[ FOTO ] Poveste cu o fetiţă de nerecunoscut

                                                                    

  de Elia David

        Era o fetiţă cuminte, ordonată, harnică, iubitoare... Primea numai cuvinte de laudă şi de-ncurajare... Spre deosebire de alţi copii, îşi făcea întâi treburile, apoi ieşea afară şi se juca. Însă, cele mai frumoase momente erau acelea când, seara, la lumina veiozei, în micul ei fotoliu, lua o carte de poveşti şi citea...
        Avea timp pentru toate. Dar, într-o zi, n-a mai putut să câştige lupta cu desenele animate. A rămas în faţa televizorului, ca hipnotizată. În câteva zile devenise de nerecunoscut; altă fată!
        Acum, singurul lucru pe care şi-l dorea era doar un televizor la care să se poată uita. Treburile fuseseră amânate, joaca nu o interesa mai deloc, iar cartea de poveşti, dacă ar fi găsit-o, ar fi aruncat-o în foc.
        Când au vizitat-o colegii, s-au speriat: fetiţa aceea frumoasă şi îngrijită, avea acum nişte cearcăne uriaşe şi părul nepieptănat. Unghiile îi erau murdare şi netăiate, căci nu se putea smulge deloc din faţa desenelor animate. Se întrebau, înfricoşaţi, între ei: cu cine seamănă oare? Dar nu, încă nu semăna perfect cu o vrăjitoare.
        Abia peste câteva zile, când a încercat să-şi îndrepte spatele şi n-a mai putut, a simţit şi ea că ceva, ceva parcă s-a petrecut. Vederea îi slăbise şi scăzuse în greutate, de la câte mese a sărit, sub magia desenelor animate. Cu chiu cu vai, a izbutit de coada măturii să se prindă, pentru a se deplasa până în camera ei,... la oglindă.
        Şi ce văzu... Nu se poate! Semăna atât de bine cu vrăjitoarea din desenele animate, cu personajul acela urât şi ciudat, încât a vrut să închidă "televizorul" imediat.