O poveste de Craciun, fara Mosu' - " A Chrismas Carol "

Vă imaginaţi o poveste de Crăciun fără bradul împodobit, pruncul Iisus şi mult aşteptatul Moş Crăciun? Şi totuşi, ea există şi are în centru un bătrân, dar nu unul gras şi cu barbă, care râde tot timpul, ci un avar, domnul Ebenezer Scrooge, care dispreţuieşte cheltuiala nemăsurată caracteristică sărbătorilor de iarnă.

Ce înseamnă azi Crăciunul? În mintea fiecăruia există cel puţin un lucru sau chiar o listă de lucruri legată de această sărbătoare. Între cele mai cunoscute putem aminti:Moş Crăciun, bradul împodobit, cadouri, cozonac, colinde, pruncul Iisus, felicitări (tradiţionale sau virtuale), cumpărături etc. Dacă am tăia aproape tot din această listă, atât de familiară, credeţi că s-ar putea scrie o poveste potrivită sărbătorilor de iarnă?

La începutul erei victoriene, celebrul scriitor Charles Dickens a scris o nuvelă despre sărbătoarea Crăciunului foarte bine primită de public şi apreciată de critici, însă complet diferită de tot ceea ce se scrisese până atunci. Putem spune că Dickens este primul autor care modernizează şi democratizează Crăciunul, introducându-l în literatură nu doar ca pe o celebrare ecleziastică, ci ca pe o sărbătoare populară, cu numeroase elemente seculare. Inspirată din propria copilărie şi din situaţia în care se aflau mulţi copii orfani sau săraci în Anglia anului 1843, nuvela A Christmas Carol (Colindă de Crăciun sau Poveste de Crăciun – n.r.) a pornit de la un raport pe care autorul dorea să îl trimită către comisia care se ocupa cu angajarea minorilor. Materialul era un pamflet în care erau prezentate abuzurile la care erau supuşi copiii de către angajatori.

Ulterior, Dickens încearcă să prezinte sezonul Crăciunului atât prin ochii afaceristului, într-o Anglie în plină dezvoltare industrială – în acest context apare monstruosul domn Scrooge, cât şi prin prisma sărbătorii tradiţionale – adică una a bucuriei şi a familiei. Povestea a fost văzută ca o acuză la adresa capitalismului industrial al secolului al XIX-lea şi a jucat un rol important în reinventarea acestei sărbători ca una caldă, de veselie, de bună-dispoziţie. Interesant e faptul că nuvela apare cam în aceeaşi perioadă în care îşi face apariţia şi bradul împodobit.

Crăciunul, moment al bilanţului. Nuvela lui Dickens are în centrul ei povestea unui bătrân afacerist englez, care nu este interesat de nimic altceva decât de economisire şi înavuţire. În seara de Ajun, bătrânul, singur fiind, primeşte vizita unei fantome. Este spiritul fostului său asociat, mort în urmă cu şapte ani. Acesta îl anunţă că în noaptea aceea vor veni alte trei fantome să-l viziteze, care îi vor face bilanţul activităţii sale lumeşti. Prima este spiritul Crăciunurilor din trecut, care îi arată bătrânului întâmplările din trecutul său, începând din copilărie şi mergând până în tinereţea lui Scrooge.

E un spirit blând, care îi arată toate acele decizii care l-au adus în situaţia în care este în prezent – îndepărtat de singura rudă pe care o are, nepotul său. Scrooge este produsul unei copilării în sărăcie, iar aceasta îl determină să fie foarte „prevăzător“ cu banii, izolându-se de cei dragi şi devenind mizantrop, morocănos şi suspicios. Cea de-a doua fantomă este spiritul Crăciunului prezent.

