20 iunie – Ziua Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene


La 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în 1913 pionierii aviației alegându-l pe Sfântul Ilie ca patron al aviației.


În aprilie 1964, ziua de sărbătorire a Aviației Române a fost schimbată cu data de 17 iunie, când se aniversează primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un aparat proiectat și construit de el (4/17 iun. 1910). După anul 1990, Ziua Aviației se sărbătorea în ambele zile, acest lucru clarificându-se abia în anul 2004, când aviatorii români au revenit la celebrarea Zilei aviației de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.


Conform site-ului oficial al Statului Major al Forțelor Aeriene, în 1915 a luat ființă Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare. În perioada 1919-1923, organul de conducere a aviației era Direcția Superioară a Aeronauticii, din cadrul Ministerului de Război. În 1924, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Ministerul Armatei, în cadrul căruia a funcționat, din 1930, Comandamentul Apărării Antiaeriene. În 1932, Inspectoratul General al Aeronauticii și-a schimbat denumirea în Subsecretariatul de Stat al Aerului, în compunerea căruia au funcționat Comandamentul Forțelor Aeriene și Comandamentul Apărării Teritoriului.

La 13 noiembrie 1936, a luat ființă Ministerul Aerului și Marinei, în cadrul căruia își desfășura activitatea Comandamentul Forțelor Aeriene, ce avea în subordine Comandamentul Apărării Contra Aeronavelor și Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Începând cu 1 aprilie 1950, aviația militară s-a denumit Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul — Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM), pentru ca, la 12 septembrie 1956 să se unească Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Țării cu Comandamentul Forțelor Aeriene Militare, sub denumirea Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului. La 1 mai 1977, s-a înființat Comandamentul Aviației Militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în 1993, prin unirea Comandamentului Aviației Militare cu Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului a fost înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, care reunește aviația, artileria și rachetele antiaeriene și radiolocația.
Începând cu 1 iunie 2000, se folosește denumirea actuală — Statul Major al Forțelor Aeriene, care asigură conducerea Forțelor Aeriene pe timp de pace, de criză și de război.

[ VIDEO ] Serbarea Abecedarului ( Clasa I A - Scoala nr.7 Constanta )

Instantanee fotografice de la  ''Serbarea abecedarului '' organizata de clasa noastra ( clasa I A , Scoala Gimnaziala nr. 7 '' Remus Opreanu '' Constanta ) la Scoica Land - Mamaia Nord .
Multumiri tuturor ce si-au oferit sprijinul si celor ce au fost prezenti la micile noastre bucurii !
-----------------
Foto : arhiva personala 
Audio : ''Iubite Abecedar '', '' Lumea copiilor '' , '' Ce bine e sa fii scolar '' .


Ce bine e sa fii scolar

Am ghiozdan si-abecedar
Eu sunt mare, sunt scolar
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!

Clopotelul a sunat
Si la scoala ne-a chemat
Toti in clasa am intrat
Si in banci ne-am asezat

Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!

Sunt un bobocel sfios,
Dar sunt foarte bucuros
C-am crescut si eu mai mare
Merg la scoala, bine-mi pare!

Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!

Ma mandresc ca sunt scolar,
Am caiete, carti, penar
Scriu, citesc si socotesc
Scoala eu o indragesc.

Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!

Merg la scoala bucuros,
Stiu sa ma comport frumos,
Sunt atent si silitor,
Lauda parintilor.

Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!

Am crescut de-acum mai mare
Merg la scoala, bine-mi pare
Am ghiozdan si-abecedar
Eu sunt mare, sunt scolar

Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!
Da, da, da, chiar asa!
Bine e sa fii scolar, da!



[ VIDEO ] Rămas bun , clasa I ! ( Scoala Gimnaziala nr. 7 '' Remus Opreanu '' Cons...

Instantanee fotografice de la ''Serbarea abecedarului '' organizată de clasa noastră ( clasa I A , Școala Gimnazială nr. 7 '' Remus Opreanu '' Constanța ) la Scoica Land - Mamaia Nord .

