Fata s-a chinuit sa spele lana pana cand au inceput sa ii sangereze degetele, dar lana tot neagra ramanea. Impresionat de chinul fetei, Iisus Hristos i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat lana si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. De atunci, snurul e format din alb si rosu, acesta din urma simbolizand sacrificiul fetei.
Tot pe vremea dacilor, martisorul era format din pietre albe si rosii insirate pe o ata. Cele albe simbolizau intelepiunea barbatului, iar cele rosii indicau viata, adica femeia.
O alta legenda spune ca Soarele a venit pe Pamant in chip de fata preafrumoasa, dar un zmeu a inchis-o in palatul lui. Pamantul a ramas, astfel, fara Soare, iar pasarile au incetat sa cante, copiii au uitat de joaca si veselie, si lumea intreaga a cazut in mahnire. Pentru a salva Pamantul, un tanar curajos a pornit spre palatul zmeului sa elibereze preafrumoasa fata. A gasit palatul, s-a luptat cu zmeul si l-a invins, eliberand fata.
Astfel, Soarele a ajuns din nou pe cer, dar tanarul luptator a ramas ranit pe zapada din curtea palatului. Sangele cald i s-a scurs pe zapada, iar acesta a murit. In locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei, considerati vestitori ai primaverii. Se zice ca de atunci lumea cinsteste memoria tanarului curajos legand cu o ata doua flori: una alba, alta rosie. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.
Sursa : aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu