Sfarsit de toamna

de Vasile Alecsandri

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,

Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;

Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita;

Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;

Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri.

Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori

Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!

Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.

Boii rag, caii nacheaza, canii latra la un loc,

Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Toamna ţesătoare

de Vasile Alecsandri

Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o-au la muncitori.

Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.

Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Ş-a ei paseri cântătoare,
Ş-a ei şiruri de cucoare
Tainicului Răsărit.

Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an! ...
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.

Vai de ea! ... Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?

Dar nu-i pasă! ... Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvălit umerii săi.

Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătasă
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.

Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.

Unele s-adună-n caier,
Altele, perdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.

Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează-o-nvălitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.

Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.

Iar românul cu drag spune:
„Doamne, fă înc-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!“

Bradul

                       de Vasile Alecsandri

                         Sus pe culme bradul verde

                        Sub zăpada albicioasă

                        Printre negură se pierde

                        Ca o fantasmă geroasă,

                        Şi priveşte cu-ntristare

                        Cum se primblă prin răstoace

                        Iarna pe un urs călare,

                        Iarna cu şapte cojoace.

                        El se scutură şi zice:

                        „În zadar tu, vrăjitoare,

                        Aduci viforul pe-aice,

                        Aduci zile fără soare.

                        În zadar îngheţi pământul,

                        Ucizi florile şi stupii

                        Şi trimiţi moartea cu vântul

                        Şi trimiţi foamea cu lupii.

                        În zadar a ta suflare

                        Apa-n râuri o încheagă,

                        Şterge urma pe cărare

                        Şi de mine m-i leagă.

                        În zadar aduci cu tine

                        Corbul negru şi prădalnic,

                        Şi din codrii cu jivine

                        Faci să iasă urlet jalnic.

                        În zadar, urgie crudă,

                        Lungeşti noaptea-ntunecoasă

                        Şi, râzând de-a lumii trudă,

                        Scurtezi ziua luminoasă.

                        În zadar îmi pui povară

                        De zăpadă şi de gheaţă.

                        Fie iarnă, fie vară,

                        Eu păstrez a mea verdeaţă!”

Primăvara

Vasile Alecsandri

A trecut iarna geroasă,

Câmpul iată-l înverzit,

Rândunica cea voioasă

La noi iarăşi a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară

Sturzul galben aurit,

Salutare primăvară,

Timp frumos bine-ai venit!

Turturelele se-ngână,

Mii de fluturi vezi zburând

Şi pe harnica albină

Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară

Pe copacul înflorit.

Salutare primăvară!

Timp frumos, bine-ai venit!

Floriile

 de Vasile Alecsandri

 

 

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

 

Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?

Să culegem la răcoare
Viorele albăstrui?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Iar tu, dulce zâmbitoare,
Te-i face că te mânii ...
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.