Mulțumiri tuturor ce și-au oferit sprijinul și celor ce au fost prezenți la micile noastre bucurii !
-------------------------
Foto : arhiva personală

Coloana sonoră : '' Copilărie ce frumoasă ești ! '', ''Vine vacanța ! ''

COPILARIE


I.                   Copilarie ce frumoasa esti !
Esti lumea mea de zbor si de povesti,
Tu esti frumoasa ca un vis,
Esti colt de rai – esti paradis

Refren
Copilarie, soare fara nori
Un cer senin – si multe flori,
Copilarie zbor de randunea
Floare de crin – frumoasa stea

II. Ce draga-mi esti, copilaria mea !
Tu aduci doar bucurie-n viata mea !
Esti ca un vis senin , frumos,
Esti drumul meu cle luminos

Refren
III. Copilarie, ce minunata esti !
Esti casa cu papusi si cu povesti,
Tu esti gradinina-n luna mai,
Eu iti spotesc : ‘’ Te rog mai stai !’’

Vine vacanta

Tu vara draga si frumoasa,

La toti ne-aduci lumina-n casa,
Ne-aduci la toti vacanta mare 
Si apoi tu ne trimiti la mare.

Refren: 

Vine vacanta, vine vacanta 
Cu cantec, joc si bucurii. 
Vine vacanta, vine vacanta 
Pentru noi iubiti copii.

Ce bine e-n vacanta mare, 

Cand uiti de lectii, stai la soare, 
Te plimbi, faci baie, te distrezi, 
Pe malul marii te bronzezi.

Refren:


De urci potecile de munte 
Si intri-n codrul racoros T
e-mbie fluturi, flori marunte. 
Ce bine e si ce frumos!

Refren


Cand pleci la tara la bunici 
Te asteapta catelusi, pisici, 
Te joci cu ei, esti bucuros
Caci la bunici tare-i frumos.

Refren: 


Tu vara ne aduci in case 
Legume, fructe dulci, gustoase, 
Timpul liber, cer senin, 
Toate de la tine vin.



Refren:



17 iunie – Ziua Mondiala pentru Combaterea Desertificarii



Ziua mondiala pentru combaterea desertificarii si a secetei este sarbatorita in fiecare an pe 17 iunie, peste tot in lume. Scopul acestei zile este de a sublinia necesitatea stoparii sau incetinirii procesului de desertificare si de a aduce acest subiect pe agenda internationala de mediu. 17 iunie reprezinta o ocazie de a sublinia ca exista solutii si ca desertificarea poate fi diminuata daca solutiile sunt implementate adecvat, cu participarea comunitatii si cooperarea tuturor partilor implicate. 




Desertificarea si seceta reprezinta provocari la nivel global, in special in zone sarace precum Africa. Desertificarea si seceta afecteaza dezvoltarea durabila intrucat sunt asociate cu saraciesanatate si alimentatie precara, lipsa de alimente, precum si cu probleme ce rezulta din migratia sau stramutarea persoanelor din zonele afectate. 

Unele tari, precum Statele Unite ale Americii, au creat sisteme de avertizare asupra potentialelor perioade de foamete. Aceasta avertizare se face pe baza unei tehnologii ce analizeaza terenurile agricole si estimeaza potentialele diminuari ale recoltelor, in functie de conditiile de mediu si clima. O solutie pentru atenuarea acestei tendinte este de a planta copaci. Reimpadurirea poate reduce infiltrarea anumitor nutrienti in sol si poate spori fertilitatea pamantului. Astfel reimpadurirea poate ajuta la stimularea productiei de hrana. 




Desertificarea reprezinta o problema pentru reducerea saraciei intrucat de obicei desertificarea reprezinta o scadere a terenurilor arabile, o diminiuare a productiei agricole la nivel de tara si o scadere a cantitatii de alimente disponibile. Aceste lucruri duc mai departe la subnutritie si foamete cronica. In Angola de exemplu pierderea terenurilor agricole a dus la o pierdere de 8% din produsul intern brut (suma valorii de piata a marfurilor si serviciilor destinate consumului, produse intr-o tara intr-un an). In Angola, 31% din copii au sub greutatea optima iar mortalitatea infantila este mare. Angola se afla intr-o stare alarmanta conformindexului global al foametei. 

