% declară că îl folosesc de 2-3 ori pe săptămână, iar 4% o dată pe săptămână.
România se află pe ultimul loc în UE, în ceea ce priveşte accesul la internet, deşi viteza acestuia pe piaţa locală, jumătate din conexiunile la internet fix, permit viteze de peste 100Mbps.


Internet - o piată globală

Prima conexiune între două calculatoare s-a realizat în urmă cu 45 de ani, la 29 octombrie 1969, când s-au transmis pe rând, şi au fost recepţionate, literele L, O şi G. Începea astfel revoluţia în domeniul comunicaţiilor care s-a numit INTERNET.
În 1971 s-au pus bazele emailului. Programatorul Ray Tomlinson a implementat un sistem de comunicare care presupunea despărţirea numelui utilizatorului de cel al computerului cu simbolul „@“.
În 1973, reţeaua ARPAnet se extindea şi peste ocean. University College din Londra a fost prima instituţie europeană conectată la reţeaua de computere. Pe atunci, 75% din toată activitatea de pe ARPAnet consta din trimiterea de emailuri.
Un an mai târziu apărea conceptul TCP/IP. Acesta presupunea ca reţeaua să nu mai fie gestionată de un singur punct de control, ci informaţiile să ajungă de la un computer la un altul cu ajutorul unui protocol de transmisie.
La popularizarea Internetului la scară globală a contribuit o invenţie din 1977: modemul pentru PC. Acesta a fost dezvoltat de Dennis Hayes şi Dale Heatherington.
În 1990 a apărut primul provider de servicii de Internet prin dial-up, numit The World.
În acelaşi an, ARPAnet a încetat să existe, iar Berners-Lee a terminat de programat WWW-ul, definind şi standardele HTML, HTTP şi URL.
În 1991 a apărut prima pagină Web. Aceasta avea scopul de a explica ce este, de fapt, World Wide Web. Următorii 23 de ani sunt marcaţi de apariţia primelor browsere, primelor motoare de căutare, serviciilor de transfer de fişiere, reţelelor sociale şi a dispozitivelor permanent conectate la Internet.




În 1989, Tim Berners-Lee a pus bazele pentru WWW – World Wide Web. El a scris o lucrare menită să-i convingă pe savanţii de la CERN că un sistem global de hipertext era în interesul tuturor.
În patru decenii şi jumătate Internetul a devenit o piaţă globală cu miliarde de utilizatori şi cu imens impact social, economic sau politic, cyberspace-ul fiind responabil pentru bună funcţionare a tuturor sistemelor şi domeniilor.
Internetul este mediul de transmisie a informaţilor text, video şi audio şi al servicilor de toate tipurile: telefonie, comerţ, bancare, afaceri, marketing, divertisment, televiziune, transmisie de ştiri, educaţie, chat, socializare, jocuri interactive şi multe altele.

Astăzi mediul online găzduieşte uriaşe biblioteci, magazine, afaceri, ne permite să comunicăm şi să interacţionăm mai repede, să ne plătim facturile, sau călătoriile, se pot urmări live programe de radio, TV, filme, evenimente, ne ajută să socializăm, să ne distrăm, să ne căsătorim. Relevanţă reţelelor sociale pentru consumatori este evidenţă deoarece social media este complet integrată în viaţă de zi cu zi, a provocat chiar aşa numitele revoluţii twitter, a fost transformată în instrument de marketing sau de eficientizare a proceselor de business.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu