Agenţia Naţională Antidrog (ANA) marchează pe 20 noiembrie Ziua Naţională fără Tutun şi încearcă să informeze şi să sensibilizeze tinerii, politicienii şi societatea civilă privind riscurile consumului de tutun şi interzicerea totală a publicităţii şi promovării acestor produse.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul de tutun reprezintă a doua cauză majoră de decese din lume. Tutunul este drogul licit a cărui vânzare antrenează, după estimările producătorilor, decesul unei treimi, până la jumătate, din numărul fumătorilor, viaţa acestora fiind redusă în medie cu 15 ani.
Fumatul este responsabil pentru 75% dintre infarctele la fumătorii cu vârsta sub 50 ani şi pentru 30% din decesele datorate diferitelor forme de cancer.
În România se înregistrează anual aproape 33.000 decese ca urmare a consumului de tutun.
Peste 650 milioane de persoane din lume pot muri din cauza consumului şi dependenţei de tutun, dar alte sute de mii de oameni pot muri din cauza consumului pasiv de tutun.
Anual, conform Organizaţiei Mondiale a Muncii, se înregistrează cel puţin 200.000 de decese datorate fumatului pasiv în rândul angajaţilor, iar in ţările Uniunii Europene, peste 80.000 decese.
Studiul naţional privind cunoştinţele, practicile şi atitudinile populaţiei generale cu vârsta între 15-64 ani, realizat de Agenţia Naţională Antidrog, în 2007 comparativ cu 2004 2004) indică o menţinere a prevalenţei consumului de tutun în ultimele 30 zile (dependenţă de tutun), respectiv 33,6% în 2007, comparativ cu 36,5% în 2004. După apartenenţa la gen (bărbaţi/femei), persoanele de sex masculin par să fi renunţat la fumat într-o proporţie semnificativă (42,5% în 2007, faţă de 48,7% în 2004), în timp ce femeile şi-au păstrat acelaşi comportament al consumului de tutun (25,1% în 2007, faţă de 25,3% în 2004) .
În ceea ce priveşte vârsta de debut în consumul de tutun (vârsta la care fumătorii au inhalat cel puţin 1-2 fumuri), conform studiului, aceasta este de 6 ani.
Legat de indicatorul cerere de tratament, la nivel naţional, s-au înregistrat anul trecut 1893 de cazuri de admiteri la tratament ca urmare a consumului de droguri. Dintre acestea, au fost raportate 179 de admiteri la tratament în unităţile Ministerului Sănătăţii Publice pentru consum de tutun, la nivel naţional.
Tot în 2007, un număr de 15 consumatori s-au adresat Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, raportând tutunul ca drog principal în vederea admiterii la tratament: 9 de sex feminin şi 6 de sex feminin, 7 cu vârsta mai mică de 18 ani.
Pentru că, în fiecare an, industria tutunului alocă zeci de milioane de euro pentru comercializarea eficientă a produselor sale făcând apel la un cât mai mare număr de mijloace şi încercând să îi fidelizeze pe tineri, singura modalitate socială de contra-atac o reprezintă astfel apeluri la acţiune şi campanii stradale de promovare a unui mesaj de tipul Tinereţe fără tutun.
Tinereţe fără tutun este sloganul propus pentru marcarea Zilei Naţionale fără Tutun, în concordanţă cu cel recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care face parte dintr-un apel la acţiune adresat tinerilor, decidenţilor politici, societăţii civile şi publicului larg pentru interzicerea totală a publicităţii şi promovării produselor din tutun, măsuri legislative care ar putea conduce la scăderea consumului de tutun în populaţia generală şi în rândul adolescenţilor şi tinerilor, în special.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu