Dacă vrei ca ideile tale să reziste anilor, scrie-le pe hârtie, iar dacă vrei să dăinuiască pe veci, înseamnă-le în inima unui copil.
Se afișează postările cu eticheta CLASA PREGATITOARE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CLASA PREGATITOARE. Afișați toate postările
Toamna ţesătoare
de Vasile Alecsandri
Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o-au la muncitori.
Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.
Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Ş-a ei paseri cântătoare,
Ş-a ei şiruri de cucoare
Tainicului Răsărit.
Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an! ...
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.
Vai de ea! ... Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?
Dar nu-i pasă! ... Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvălit umerii săi.
Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătasă
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.
Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună-n caier,
Altele, perdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.
Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează-o-nvălitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.
Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.
Iar românul cu drag spune:
„Doamne, fă înc-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!“
O furnică
de Tudor Arghezi
O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.
Mărunţica de făptură
Duse, harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.
Un' te duci aşa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată
Şi mai ai până-n chelie
Două dealuri şi-o bărbie.
Nu vrei tată să-ţi arăt
Cum iei drumul îndărăt?
Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?
Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neştiut,
Ingrijat de ce-o să zică
Maica stareţă furnică
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteaptă în zadar.
Pleaca berzele
de G. Rusu
Spre cararea de sub stele,
Carduri, carduri se grabesc.
Toate berzele pornesc
Intr-un drum stiut de ele.
Inainte de plecare
Au facut un mic popas,
Sa ne spuna: „Bun ramas!”,
Rand pe rand, la fiecare.
Clampanind prietenoase,
Dau din aripi catre mine:
- Noi plecam, ramai cu bine!
- Sa va-ntoarceti sanatoase!
Vrabiuta le petrece
Si se-ntoarce-ncet spre sat.
- Ce-o fi draga de oftat?
Ele tin mortis sa plece!
Si zburand pe gard, sprintara,
Mai privi odata-n sus:
- Cip-cirip! S-au dus?
- „S-au dus!”,
Le vedem la primavara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)