Se afișează postările cu eticheta CLASA PREGATITOARE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CLASA PREGATITOARE. Afișați toate postările

Poezii de toamna




Rapsodii de toamna

de George Toparceanu

 

Rapsodie de toamna I
de George Toparceanu

A trecut intai o boare
Pe deasupra viilor, 
Si-a furat de prin ponoare
Puful papadiilor.

Cu acorduri lungi de lira
I-au raspuns fanetele.
Toate florile soptira, 
Intorcandu-si fetele.

Un salcam privi spre munte
Mandru ca o flamura.
Solzii frunzelor marunte
S-au zburlit pe-o ramura.

Mai tarziu, o cotofana
Fara ocupatie
A adus o veste-n goana
Si-a facut senzatie:

Cica-n munte, la povarna, 
Plopii si rasurile
Spun ca vine-un vant de iarna
Rascolind padurile.

Si-auzind din departare
Vocea lui tiranica, 
Toti ciulinii pe carare
Fug cuprinsi de panica...

Zvonul prin livezi coboara.
Colo jos, pe mlastina.
S-a-ntalnit un pui de cioara
C-un batlan de bastina

Si din treacat ii arunca
Alta veste stranie, 
C-au pornit-o peste lunca
Frunzele-n bejanie!



Rapsodie de toamna II
de George Toparceanu

Intr-o clipa, alarmate, 
Ies din santuri vrabiile.
Papura pe lac se zbate
Leganandu-si sabiile.

Un lastun, in frac, apare
Sus pe-un varf de trestie
Ca sa tie-o cuvantare
In aceasta chestie.

Dar broscoii din rastoaca
Il insulta-n pauze
Si din papura-l provoaca
Cu prelungi aplauze.

Lisitele-ncep sa strige
Ca de mama focului.
Cocostarci, pe catalige, 
Vin la fata locului.

Un tantar, nervos si foarte
Slab de constitutie, 
In zadar vrea sa ia parte
Si el la discutie.

Cand deodata un erete, 
Politai din nastere, 
Peste balta si boschete
Vine-n recunoastere

Cu porunca de la centru
Contra vinovatului, 
Ca sa-l aresteze pentru
Siguranta statului...

De emotie, in surdina, 
Sub un snop de bozie, 
O pastaie de sulcina
A facut explozie.





Rapsodie de toamna III
de George Toparceanu

Florile-n gradini s-agita.
Peste straturi, dalia, 
Ca o doamna din elita
Isi indreapta talia.

Trei petunii subtirele, 
Farmec dand regretelor, 
Stau de vorba intre ele:
”Ce ne facem, fetelor?...”

Floarea-soarelui, batrana, 
De pe-acum se sperie
C-au sa-i cada in tarana
Dintii, de mizerie.

Si cu galbena ei zdreanta
Sta-n lumina matura, 
Ca un talger de balanta
Aplecat pe-o latura...

Intre gaze, fara frica
Se re-ncep idilele.
Doar o gargarita mica, 
Blestemandu-si zilele, 

Necajita cere sfatul
Unei molii tinere, 
Ca i-a disparut barbatul
In costum de ginere.

Imprejur ii canta-n saga
Greierii din flaute.
”Uf, ce lume, soro draga!”
Unde sa-l mai caute?

L-a gasit sub trei graunte
Mort de inanitie.
Si-acum pleaca sa anunte
Cazul la politie.


Rapsodie de toamna IV
de George Toparceanu

Buruienile-ngrozite
De-asa vremi protivnice
Se vorbira pe soptite
Sa se faca schivnice.

Si cum stie-o rugaciune
Doamna masalarita, 
Tot soborul ii propune
S-o aleaga starita.

Numai colo sus, prin vie, 
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n vaduvie
Sa traiasca slobode.

Vezi! de-aceea matraguna
A-nvatat un brusture
Sa le spuie-n fata una
Care sa le usture!...

Jos, pe-un varf de campanula
Pururea-n vibratie, 
Si-a oprit o libelula
Zborul plin de gratie.

Mic, cu solzi ca de balaur, 
Trupu-i fin se clatina, 
Giuvaer de smalt si aur
Cu sclipiri de platina.


Rapsodie de toamna V
de George Toparceanu

Dar deodata, pe coline
Scade animatia ...
De mirare parca-si tine
Vantul respiratia.

Zboara vesti contradictorii, 
Se-ntretaie stirile...
Ce e? ... Ce e? ... Spre podgorii
Toti intorc privirile.