Deşertificarea este procesul de degradare a terenurilor provocat de variaţiile de climă şi impactul uman. Ea afectează în special terenurile uscate care sunt deja fragile din punct de vedere ecologic.
Deşertificarea are loc în zonele de uscat în care pamântul este deosebit de fragil, unde căderile de ploaie sunt rare şi climatul aspru. Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacităţii solului de a susţine recolte, păşuni sau alte activităţi umane. Cele mai evidente efecte ale deşertificării sunt degradarea pădurilor şi scăderea producţiei de alimente. Seceta şi deşertificarea au ca rezultat sărăcia şi foametea.
Aproape 3,6 miliarde din cele 5,2 miliarde hectare de uscat arabil din lume au suferit de eroziune şi degradarea solului. Aceasta reprezintă un sfert din terenurile din întreaga lume – o suprafaţă de trei ori mai mare decât Europa. În peste 100 de ţări, 1 miliard de oameni din populaţia lumii de 6 miliarde sunt afectaţi de deşertificare.



Sursa: Unccd.int

Legenda vaniliei





Dupa cateva zile de la uciderea lor, din stropii de sange ai tinerilor iubiti au rasarit vrejuri puternice care urcau spre cer, crescand neincetat si scotand frunze de culoarea smaraldului. Apoi s-au acoperit cu flori galbene ca razele soarelui, care raspandeau un parfum delicat dar puternic precum sufletul nevinovat al printesei ucise.
Astfel orhideea, xanatha, a devenit floarea secreta si simbolul iubirii pe altarul Zeitei fertilitatii, Tonacayoua a regatului Totonaca.



Desigur, aceasta legenda este impresionanta prin mesajul ei, dar trebuie sa o acceptam asa cum este … Ceea ce a urmat sosirii vaniliei in Europa este insa de necrezut, dar adevarat …
Companiile de mirodenii au inceput o lupta pe viata si pe moarte pentru suprematia asupra aromei de vanilie. S-au cautat surse de obtinere a pastailor prin toate zonele unde ea crestea, mai ales in zona Americii centrale. Dar fata de cererea de pe piata europeana nu se putea asigura necesarul. Kilogramul de vanilie a ajuns la preturi exorbitante, de pana la 500 de lire sterline.

