Legende despre martisor

Inainte ca dacii sa fie cuceriti de romani, snurul martisorului era realizat in alb si negru. Negrul venea de la culoarea lanii oferita de Baba Dochia nurorii sale si simboliza intunericul din timpul iernii. Legenda spune ca fiul Babei Doghia, Dragobete, s-a casatorit fara acordul mamei sale, iar aceasta ca sa isi supere nora a trimis-o la rau cu un ghem de lana neagra, spunandu-i sa nu se intoarca pana cand lana nu devine alba.

Fata s-a chinuit sa spele lana pana cand au inceput sa ii sangereze degetele, dar lana tot neagra ramanea. Impresionat de chinul fetei, Iisus Hristos i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat lana si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. De atunci, snurul e format din alb si rosu, acesta din urma simbolizand sacrificiul fetei.

Tot pe vremea dacilor, martisorul era format din pietre albe si rosii insirate pe o ata. Cele albe simbolizau intelepiunea barbatului, iar cele rosii indicau viata, adica femeia.

O alta legenda spune ca Soarele a venit pe Pamant in chip de fata preafrumoasa, dar un zmeu a inchis-o in palatul lui. Pamantul a ramas, astfel, fara Soare, iar pasarile au incetat sa cante, copiii au uitat de joaca si veselie, si lumea intreaga a cazut in mahnire. Pentru a salva Pamantul, un tanar curajos a pornit spre palatul zmeului sa elibereze preafrumoasa fata. A gasit palatul, s-a luptat cu zmeul si l-a invins, eliberand fata.

Astfel, Soarele a ajuns din nou pe cer, dar tanarul luptator a ramas ranit pe zapada din curtea palatului. Sangele cald i s-a scurs pe zapada, iar acesta a murit. In locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei, considerati vestitori ai primaverii. Se zice ca de atunci lumea cinsteste memoria tanarului curajos legand cu o ata doua flori: una alba, alta rosie. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.

Sursa : aici