Astăzi se împlinesc 139 de ani
de la naşterea sculptorului
Constantin Brâncuşi
Constantin Brâncuși (n.
19 februarie 1876,
Hobița, Gorj — d.
16 martie 1957,
Paris)
a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea
limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin
Brâncuși a fost ales postum membru al
Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice,
Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale
limbii franceze.
Constantin Brâncuşi a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana. Constantin Brancusi a fost ales postum membru al Academiei Romane. Viziunea lui Brancusi asupra vietii era influentata atat de Platon cat si de conceptele filosofilor orientali.
Constantin Brancusi a eliberat sculptura de preponderenta imitatiei
mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativa a realitatii, a
preconizat exprimarea esentei lucrurilor, a dinamismului formei, a unit
sensibilul cu spiritualul.
In
opera sa, Brancusi a oglindit felul de a gandi lumea a taranului roman.
Prin obarsia sa taraneasca, si-a aflat radacinile adanci ale operei
sale in traditiile, miturile si functia magica a artei populare romanesti.
Brancusi este, neindoielnic, un asemenea moment al
constiintei artei moderne, care concentreaza sensurile unei
intregi ere a evolutiei spiritului creator.
Reprezentant al miscarii artistice moderne, Constantin Brancusi este
considerat de multi ca fiind cel important sculptor ai secolului al
XX-lea. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea
sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare
romanesti cu rafinamentul avantgardei pariziene.
Brancusi a dat veacului nostru constiinta formei pure, a asigurat
trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii, la exprimarea
esentei lucrurilor si a reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic,
imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala. Verticalitatea,
orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata
luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui
Brancusi. Studiile referitoare la opera lui Brancusi impartasesc, fara
exceptie, o concluzie formulata in termeni lipsiti de echivoc:
arta brancusiana constituie una din sursele ideilor esentiale
pe care se cladeste civilizatia vizuala a secolului al
XX-lea. Brancusi a scos in evidenta lumii occidentale dimensiunea sacra a
realitatii.
Din 1963 pana astazi, au aparut in toate partile lumii peste 50 de
carti si monografii si mii de articole si studii despre Constantin
Brancusi, determinand in mod decisiv locul lui ca artist
genial
si chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor"
(Jean Cassou). In 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: "
Brancusi a fost acela care a dat epocii noastre constiinta formei pure".
Unul dintre cei mai importanti arhitecti contemporani,
Frank Gehry indica cu precizie influenta pe care a avut-o asupra sa marele sculptor roman Constantin Brancusi.
„Am slefuit materia pentru a afla linia continua.
Si cand am constatat ca n-o pot afla,
m-am oprit; parca cineva nevazut
mi-a dat peste maini - Constantin Brancusi”
Citate din Brancusi :
Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii.
Când nu mai eşti copil, ai murit de mult.
O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal - şi în pământ.
Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile
(spaţiul românesc). Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu,
la Târgu-Jiu!
Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!... Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu...
Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre - hamali
grei - ci fiinţe înaripate şi eliberatoare - şi, pentru aceasta, nu ar
trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului.
Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri şi nu sunt, în
definitiv, decât un mijloc, însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în
drumul său.
În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am
aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...
.JPG)
.JPG)