Iat-o! ... Sus in deal, la strunga, 
Asternand pamantului
Haina ei cu trena lunga
De culoarea vantului, 

S-a ivit pe culme Toamna, 
Zana melopeelor, 
Spaima florilor si Doamna
Cucurbitaceelor ...

Lung isi flutura spre vale, 
Ca-ntr-un nimb de glorie, 
Peste solduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleaca mai departe
Pustiind cararile, 
Cu alai de frunze moarte
Sa colinde zarile.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gaze, flori intarziate!
Muza mea satirica
V-a-nchinat de drag la toate
Cate-o strofa lirica.

Dar cand stiu c-o sa va-nghete
Iarna mizerabila, 
Ma cuprinde o tristete
Iremediabila ...


Toamna in parc 
de George Toparceanu
Cad grabite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompata
De matasa unui nor,
Visatoare trece-o fata
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uita-n jos posac.
Ea striveste foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Si-ntr-o fina discordanta
Cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta,
El major si ea minora...

 

 

Octombrie 
de George Toparceanu

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior cand scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile...

Intarziata fara vreme
Se plimba toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza,


Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara ...

 

 

 

 

Noapte de toamna

de George Toparceanu

Murmur lung de stresini, risipite soapte

Cresc de pretutindeni si se pierd in noapte.

Rareori prin storuri o lumina scapa

De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apa

 

Și-mi trimite-n fata raza ei rasfranta ...

Ploaia bate-n geamuri, streșinile canta.

Dar treptat, cu larma potolita scade

Cantecul acestui tremur de cascade.

 

Tot mai des in preajma umbre vii rasar,

Ploaia peste case pica tot mai rar

Și-n gramezi de neguri apele se strang ...

Lumea-ntreaga doarme, stresinile plang.

 

Pana cand o raza de argint in zare,

Lamurind pe bolta straturi de ninsoare,

Lin desface umbra si de crengi anina

Scanteieri albastre, boabe de lumina.

 

Iar acum din taina cerului deschis,

Peste firea muta cad lumini de vis

Și-n troiene albe norii se desfac ...

Dar cand iese luna, streșinile tac.

 

Dormi, iubire dulce! ...

Numai eu intarziu, singur pe carare,

Farmecul acestei clipe calatoare...

Gandurile mele vin sa te destepte,

Din pridvorul tainic sa cobori pe trepte.

 

Sa cobori in toamna limpede si rece

Și, visand cu mine clipa care trece,

Sa-mi sporesti tristetea ceasului tarziu

Cand, strain de tine, sufletu-mi pustiu

 

Va porni zadarnic, ratacind pe drum,

Sa sarute urma pasilor de-acum.

 

 

Toamna ţesătoare

de Vasile Alecsandri




Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o-au la muncitori.

Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.

Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Ş-a ei paseri cântătoare,
Ş-a ei şiruri de cucoare
Tainicului Răsărit.

Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an! ...
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.

Vai de ea! ... Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?



Dar nu-i pasă! ... Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvălit umerii săi.

Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătasă
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.

Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.


Unele s-adună-n caier,
Altele, perdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.

Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează-o-nvălitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.

Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.

Iar românul cu drag spune:
„Doamne, fă înc-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!“

O furnică

 de Tudor Arghezi

 

 

O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.

Mărunţica de făptură
Duse, harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.



Un' te duci aşa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată
Şi mai ai până-n chelie
Două dealuri şi-o bărbie.
Nu vrei tată să-ţi arăt
Cum iei drumul îndărăt?



 
Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?

Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neştiut,
Ingrijat de ce-o să zică
Maica stareţă furnică
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteaptă în zadar.

Pleaca berzele

                                                                                                        de G. Rusu

 

Spre cararea de sub stele,

Carduri, carduri se grabesc.

Toate berzele pornesc

Intr-un drum stiut de ele.

Inainte de plecare

Au facut un mic popas,

Sa ne spuna: „Bun ramas!”,

Rand pe rand, la fiecare.



Clampanind prietenoase,

Dau din aripi catre mine:

- Noi plecam, ramai cu bine!

- Sa va-ntoarceti sanatoase!

Vrabiuta le petrece

Si se-ntoarce-ncet spre sat.

- Ce-o fi draga de oftat?

Ele tin mortis sa plece!

Si zburand pe gard, sprintara,

Mai privi odata-n sus:

- Cip-cirip! S-au dus?

 - „S-au dus!”,

Le vedem la primavara.



 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...