Ne gasiti si pe FACEBOOK !

28 septembrie - Ziua internațională a dreptului de a ști

La 28 septembrie în tot mai multe țări se marchează Ziua internațională a dreptului de a ști, pentru a conștientiza cetățenii că au dreptul de a pune întrebări autorităților și, de asemenea, au dreptul de a primi răspunsuri la întrebările adresate.




Decizia de a sărbători și de a promova ziua de 28 septembrie ca Zi internațională a dreptului de a ști a fost luată în ultima zi a Conferinței despre libertatea de informare, care s-a desfășurat la Sofia, în Bulgaria, între 26 și 28 septembrie 2002. La conferință au luat parte reprezentanți ai organizațiilor pentru Libertatea de Informare (FOI) din 15 de țări, dar și reprezentanți ai organizațiilor internaționale active în domeniul informării.

La 28 septembrie 2002, activiștii FOI au înființat rețeaua internațională "International Freedom of Information Advocates Network" (FOIAnet). Membrii FOIAnet au căzut de comun acord să colaboreze pentru promovarea dreptului individual de acces la informații și au adoptat un memorandum care stabilește obiectivele și activitățile rețelei. În prezent, peste 200 de organizații și grupuri civile din întreaga lume sunt membrii FOIAnet și fac schimb de cunoștințe și de experiențe și se angajează în inițiative internaționale pentru a obține un acces mai larg în standardele de informare.
Activiști FOI din întreaga lume organizează o varietate de evenimente pe 28 septembrie pentru a sensibiliza populația cu privire la dreptul de informare. Au loc conferințe, traininguri, concursuri, acordarea de premii, concerte rock și pop, spectacole de teatru, filme, lansări de campanii prin care se solicită informații și noi site-uri web, cu scopul de a promova în continuare acest drept fundamental al omului și de a încuraja cetățenii, jurnaliștii și ONG-urile în căutările lor pentru a obține informații.


AGERPRES/ 
(Documentare-Daniela Dumitrescu,
 editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu