Povestea toamnei în versuri

 MIOARA LILESCU-BOTEZATU

 

Era într-un sfârşit de vară

Când a trecut pe strada mea,

Discret, cu-un clopoţel de-aramă,

Şcolarii i-a chemat la ea.

 

Trecând pe lângă grădiniţă,

Deschise poarta către soare

Şi prichindeii toţi veniră

Cu flori, la marea-i sărbătoare.

 

S-au aşezat doi câte doi

Şi au intrat în clasă iară

Şi au cântat, şi-au povestit

Din lumea ce ne înconjoară.

 

Ea, toamna, şi-a văzut de drum

Şi-a scuturat din parc castane,

Iar în livadă-a copt pe rând,

Atâtea fructe dolofane:

 

Mere şi pere şi gutui

Şi nuci şi prune brumării,

Pe urmă a-nsemnat copacii

Şi a trecut discret în vii.

 

Sunându-şi iară clopoţelul,

A copt ciorchinii mari şi grei.

Voioşi, cântând, culegătorii

Făcură dulce must din ei.

 

Iar în grădină la bunici,

Legumele ţinură sfat

Cum să se mute în cămară

Şi-n supa cea de zarzavat.

 

Le-a liniştit pe toate toamna

Şi a trecut discretă câmpul

Şi lin, sunându-şi clopoţelul,

A copt pentru ţărani porumbul.

 

Iar harnicii culegători

Strângeau ştiuleţii ca de soare.

Veneau spre sat căruţe pline,

Treceau spre moară-n graba mare.

 

Când zorul tot s-a isprăvit,

Pe câmp s-au arătat tractoare,

Care-au arat şi-au semănat

Grâu nou, sub brazda roditoare.

 

Iar păsărelele, cuminţi,

Se adunară toate-n stoluri

Şi ascultând al toamnei glas

Şi-au luat spre ţări mai calde zborul.

 

Apoi, să ne înveselească,

Trecu-n grădina mea de flori

Şi, ca o mare pictoriţă,

Ne dărui, pe rând, culori.

 

Ajunse toamna la pădure

Şi mare sfat ţinu aici

Şi-o ascultară cu răbdare

Vieţuitoare mari şi mici.

 

Îşi prinse clopoţelu-n ram

Şi vântul începu să bată,

Pe cer se adunară norii

Şi ploaia se porni să cadă.

 

Pe urmă, nu am mai vazut-o...

Unde s-a dus, nimeni nu ştie...

Dar clopoţelul ei de-aramă

Mi-a spus această poezie!