Ne gasiti si pe FACEBOOK !

Țestoasa neascultătoare


Într-un an a fost o secetă foarte mare şi lacul pe care cele trei îşi petreceau ziua a început să sece. Cele două lebede începuseră să se îngrijoreze văzând cum nivelul apei din râu era tot mai mic şi i-au spus țestoasei: “Draga noastră, nu vei mai putea sta mult în acest lac pentru că nu ai cum să mai supravieţuieşti. În curând, nu va mai fi strop de apă în lac.”
Ţestoasa a început şi ea să îşi facă griji: “Într-adevăr este foarte dificil să mai stau aici. Va rog să căutaţi voi alt lac în care aş putea să mă mut. Apoi, mergeţi şi căutaţi un băț mai gros pe undeva prin pădure.”
Ţestoasa a mai adăugat: “După ce veţi găsi un alt lac va trebui să mă căraţi acolo cu ajutorul acelui băț. Eu am să mă ţin cu dinții de băț, iar voi veţi zbura acolo ţinând în ciocuri câte un capăt al băţului.”
Şi aşa planul a fost pus în acţiune. Cele două lebede au zburat o distanţă destul de mare şi după ceva timp au găsit un lac cu apă din belşug, apoi s-au întors să îşi ia prietena ţestoasă.

Lebedele au apucat băţul şi i-au spus broaştei ţestoase: “Dragă prietenă, totul pare perfect. Dar, ţine cont! Trebuie să ţii gura închisă pe toată durata zborului. Nu ai voie să vorbeşti, altfel vei cădea.”
În cele din urmă, cele trei prietene au pornit în zbor. După o perioadă au ajuns deasupra unui oraş. Oamenii se uitau uluiţi la ceea ce se vedea în văzduh: “Uitaţi oameni buni, două lebede cară o ţestoasă cu ajutorul unui băț.”, strigau ei surprinşi.
Auzind acestea, broasca a deschis gura: “Ce e cu toată agitaţia asta?”, a întrebat ţestoasa.
Ţestoasa a scăpat băţul în momentul în care a deschis gura şi a căzut pe pământ, fără ca prietenele ei să mai poată face ceva.
Când a ajuns pe pământ, oamenii din oraş au capturat-o, iar ţestoasa n-a mai ajuns niciodată într-un lac și a trăit de atunci în captivitate.

Morala: Ascultă întotdeauna sfaturile pe care ţi la dau prietenii adevăraţi care ţin la tine.
Sursa - aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu