Cartea junglei

după Rudyard Kipling

- repovestire -

          Într-o zi, înţeleapta panteră Bagheera descoperi în adâncul junglei un copilaş! Înfofolit în scutece, copilul stătea în coşuleţul lui de răchită, într-o barcă eşuată, probabil.

          Bagheera duse copilul în vizuina unei familii de lupi. Lupoaica îl adoptă pe Mowgli şi îl crescu alături de puii ei.

          Vreme de zece ani, lupii îl înconjurară cu dragoste pe Mowgli, fiind chiar răsfăţat de aceştia. Şi băieţelul îi iubea foarte mult şi se simţea în largul lui printre lupi. Bagheera îl vizita în fiecare zi, mulţumită că Mowgli era atât de fericit în familia lui adoptivă. Ea ştia însă că Mowgli va trebui să părăsească jungla într-o bună zi şi să trăiască printre semenii lui.

          Într-o noapte, bătrânii lupi ai haitei se adunară la Stânca Înţelepţilor, ca să dezbată o problemă urgentă. Se zvonea că dădea târcoale prin acele locuri Shere Khan, fiorosul tigru. Temându-se că Mowgli va deveni şi el vânător, Shere Khan nu avea alt gând, decât cum să scape de băiat. Deşi întristaţi că erau nevoiţi să se despartă de el, lupii hotărâră că Mowgli trebuia să plece, atât pentru binele lui, cât şi pentru al întregii haite.

          Akela, conducătorul sfatului bătrânilor lupi, îi aduse la cunoştinţă lui Rama, tatăl lui Mowgli, trista veste.

          - Dar Mowgli n-are cum să se descurce singur prin junglă! protestă Rama.

          - Cunosc eu un sat, cu oameni ca el, prin apropiere. O să-l duc acolo! interveni Bagheera.

          - Bine, atunci plecaţi repede, nu e vreme de pierdut! fu de acord Rama.

          Şi aşa, Mowgli şi Bagheera porniră la drum.

          Pe drum, Bagheera îi spuse lui Mowgli:

          - Te duc în satul oamenilor, pentru că Shere Khan a apărut prin părţile astea şi ţi-a pus gând rău. O să-ţi fie bine printre ai tăi. O să fii mai în siguranţă.

          - Eu nu vreau să plec din junglă! Sunt mare, pot să am grijă singur de mine! se supără Mowgli.

          Când veni noaptea, Mowgli şi Bagheera se cocoţară într-un copac înalt şi îşi făcură culcuş pe una dintre ramuri. Bagheera adormi imediat, neobservându-l pe vicleanul şarpe Kaa, strecurându-se printre frunze. 

          - Miam! sâsâi Kaa, pofticios. Ce pui de om deliciosss, numai bun pentru foamea mea... Kaa se apropie de Mowgli, şerpuind şi sâsâind.

          - Pleacă de aici, n-am chef de joacă! îl repezi Mowgli.

          Dar Kaa nu avea de gând să plece, aşa că profită de puterea ochilor săi şi îl hipnotiză pe Mowgli.

          Kaa se înfăşură în jurul corpului băiatului, cufundându-l într-o transă adâncă.

          Noroc că se trezi Bagheera care îşi dădu seama imediat ce plănuia Kaa. Fără să stea pe gânduri ... zbang! ... Bagheera îi dădu una peste cap lui Kaa, şi acesta lăsă prada şi se îndepărtă bombănind.

          A doua zi, Mowgli şi Bagheera se treziră într-o hărmălaie de nedescris, tropăieli şi sunete cade trompet ă.

          - Ah, ce drăguţ! exclamă Mowgli. O paradă!

          Când se aplecă să vadă şi ea despre ce era vorba, Bagheera îşi acoperi urechile şi începu să se vaite:

          - O, nu, asta ne mai lipsea: Patrula Zorilor!

          Într-adevăr, în câteva clipe, îşi făcu apariţia o coloană de elefanţi, conduşi de bătrânul Colonel Hathi. Colonelul îşi conducea elefanţii în cea mai strictă disciplină, pretinzând acelaşi lucru chiar şi de la fiul său mai mic.

          Dar lui Mowgli îi plăcea parada elefanţilor, aşa că începu şi el să mărşăluiască în urma fiului Colonelului Hathi.

          - Pot să fac şi eu ca tine? îl întrebă Mowgli pe elefănţel.

          - Sigur! Dar nu vorbi în front, regulamentul nu permite aşa ceva, şopti micuţul.

          Mowgli începu şi el să meargă în patru labe, dar când Colonelul Hathi ordonă „ Stânga împrejur!”, Mowgli continuă să meargă înainte şi … bong! … nimeri cu nasul în trompa noului său prieten!

          Veni şi vremea inspecţiei. Toţi elefanţii se aliniară cu faţa spre Colonelul Hathi şi îşi întinsele trompele spre el.

          Mowgli se strădui să-şi ridice nasul cât de sus putea.

          - Hm… Ce s-a întâmplat cu trompa ta? tună Colonelul Hathi, ridicându-l pe Mowgli de la pământ.

          Când îl privi cu atenţie, Colonelul Hathi exclamă supărat:

          - Dar tu eşti un pui de om! Ce cauţ i în trupa mea?

           Şi de data asta apăru la timp Bagheera.

          - Băiatul este cu mine! spuse ea. Îl duc în satul oamenilor, să nu pună Shere Khan gheara pe el.       

          - Da, bun… Hm, dar aşa să faci, o ameninţă Colonelul Hathi, fiindcă elefanţii au memorie bună, doar ştii…

          Dar Mowgli se încăpăţână şi refuză să meargă mai departe.

          - Prea bine, mormăi Bagheera supărată, dar şi plictisită. De-acum înainte, te descurci singur!

          Şi rămase în loc, privind în urma băieţelului care se afunda iar în junglă.

          După un timp, obosit de drum, Mowgli se opri să se odihnească la poalele unei stânci. Imediat îşi făcu apariţia un urs mare şi hazliu, care dansa şi cânta de zor.

          Baloo, căci aşa se numea ursul, se opri lângă băiat şi îl întrebă de ce era atât de necăjit.

          Cei doi se împrieteniră la toartă şi primul lucru pe care îl învăţă Mowgli de la Baloo fu cum să culeagă banane, furnici, nuci de cocos şi alte lucruri gustoase, fără să se obosească prea mult.

          Când se încălzeau, cei doi prieteni săreau în apă şi pluteau lipsiţi de griji, Mowgli cocoţat pe burduhanul lui Baloo.

          - Ah, Mowgli, ce urs grozav o să fac din tine! îi spunea Baloo cu mândrie.

          Dar într-una din zile Mowgli se simţi săltat de pe burta lui Baloo şi tras printre ramurile unor copaci. Erau nişte obrăznicături de maimuţe!

          - Hei, daţi-mi drumul! strigă Mowgli supărat, dar maimuţele continuau să-l tragă de mâini şi să se joace cu el.

          - Daţi-mi imediat puiul de om! strigă şi Baloo, ameninţându-le cu pumnul pe nesuferitele maimuţe.

          Dar acestea se făcuseră deja nevăzute, ducându-l pe Mowgli la regele lor.

          Curând, Mowgli se găsi faţă-n faţă cu Regele Louie, care dorea să devină … om! De aceea spera că Mowgli îl putea învăţa să facă foc!

          Între timp, Bagheera şi Baloo ajunseră şi ei la templul părăsit şi auziră ce avea de gând Regele Louie. Amândoi încropiră un plan ca să îl salveze pe Mowgli.

          Baloo trebuia să le distragă atenţia maimuţelor, în timp ce Bagheera îl salv a pe Mowgli.

          Lui Baloo îi veni o idee genială şi se deghiză în maimuţă, după care începu să danseze şi să cânte. Regele Louie, căruia îi căzuse cu tronc drăgălaşa „maimuţă”, cântă şi dansă cu el, uitând de Mowgli.

          În tot acest timp, Bagheera încercă în fel şi chip să îl salveze pe Mowgli, dar nu era simplu deloc, fiindcă micuţul se distra de minune cu maimuţele!

          Dar lui Baloo i se desprinse „fustiţa” şi astfel se dădu de gol.

          - E ursul Baloo! strigară maimuţele înfuriate.

          Se iscă o îmbulzeală de nedescris, Bagheera şi Baloo încercând să-l salveze pe Mowgli.

          Din cauza agitaţiei, bătrânul templu prinse să se clatine, gata să se prăbuşească în orice clipă. Regele Louie susţinu cu umărul o parte a templului, încercând să înlocuiască una dintre coloanele prăbuşite.

          Mowgli se văzu prins între Baloo şi Regele Louie, fiecare încercând să îl tragă de partea sa.

          Templul începu să se prăbuşească în jurul lor, dar nu înainte ca Bagheera să reuşească să îl ia pe Mowgli cu ea, departe de ruinele templului.

          - Măi, aşa petrecere mai zic şi eu! zise Baloo.

          Peste noapte, Bagheera reuşi să îl convingă pe Baloo că viaţa în junglă este plină de pericole pentru un pui de om. Dar Mowgli nici nu vru să audă şi se încăpăţână să rămână în junglă.

          Nu departe de acele locuri stătea la pândă Shere Khan, dornic să pună gheara pe niscaiva vânat.

          Dar vânătoarea lui Shere Khan se termină înainte de a începe, o dată cu venirea trupei de elefanţi, conduşi de Colonelul Hathi.

          Bagheera îl rugă pe colonel să o ajute să îl găsească pe Mowgli.

          Din păcate, Kaa dăduse deja de Mowgli şi acum încerca iar să îl hipnotizeze pe băieţel.

          Dar Kaa fu din nou întrerupt de o voce de la baza copacului:

          - Kaa, vreau să stau puţin de vorbă cu tine!

          Era cruntul Shere Khan, de care se temeau toate animalele junglei.

          - Ah, ce sssurpriză! sâsâii Kaa. Eşşşti sssingur?

          Lui Kaa nu-i convenea ca Shere Khan să afle că l-a prins pe Mowgli. Îl păstra doar pentru el.

          - Mi s-a părut că ai musafiri! continuă Shere Khan cu o voce mieroasă, dar ameninţătoare.

          - O, nu! protestă Kaa. Ţi sss-a părut…

          - Da? Atunci, poate îmi arăţi şi mie inelele tale, dacă nu ţi-e cu supărare…

          Ce era să mai facă bietul Kaa. Îşi desfăşură inelele şi astfel Mowgli scăpă!

          Fără să prindă de veste cei doi, Mowgli coborâ din copac şi se făcu nevăzut. De-acum învăţase că nu trebuia să aibă încredere în perfidul şarpe!

          Pe înserate, Mowgli se întâlni cu patru vulturi plictisiţi şi răutăcioşi. Aceştia începură să-l tachineze pe bietul băiat, dar când îl văzură atât de trist se lăsară păgubaşi şi se împrieteniră cu Mowgli.

          Dar noii lui prieteni îl părăsiră repede, de frica lui Shere Khan, şi zburară care încotro, ca să-şi scape pielea.

          Mowgli nu se pierdu însă cu firea şi se hotărâ să-l înfrunte pe fiorosul tigru, spre marea mirare a acestuia.

          Deşi luat prin surprindere de curajul băiatului, Shere Khan îşi reveni repede şi se întinse să-l prindă în gheare pe Mowgli.

          Noroc că apăru Baloo şi îl apucă de coadă pe Shere Khan, oprindu-l din salt, în timp ce vulturii, care se întorseseră între timp, îl ridicară pe Mowgli de la pământ.

          - Fugi, Mowgli! striga bietul urs, luptându-se să-l ţină în loc pe tigru. Fugi şi nu te uita înapoi!

          Deodată, cerul se întunecă brusc şi începu să fulgere. Trăsnetul căzu pe un copac din apropiere, care se aprinse de îndată. Vulturii apucară să-i spună lui Mowgli că singurul lucru de care se temea Shere Khan era focul.

          - Lăsaţi-mă jos! strigă Mowgli. Baloo are nevoie de ajutor!

          De îndată ce ajunsese cu picioarele pe pământ, Mowgli apucă o creangă în flăcări şi fugi s pre Baloo, care era prins într-o înfruntare pe viaţă şi pe moarte cu Shere Khan.

          Tigrul se sperie din cauza vâlvătăii şi o rupse la goană.

          Baloo rămase însă lungit la pământ.

          - Baloo! Dragul meu Baloo! strigă Mowgli, repezindu-se la prietenul său. Trezeşte-te, te rog, deschide ochii! Ce mă fac eu fără tine?

          După un timp, Baloo deschise ochii şi îi spuse lui Mowgli că se prefăcuse şi că, de fapt, n-a avut nici o problemă cu Shere Khan şi că ar fi putut să-l pună pe fugă în orice clipă.

          Mowgli râse şi îşi îmbrăţişă prietenul.

          Între timp, ajunsese şi Bagheera şi cei trei prieteni se îndreptară spre satul oamenilor. Câ nd ajunseră în apropierea lui, Mowgli văzu ceva care îl făcu să rămână fără grai.

          - Bagheera, ce este aia?

          - O fată! îi răspunse înţeleapta panteră.

          Fata venise la râu să ia apă.

          - N-am mai văzut niciodată o fată! exclamă Mowgli încântat.

          - Nu te apropia de ele, aduc numai necazuri, mormăii Baloo.

          Dar Mowgli se apropie şi mai tare, ca să vadă fata mai bine.

          Baloo şi Bagheera văzură cum Mowgli ridică ulciorul fetei şi se luă după ea. Când ajunse la intrarea în sat, Mowgli întoarse capul spre prietenii lui şi le zâmbi cu drag.

          - Aşa e normal, Baloo! îl consolă pantera Bagheera pe blândul urs. Mowgli trebuie să trăiască printre oameni.

          Apoi, Baloo o luă pe Bagheera de mijloc şi, fredonând un cântecel, cei doi se întoarseră în jungla lor.

                                                          Sfârşit