În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea "față zâmbitoare" (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză "închisă", pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-și exterioriza emoțiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toți oamenii ar trebui să acorde cel puțin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase și a-i face pe alții să zâmbească, potrivit
.
Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în orașul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În același an, Harvey Ball a fondat și World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internațional.
Deși pentru mulți, zâmbetul este un simbol al plăcerii, sociabilității, fericirii sau amuzamentului, totuși nu orice fel de zâmbet ar trebui să fie astfel interpretat. De pildă, neurologul francez Guillaume Duchenne (1806-1875) a descoperit că zâmbetul autentic angajează atât mușchii aflați în zona gurii, cât și pe cei din zona ochilor. Zâmbetul doar ''din buze'' este, așadar, doar un surâs prefăcut, ce poate semnaliza în cel mai bun caz politețe sau intenții nu tocmai prietenoase.
Cercetarea lui Duchenne avea să fie confirmată de psihiatrii celebri precum Hervey Cleckley sau Robert Hare, care au delimitat concret zâmbetul sincer de cel ''superficial'', arătând că acesta din urmă este deseori folosit de persoanele obișnuite să-i manipuleze pe cei din jur.
Antropologic vorbind, semnificația zâmbetului în diferite culturi poate fi extrem de diferită, dacă nu chiar antitetică. Charles Tudwell susține că în anumite societăți, zâmbetul excesiv este văzut ca un semn de superficialitate, pe când în altele, zâmbetul semnifică în primul rând jenă, confuzie sau chiar neîmplinire sentimentală, potrivit
. Există la nivel internațional anumite culturi în care zâmbetele sunt adresate doar prietenilor apropiați și membrilor familiei, iar atunci când sunt adresate străinilor sunt privite de către aceștia cu neliniște sau chiar suspiciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu