Buni prieteni

                                                                                   versuri de Clementina Voinescu

-după un basm popular chinez-

Micul iepuraş porni

Peste-ntinsele câmpii

Până-n inima pădurii

Să găsească de-ale gurii.

Umblet mult, dar cu folos,

Iată-l că e bucuros,

Ospătează-mpărăteşte!

Ce-a găsit? Cine ghiceşte?

A găsit doi morcovi roşii,

Dolofanii, somnoroşii.

A mâncat pe săturate

Numai unul, nu mai poate.

Zice-n sinea lui: e ger

Şi cad fulgii mari din cer

Şi flămând cum am fost eu

O fi şi vecinul meu.

Fuge iepuraşul, fuge,

Cu iuţeala vântului

Spre casa căluţului.

Bate-n uşă. Nimeni nu-i,

Doar răspunsul vântului.

Intră-n casă. Ce să facă?

Lasă morcovul şi pleacă.

Precum bunul iepuraş,

Tot aşa, iavaş-iavaş,

Şi căluţul o porni

Peste-ntinsele câmpii

Până-n inima pădurii

Să găsească de-ale gurii.

Umblet mult, dar cu folos,

Iată-l că e bucuros!

Ospătează-mpărăteşte!

Ce-a găsit? Cine ghiceşte?

Parcă nu-i venea să creadă:

O cocoaşă sub zăpadă.

Ce să fie? Ce să fie?

O sfeclă liliachie.

O mănâncă. E gustoasă.

Şi sătul se-ntoarce-acasă,

Vede morcovul pe masă

Şi se bucură nespus.

Cine mi l-o fi adus?

Oare cine-a fost pe-aici?

Am văzut nişte paşi mici

Pe zăpadă. Da, da, ştiu,

Iepuraşul cenuşiu.

Zice-n sinea lui: E ger

Şi cad fulgii mari din cer,

Poate lupii stau la pândă,

Biata oaie-o fi flămândă.

Îi duc morcovul degrabă

Şi mă-ntorc să-mi văd de treabă.

Fuge calul către casa

Unde stă oiţa, „grasa”.

Bate-n uşă, nimeni nu-i,

Doar răspunsul vântului.

Intră-n casă. Ce să facă?

Lasă morcovul şi pleacă.

 

Oaia cea cârlionţată,

Fiind şi ea-nfometată,

A pornit în zori de zi

Peste-ntinsele câmpii

Până-n inima pădurii

Să găsească de-ale gurii.

Merse, merse, şi-n sfârşit,

Fericită c-a găsit,

Ospătează-mpărăteşte!

Ce-a găsit? Cine ghiceşte?

Nici ei nu-i venea să creadă:

Tăinuită sub zăpadă,

Sta o varză roşioară,

Geamănă cu cea de vară

O mănâncă. E gustoasă.

Iată că se-ntoarce acasă.

Vede morcovul pe masă

Şi se bucură nespus.

Cine mi l-o fi adus?

A, căluţul, fac prinsoare,

Îi văd paşii pe cărare.

Zice-n sinea ei: E ger

Şi cad fulgii mari din cer,

Iarna nu  se-arată blândă,

Căprioara-o fi flămândă.

Îi duc morcovul degrabă

Şi mă-ntorc să-mi văd de treabă.

Prin troiene şi ninsoare,

Prin neaua scârţâitoare,

Trece crângurile sure,

Fuge, fuge prin pădure,

Pân’ la casa căprioarei.

Bate-n uşă, nimeni nu-i,

Doar răspunsul vântului.

Intră-n casă. Ce să facă?

Lasă morcovul şi pleacă.

Căprioara o pornise

Peste câmpurile ninse

Hăt, din inima pădurii,

Să găsească de-ale gurii:

Ceva iarbă degerată.

Masa n-a fost prea bogată.

A găsit şi un răsad,

Doi-trei muguraşi de brad,

Şi-i sătulă. Fuge-ndată

Spre căsuţa ei curată.

Vede morcovul şi zice:

Cine o fi fost pe-aice?

Ştiu, oiţa mi-a fost zână,

A pierdut un fir de lână,

Da, oiţa cafenie

Mi-a purtat de grijă mie.

Zice-n sinea ei: E ger

Şi cad fulgii mari din cer.

Ştiu că-n multe ierni la rând

Iepuraşu-a fost flămând.

Îi duc morcovul degrabă

Şi mă-ntorc să-mi văd de treabă.

Sare căprioara, sare,

Nici nu-i pasă de ninsoare,

Prin livada troienită,

Prin pădurea desfrunzită,

Şi ajunge-ntr-un târziu

La căsuţa unde stă

Iepuraşul cenuşiu.

Iepuraşul se trezeşte.

Căprioara îi şopteşte:

Iarna-i grea şi-i mare ger

Şi cad fulgii mari din cer.

Ţi-am adus un morcov, poate

N-ai merinde adunate…

Aşadar, iubiţi copii,

Morcovul călători

La căluţ şi la mioară

Şi apoi la căprioară

Şi, precum vedeţi şi voi,

El se-ntoarse înapoi,

Prin zăpezi şi prin furtuni,

Aşa, da, prieteni buni!