10 iunie – Zborul Primului aeroplan romanesc construit de Aurel Vlaicu



Inventator, pionier al aviaţiei române, Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882, la Binţinţi, lângă Orăştie. După terminarea studiilor liceale la Sibiu, şi-a continuat studiile în străinătate, la Ludwig Maximilians Universität din München unde a obţinut, în 1907, diploma de inginer. După ce a lucrat un an la uzinele Opel, Aurel Vlaicu s-a întors în satul natal unde a construit un planor cu care a făcut câteva zboruri.
În toamna anului 1909, la îndemnul prietenului său Octavian Goga, Vlaicu s-a mutat la Bucureşti şi a început construcţia primului său aparat de zbor, Vlaicu I. Începuturile au fost pline de dificultăţi de tot felul, aşa că bucuria şi mândria lui Aurel Vlaicu pentru performanţa realizată a fost cu atât mai mare. Zborul din 17 iunie 1910 făcut cu Vlaicu I la Cotroceni a fost pe o distanţă de 50 de metri, avionul urcând la o înălţime de 3-4 metri.
Anul următor inginerul român a construit al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii, un premiu I şi patru premii II, la mitingul aerian de la Aspen, în Austria. Încurajat de succesul obţinut, Aurel Vlaicu a considerat că a venit momentul de a încerca realizarea marelui său vis, traversarea în zbor a Munţilor Carpaţi. Aşa că la 13 septembrie 1913 avionul Vlaicu II, pilotat de inventatorul său, a decolat de la Bucureşti, urmând să ajungă lângă Orăştie, la serbările ASTREI. N-a mai ajuns: s-a prăbuşit la Băneşti, lângă Câmpina. Aurel Vlaicu şi-a pierdut atunci viaţa.
În Arhiva de istorie orală a Societăţii de Radiodifuziune se află o înregistrare de o mare valoare documentară, o mărturie despre construirea primului avion realizat de un român, pe pământul României. Înregistrarea a fost făcută în februarie 1982 cu Ion Ciulu, mecanicul care l-a ajutat pe Aurel Vlaicu să-l construiască. Realizatorul înregistrării este Vasile Bogdan, redactor la Radio România.
cotroceni
Aurel Vlaicu i-a întrecut pe toţi. Aparatul lui era mai bun!.. (Ion Ciulu)
„În 1909 aveam 18 ani. Eram ucenic în anul III la Arsenalul Armatei. Colaborarea mea cu Aurel Vlaicu a început în toamna anului 1909, când Aurel Vlaicu s-a prezentat la Arsenalul Armatei pentru a-şi construi primul său avion cu motor, “Nr.1”. A venit atunci la Arsenal, trimis de la Ministerul de Război. A venit cu planuri, cu schiţe şi am început lucrarea. A dat schiţe să se lucreze la partea lemnoasă, la atelierul de lemnărie. După aceea a venit la [secţia] mecanică şi a dat iar schiţe pentru diferite piese, tendoare… Eu am lucrat la tendoare, prima dată. Erau de sârmă făcute, nu erau tendoare cumpărate, erau din sârmă de oţel, îndoite, lipite cu alamă şi le filetam. A trebuit să facă întâi scule pentru ele, trebuia [folosit] atelierul de focoase, care avea strunguri, să facă piuliţele de alamă. Şi aşa am lucrat încet, încet. Ăsta a fost primul avion care s-a făcut în Ţara Românească.
Aproape de 1 ianuarie 1910 Aurel Vlaicu a plecat la Paris să-şi comande motorul şi când s-a întors de la Paris a dat, mi se pare, şi pe la Berlin şi a comandat ţeava de aluminiu, coloana vertebrală [a avionului]. Şi când a venit în ţară, în atelierul de vopsitorie, pentru ca era un atelier mare, am improvizat şi am închis cu scândură şi cu sac şi acolo am început montajul [avionului]. L-am montat… încet-încet a început să se înjghebeze avionul. Întâi şi-ntâi a venit rombul ăla din faţă, am început să montăm coloana vertebrală, pe urmă partea din spate, patina. Am început să-l închegăm. Pe la sfârşitul lui aprilie, pe la începutul lui mai 1910 avionul era gata, da’ nu ne venise motorul. Motorul a venit foarte târziu din Franţa, nu ştiu din ce cauză. Era un motor Gnôme rotativ, cu 7 cilindri, de 50 de cai putere. Şi am montat motorul la avion, am făcut întâi proba acolo, în Arsenal, că s-adunase tot Arsenalul când am dat drumul la motor… la vâjâitul acela care se făcea…
Pe urmă l-am demontat, l-am suit într-un vagon de cale ferată şi l-am dus la Cotroceni, la Aerostaţie. Acolo era un hangar mare unde se umflau baloanele captive în care se urcau pentru observaţie. L-am montat întâi jos, unde era o groapă mare, adâncă de vreo 4 m. Vlaicu a cumpărat scânduri, a făcut la suprafaţă o platformă şi acolo, pe platforma aia am montat [avionul].
Şi pe urmă au început zborurile. A început cu el să facă rulaj pe câmp, dar ba se defecta una, ba alta, până când l-am pus la punct… După aceea, într-o zi, pe 15 iulie, venise foarte multă lume, printre care prinţul Carol care era însoţit de profesorul său Murgoci, [prinţul] Niculae, [prinţesele] Elisabeta şi Mărioara, amândouă cu trăsura. Şi când şi-a luat zborul, fie că de emoţie, poate frica de necunoscut – până atuncea făcuse el zboruri, aşa, la mică înălţime: un metru, nu ştiu ce – atunci s-a ridicat la vreo 20 de metri înălţime, aproape la vertical. Când a văzut el că se duce la vertical, a oprit motorul. Avionul a alunecat pe partea dreaptă şi a căzut şi s-a rupt. Am dat fuga când am văzut chestia asta, m-a luat Carol cu maşina lui şi ne-am dus şi l-am scos de sub aripi. Când am ridicat aripa să-l scot de sub avion l-am întrebat: “Ai păţit ceva, Vlaicule?” “N-am păţit nimic, doar mi-a făcut o cucă în cap” – el vorbea ardeleneşte – mi-a făcut doar o cucă în cap, dar nu-i nimica. În două săptămâni [avionul] va fi gata…”, pentru că el avusese grijă să-şi facă piese de rezervă, că se aştepta că are să se mai strice ceva.
Pe urmă ne-am dus la Arsenal cu trenul, l-am refăcut iar în atelierul ăla şi pe urmă am venit înapoi, la Cotroceni. De-atunci au început zborurile, de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic cu el. Se ducea până la forturi, venea înapoi, ateriza şi iar se ducea, iar venea înapoi, spre Chitila… zboruri împrejur, aşa, în apropiere. El nu cunoştea aşa bine Bucureştiul.
A început zborurile şi a exersat şi a deprins bine pilotajul avionului. La Cotroceni era şi prinţul Bibescu, avea un hangar alături de hangarul Aerostaţiei. Avea un aparat Blériot. Erau puţine aparate pe vremea aia. Avionul lui Vlaicu a fost al doilea, al treilea. Şi a început o întrecere amicală. Farman-ul era mai greoi, Blériot-ul era mai mic. Farman-ul zbura mai încet, era o hardughie mare, ca o magazie. Blériot-ul avea motor mic, de 30-35 de cai putere.
Avionul lui Vlaicu avea motor bun şi zbura mai repede. Aurel Vlaicu i-a întrecut pe toţi. Aparatul lui era mai bun!”

