de Vladimir Suteev
A intrat
ursul la iepure în grădină şi întreabă:
- Ce mai faci, iepuraşule?
- Iată, scot morcovi, moş Martine.
- Dar sunt buni morcovii?
- Buni, moş Martine, numai că trebuie
scoşi din pământ.
- Şi mie-mi trebuie morcovi, a spus
ursul, şi chiar rezerve pentru iarnă.
- Pentru sănătatea ta, moş Martine! Ia
câţi vrei!
A scuipat ursul în labe şi s-a apucat să
scoată morcovi, astfel că sărea ţărâna în toate părţile.
Deodată a sosit ariciul şi un morcov i-a
ajuns direct în cap şi i s-a înfipt în ţepi.
- Câtă neruşinare! a strigat ariciul. Ce
se întâmplă aici?
- Scoatem morcovi! a strigat ursul. Dar
tu încotro, Cap Ţepos?
- Eu merg în pădure după vreascuri şi
hribi albi.
- Iată, hribi! E o idee bună! s-a
bucurat ursul. Mie îmi trebuiesc rezerve pentru iarnă. Mergem după vreascuri şi
după hribi albi!
- Moş Martine, a spus iepurele, cum stăm
cu morcovii?
- Morcovi, morcovi, a mârâit ursul.
Mănâncă singur, că mie îmi plac hribii albi!
Şi a plecat după arici în pădure.
Merge ariciul prin pădure să adune hribi
şi îi pune în ţepi, însă neîndemânaticul urs mai mult îi calcă.
Veveriţa din copac îi strigă:
- Ce faci moş Martine, rupi totul în
calea ta?
- Iată, culeg hribi, îmi fac rezerve
pentru iarnă, răspunse ursul.
- Ce faci tu cu ciupercile alea? murmură
veveriţa. Mai bine încearcă nuci, alune.
A cerut ursul nuci şi i-au plăcut foarte
mult.
- Iată, asta-i treabă bună! Eu le voi
culege imediat, dintr-o mişcare. Iaca aşa!
A apucat ursul cu labele o tufă întreagă
plină cu alune coapte, a smuls-o din pământ şi a pus-o în spinare. Văzându-l
ariciul, a hotărât să se descurce singur.
Apoi ursul s-a întâlnit cu pisica cu
undiţele.
- Încotro te duci, pisico? a oprit-o
ursul.
- La pescuit, moş Martine. Vreau să le
duc pisicuţelor peşte prins cu undiţa.
- Peşte? Dar mie îmi place peştele, zise
ursul apropiindu-se. Îmi place să am peşte de rezervă pentru iarnă.
- Păi atunci să mergem! Eu am o undiţă
de rezervă, spuse pisica.
Şi porniră la pescuit.
Deodată pisica întreabă:
- Stai! Dar ce ne facem cu nucile şi
alunele tale, moş Martine?
- Ce nuci, ce alune! Mărunţişuri. Hai
mai repede să prindem peşte, mie îmi trebuie mult pentru iarnă.
Au sosit la râu.
Numai ce au aruncat undiţele, că s-au
trezit cu vulpea lângă ei.
Îi spune ursului, râzându-i în nas:
- Te ocupi cu lucruri mărunte, moş
Martine.
- Cum adică lucruri mărunte? s-a supărat
ursul. Mie îmi trebuie rezerve de peşte pentru iarnă.
- Şi crezi că vei prinde mult peşte? Şi
ce-i aşa plăcut ca toată iarna să ronţăi peşte? Mai bine îţi propun să faci
altă treabă. Toată iarna ai să-mi mulţumeşti.
- Şi care-i treaba asta? a întrebat
ursul.
- Păi, hai în sat să aducem găini şi
raţe.
- Găini? Raţe? Hai mai repede! s-a
bucurat ursul şi a aruncat undiţa.
- Moş Martine, uite ai prins un peşte!
strigă pisica.
- Nu-mi mai trebuie peşte. Mă duc după
găini, a mormăit ursul şi a plecat după vulpe.
Când s-a întunecat, ursul şi vulpea au
pornit către sat după păsări. Vulpea a dat la o parte o scândură de gard şi i-a
spus încet:
- Tu, moş Martine, stai de pază aici,
iar eu îţi aduc găini şi raţe, câte vei dori.
- Lasă, spuse ursul, numai să vii repede
şi adu-mi cât mai multe. Mie îmi trebuie rezerve multe pentru iarnă.
Merge ursul de-a lungul gardului,
uitându-se încolo şi încoace… Ascultând cu urechile ciulite, dar nu a trebuit
mult să facă de pază. Câinii satului ce făceau de pază, s-au repezit la el din
toate părţile, lătrând la el în cor, gata să-l muşte!
A uitat ursul de găini, de raţe, de
vulpea şireată şi a luat-o la fugă, cât îl ţineau picioarele…
Câinii au luat-o cu toţii după urs. Aşa
l-au fugărit pe bietul urs până în pădure.
În timpul acesta, vulpea cu toată prada
a ieşit cât ai clipi din coteţul de păsări şi pe-aici ţi-e drumul, cumătră!
A doua zi dimineaţa, ursul stătea sub un
copac şi gemea.
Un şoricel văzându-l pe urs se opreşte.
- Ce-i cu tine, moş Martine?
- Ce să fie, iată, câinii… Ieri, o clipă
numai şi erau gata să-mi ia şi pielea de pe mine.
- Câinii? Asta nu-i bună, a glăsuit
şoricelul.
- Eu am vrut, înţelegi, să-mi fac
rezerve pentru iarnă.
- Rezerve, asta-i bine, spuse şoricelul.
- Eu şi morcovi am scos, şi ciuperci am
cules, şi nuci am strâns, şi peşte am prins, după găini m-am dus…
- Ai fost şi după găini? Asta nu e rău,
glăsui şoricelul.
- Totul
am făcut şi iată-mă, am rămas cu labele goale.
- Ce-i de făcut acum, ce vei face, moş
Martine? a întrebat şoricelul.
- Nu mai pot face nimic, spuse ursul.
Iarna vine. Privesc la bârlog, până la primăvară îmi voi linge labele.
- Ei, moş Martine! spuse şoricelul. Ar
fi vrut să mai spună ceva, dar a dat numai cu laba, a oftat şi a fugit mai
departe.
Dar ce ai putea să-i mai spui?
