Crăciunul la români


        Crăciunul românesc este o adevărată sărbătoare a sufletului.        La sate sunt păstrate mult mai bine datinile acestei perioade a anului. Începând cu 20 decembrie, de Ignat, când se taie porcul, în casele româneşti se simte apropierea Crăciunului. Începe să miroasă a afumătură, a sarmale şi a cozonaci, bucate ce se vor servi la masa de Crăciun.

        Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moşi-strămoşi, compus din texte ceremoniale, dansuri si gesturi. Încă de Ignat, tobele răsună tare şi  copiii repetă colindele.
        Astfel, în ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradiţional trec pe la casele gospodarilor şi le urează acestora sănătate, fericire şi prosperitate, în anul ce va urma.
        Pe lângă colindele religioase există vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul, Cocostârcul sau  Căiuţii. Acestea sunt jocuri cu măşti şi costumaţii tradiţionale, lucrate de meşteri locali. Rolul acestor colinde este de a ironiza personajele negative ale lumii satului.
        Colindătorii sunt aşteptaţi în casele lucind de curăţenie şi frumos împodobite şi sunt răsplătiţi de  gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani. Adulţii sunt invitaţi la o ţuică fiartă, vin şi cozonac.
        În dimineaţa de 25 decembrie, românii participă la Sfânta Liturghie şi apoi la masa de Crăciun. Treptat încep să-şi facă apariţia şi colindătorii cu “Steaua”, care vestesc naşterea Lui Isus şi povestesc despre închinarea Magilor. Poate nu ştiţi, dar obiceiul cadourilor de Crăciun provine de la închinarea Magilor, care au oferit daruri Pruncului Sfânt.
        În satele româneşti, copiii primesc cadourile în Ajun, sub bradul împodobit şi li se spune că Moşul a venit când erau la colindat sau… când dormeau.
        În calendarul ortodox, cele trei zile de Crăciun se încheie cu sărbătoarea Sfântului Ştefan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...