Puisorii


Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.
În aer, un popor întreg de rândunele se pregăteşte de plecare; s-au adunat rând pe rând de prin părţile acestea şi, de bucurie, în zbor nebun, străbat văzduhul ca nişte săgeţi. Atrase de întinsul sclipitor al iazului, ele se lasă deasupra lui, ca o perdea, apoi, răzleţindu-se în ciripiri ascuţite, se avântă cu toatele înspre păduricea de sălcii; ascunzându-se, rătăcesc prin frunzişul răcoros, apoi o iau de-a lungul miriştilor şi iar se întorc în bătaia lină a aripilor. De după deal vine în zbor rotat un uliu. Pasărea de pradă pare că nu ia în seamă mulţimea paserilor călătoare. Ele îl zăresc; un strigăt de îmbărbătare, şi stolul întreg năvăleşte la luptă. Uliul ocoleşte iscusit prin aer, şi piere cu repeziciunea fulgerului dincolo de deal. A scăpat! Rândunelele, vesele de această fugă, plutesc sus, crezând că l-or mai vedea; zarea rămîne însă limpede, şi dânsele se întorc obosite de se înşiră pe vârful şurelor de paie…
Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină.Îi căpătase dar de la mămuca lui.
De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: „Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!”
Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi.
Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!…
Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă.

Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.
Copilaşul privi lung stolul care se pierdea, ca o fluturare, în adânc, apoi duse mânuşiţele la ochi şi începu să plângă.
Maică-sa aruncă furca şi veni în fugă de-l luă în braţe; în cuvinte dezmierdătoare îl întrebă ce are.
Copilul nici nu poate vorbi de atâta năvală de lacrămi. Întinde mâna spre cer, îi arată stolul care lunecă în zbor necurmat, şi de-abia îi poate şopti:
— Puişorii ….
Mama îl strînge la sân şi îl săruta cu drag:
— Nu plânge, puiul mamei, au să se-ntoarcă înapoi… la primăvară …
Copilaşul se linişteşte; punând mânuşiţa deasupra ochilor, ca mămucă-sa, privesc împreună stolul pe zarea depărtată a cerului.
Şi lumina slabă a duiosului asfinţit de toamnă le îneacă ochii înrouraţi acum la amândoi.

