Pedeapsa nu trebuie să fie un act de răzbunare, ci o acțiune din care copilul tău învață ceva. Scopul pedepsei nu este nici să-i provoace suferință, nici să-l umilească ori să-l determine să te asculte de frică, ci să-l ajute să înțeleagă unde, cum, de ce a greșit și că nu trebuie să repete acel comportament.
Înainte de a-ţi pedepsi copilul, încearcă să-ţi răspunzi la câteva întrebari.
• Eşti furioasă când aplici pedeapsa?
• Această pedeapsă are un scop educativ sau vine dintr-un impuls?
• Nu este cumva răzbunare?
• Pedeapsa îţi va umili copilul?
• Pedeapsa corporala, un tabu in educatia copilului
Michel de Montaigne (1533 – 1592), autorul celebrelor „Eseuri”, este unul dintre cei mai mari filozofi ai Franței renascentiste și în același timp un promotor al eseului ca specie literară. Dar care este legătura între această ilustră figură a Renașterii franceze - pedeapsa la copii – mânie/ răzbunare? Răspunsul este următorul: Montaigne a atins şi dezvoltat subiectul în eseul intitulat „Despre mânie”.
Luciditatea cu care dezbate acest subiect, exemplele cu care-și argumentează părerea, actualitatea opiniilor sale m-au dus cu gândul la sfaturile psihologilor din timpurile noastre. În anii 1500, Michel de Montaigne susținea și scria despre necesitatea ca o pedeapsă să nu fie un act de răzbunare și să aibă un scop educativ. Ca să mă crezi, îți voi reda câteva citate din aces remarcabil eseu (desigur, opiniile şi exemplele trebuie înţelese în contextul epocii în care au fost scrise).
• Bataia e rupta din rai?
Despre mânie, Eseuri, volumul II, Montaigne
„De câte ori nu mi-a trecut prin gând, printre alte lucruri, umblând pe străzile noastre, să mă ţin de o glumă, care să răzbune pe băieţaşii văzuţi de mine loviţi, zdreliţi şi învineţiţi de câte un tată sau o mamă întărâtaţi de mânie. Priviţi cum le ies flăcări şi turbare din ochi” şi urmează un citat în latină din Iuvenal, tradus în felul următor: „În furia care-i mână se aseamănă cu stânca abruptă care pierzându-şi sprijinul se precipită deodată din înaltul muntelui (...)”
"Nu-i patimă care să zdruncine dreapta judecată mai tare decât furia (...) De ce să îngăduim părinților și dascălilor să bată copiii și să-i pedepsească, mânioși fiind? Nu mai este pedeapsă este răzbunare. Ei socotesc pedeapsa una cu leacul; oare am suferi un doftor întărâtat și încruntat față de un bolnav?”
„(...) Mai apoi, pedepsele date cu grijă și cu potolire sunt mai bine primite și folosesc celor care suferă; altcum el nu socoteşte că a fost pedepsit cu dreptate de un om mânat de patimă şi de furie."
„Architas din Tarent, întors de la un război, unde fusese în fruntea tuturor oştilor, găsi la curtea sa totul în neorânduială. Pământurile erau înţelenite din proasta chibzuinţă a împuternicitului său. Îl chemă şi-i spuse Pleacă. Dacă n-aş fi mânios te-aş scărmăna cum se cuvine! Tot astfel Platon, întărâtat împotriva unuia din sclavii lui, însărcină pe Speusip să-l pedepsească, mărturisind că el nu-l atinge, fiindcă este prea mâniat. Charillus, un lacedemonian, spunea unui ilot, care se purtase obraznic şi cutezător faţă de el Pe toţi zeii, dacă n-aş fi întărâtat, te-aş ucide pe loc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu