Cioplitorul în piatră

Poveste cu tâlc

Era odată un cioplitor în piatră nemulţumit de el şi de soarta pe care o avea.

Într-o zi a trecut pe lângă casa unui negustor bogat şi prin poarta deschisă a văzut o mulţime de bogăţii şi oaspeţi importanţi. “Cât de puternic trebuie să fie negustorul acesta” s-a gândit cioplitorul în piatră. A devenit foarte invidios şi şi-ar fi dorit să fie înstărit ca acel negustor. Atunci n-ar mai trebui să trăiască viaţa unui cioplitor amărât.

Spre marea lui surpriză deveni negustorul însuşi, bucurându-se de tot mai multă bunăstare şi putere decât ar fi visat vreodată să aibă, invidiat şi detestat de cei mai puţin înstăriţi decât el. Dar curând, un funcţionar de rang înalt a trecut pe acolo   într-o trăsură, însoţit de o mulţime de slujitori şi escortat de soldaţi bătând tobele.

Oricine, indiferent cât de bogat era, trebuia să se închine adânc în faţa procesiunii. “Câtă putere are acest om!” s-a gândit negustorul. “Mi-aş dori să fiu un asemenea funcţionar de rang înalt!”

Şi a devenit un funcţionar transportat peste tot cu trăsura lui împodobită, urât şi temut de oamenii din jur care trebuiau să se încline până la pământ când trecea el.

Era o zi toridă de vară, iar oficialul se simţea foarte nemulţumit, în trăsura lui lipicioasă. S-a uitat sus la soare. Soarele strălucea mândru pe cer fără să-i pese de prezenţa lui.

„Cât de puternic este soarele ” s-a gândit el. „Aş dori să fiu chiar eu soarele!”

Şi a devenit soare strălucind mândru deasupra tuturor, pârjolind câmpiile, blestemat de fermieri şi de lucrători. Dar un nor imens, negru s-a aşezat între el şi pământ, aşa încât nu-şi mai putea arunca lumina dedesubt. „Ce puternic este acest nor de furtună!” s-a gândit el. „Mi-aş dori să pot fi nor”.

Şi a devenit un nor inundând câmpuri şi sate, blestemat de toată lumea. Dar curând norul a fost dat la o parte de o forţă mai mare, vântul. „Ce puternic este vântul!” s-a gândit el „Mi-aş dori să pot fi vântul.”

Şi a fost vântul, doborând ţiglele de pe acoperiş, scoţând copacii din rădăcini, urât şi temut de toţi cei aflaţi în calea lui. Dar după un timp, vântul a dat peste ceva pe care nu l-a putut urni din loc oricât de tare ar fi suflat, o stâncă înaltă. „Ce puternică este această stâncă” s-a gândit el. „Aş dori să pot fi o stâncă”.

Şi a devenit o stâncă mai puternică decât orice altceva de pe pământ. Dar cum stătea acolo, a auzit sunetul unui ciocan bătând, o daltă în piatra tare şi a simţit că ceva se schimbă. „Ce poate fi mai puternic decât mine, care sunt o stâncă!” s-a gândit el. S-a uitat în jos şi a văzut departe dedesubt, silueta unui cioplitor în piatră.