Poiana Narciselor, cea mai mare rezervaţie naturală de narcise din Europa

La 60 de kilometri distanţă de Braşov, se întinde o pajişte mare, pe care cresc în fiecare an minunatele narcise. Puţine flori au un parfum atât de senzual şi pronunţat ca al narciselor. Natura şi-a desăvârşit creaţia în satul braşovean Vad, în Poiana Narciselor. Zona este arie protejată de interes naţional, iar culesul frumoaselor narcise este interzis prin lege. În fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aici se organizează Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor şi o mare sărbătoare a sătenilor.





  • Narcise protejate prin lege

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută cel mai adesea sub numele de Poiana Narciselor sau Poiana Vadului, cum îi spun localnicii, este cea mai mare rezervaţie naturală de profil din Europa, întinsă pe o suprafaţă de 400 de hectare.
O minunăţie a naturii am putea spune, un loc de o frumuseţe aparte, în care natura ne-a dăruit puritatea acestei flori gingaşe. Rezervaţia se află la marginea satului Vad, comuna Şercaia, judeţul Braşov.



Dumbrava Vadului este situată în partea central-vestică a judeţului Braşov, la 3 kilometri spre sud-vest de satul Vad şi este străbătută de drumul comunal DC65 (şosea asfaltată). Drumul care duce spre Poiana Narciselor este DN1, de la Braşov către Făgăraş. Ajunşi în comuna Şercaia, de care aparţine satul Vad, se desprindeşoseaua către Râşnov-Predeal. Urmaţi acest drum până în satul Vad, iar de acolo pe un  drum local de 3 kilometri veţi ajunge la splendida rezervaţie naturală cu narcise.

Acest loc magnific acoperit cu pădure de stejar găzduieşte pe cele 400 de hectare ale sale poieni de flori care îţi iau privirea, narcise protejate prin lege. Narcise cât vezi cu ochii, lăsate să crească liber în toată splendoarea lor. Fiind rezervaţie naturală, însă, nu ai voie să le culegi.
Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă,care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

  • Coprinele de la Vad

Creşterea narciselor a fost favorizată în primul rând de solul podzolic cu urme de mlaştină şi umbre slabe ale arborilor. Milioane de narcise înfloresc, în special în luna mai a fiecărui an, în unele locuri depăşind chiar şi 150 de fire pe metrul pătrat.Localnicii le-au numit coprine şi se mândresc cu locul acesta cu care le-a înzestrat Dumnezeu satul.
Frumuseţea locului a atras mii de turişti şi nu numai. Dumbrava Vadului a constituitun minunat decor al unui episod al filmului artistic românesc Neamul Şoimăreştilor, ecranizare a romanului cu acelaşi nume scris de Mihail Sadoveanu.

An de an, în Poiana Narciselor se organizează Festivalul Narciselor, o zi de sărbătoare mare pentru localnici. Festivalul de etnologie şi folclor are loc la marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe 21 mai, unde tradiţiile transilvănene şi preparate culinare pe măsură pot fi admirate şi gustate în cadrul evenimentului. Tinerii din Valea Homorodului, îmbrăcaţi în port popular, se îndreaptă spre această poiană pentru a participa la tradiţionalele întreceri cu tinerii din sateleşi judeţele învecinate.

Festivalul Narciselor este un prilej cu totul aparte de a evidenţia frumuseţea dansului, a cântecului, portului şi obiceiurilor populare din zonă, într-un cadru excelent şi deosebit în care narcisele sunt cele care însufleţesc şi mai mult festivalul.
Din păcate, în ultimii ani pajiştea de narcise a fost vandalizată şi culeasă în mod abuziv, restrângându-şi aria de apariţie, deşi narcisa care creşte aici este protejată prin lege. Cu toate acestea, locul a rămas unul deosebit, în care narcisele cresc în toată splendoarea lor.


Autor: Ecaterina Pop
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...