E un spirit al bucuriei, care îi arată lui Scrooge că atitudinea sa, în ceea ce-l priveşte pe nepot şi pe angajatul pe care îl plăteşte cu mult mai puţin decât s-ar fi cuvenit, va avea urmări grave în viitor;va determina chiar moartea copilului angajatului. Ultima fantomă este spiritul Crăciunurilor viitoare, care îi arată lui Scrooge că, dacă va continua să îşi ducă viaţa aşa cum o face acum, moartea sa nu va interesa pe nimeni, iar averea sa, pentru care a lucrat toată viaţa, îi va fi furată. Întreaga construcţie nu este altceva decât un bilanţ al faptelor, menit să-l determine pe bătrânul avar să-şi schimbe comportamentul faţă de ceilalţi şi să intre în spiritul veseliei şi al bunăvoinţei caracteristice noii mode a Crăciunului victorian.

Crăciunul de azi, moştenirea lui Dickens?

Modalitatea actuală a respectării Crăciunului este, în mare măsură, rezultatul renaşterii de la mijlocul perioadei în care Imperiul Britanic a fost condus de regina Victoria (1819-1901). Se pare că vacanţa de Crăciun, aşa cum o ştim azi, a apărut datorită notorietăţii nuvelei A Christmas Carol. Prin încercarea lui Dickens de a construi Crăciunul ca pe o sărbătoare a familiei, centrată pe generozitate – spre deosebire de ceea ce se petrecea anterior epocii victoriene, când Biserica era centrul evenimentului –, autorul s-a pliat mai bine pe moda vremii, în care secularizarea era considerată un factor de progres. Tot datorită bunei reputaţii pe care a avut-o nuvela, expresia „Merry Christmas!“ (Crăciun fericit!) a cunoscut o largă răspândire, devenind astăzi formula de salut în preajma sărbătorilor de iarnă.

Dacă urmărim lucrurile, putem vedea că nuvela lui Dickens a încurajat apariţia unei perioade distincte în cadrul anului şi a ritmului de viaţă. Teoretic, existau nişte premise în acest sens, însă povestea a dat exact direcţia necesară unei societăţi pentru a crea ceea ce numim astăzi sezonul Crăciunului. De aici şi până la lucruri caracteristice Crăciunului – mâncare, cântece, obiceiuri sau chiar lista de care aminteam la începutul articolului – e doar un pas. Anumite lucruri existau cu certitudine dinainte de această delimitare, însă ele dobândesc acum un cadru în care să se dezvolte.

Cea mai veche ecranizare a unei poveşti de Crăciun. Dacă întrebi azi care este filmul ce aminteşte fiecăruia de Crăciun, răspunsurile acoperă o arie largă, de la animaţiile „Bambi“ sau „Pinocchio“, la seria de comedii „Home alone“, însă prima poveste de Crăciun ecranizată vreodată a fost A Christmas Carol, chiar la începuturile invenţiei lui Lumière, în 1901. Şi aceasta este şi cea mai ecranizată poveste de Crăciun, din toate câte au existat. Sunt, astfel, peste o sută de ecranizări (pentru cinema sau televiziune) şi adaptări pentru teatru, radio şi operă.

Printre cele mai cunoscute pelicule adaptate după cartea lui Dickens, amintim:„Scrooge“ (1951), peliculă ce îl are în rolul principal pe Alastair Sim;„A Christmas Carol“ (1938), muzicalul „Scrooge“ (1971) cu Albert Finney, adaptarea pentru televiziune „A Christmas Carol“ (1999), cu Patrick Stewart şi, nu în ultimul rând, animaţia 3D apărută în 2009 care îl are cap de afiş pe celebru comedian Jim Carrey. Povestea a fost scrisă şi rescrisă pentru diferite categorii de public, de la cei mici la melomani, iar lipsa Moşului în haină roşie nu ştirbeşte cu nimic farmecul sezonului Crăciunului.

Sursa : aici

Scurta istorie a bradului de Craciun

De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor şi a împodobirii bradului, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun.

Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.

Legenda spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.

Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.

Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor.

Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut explica. A urmat apoi o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.

Primul brad, în Lituania Evului Mediu

Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.

În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii.

„Strămoşul“ instalaţiilor moderne din 1882

După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.

Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.

Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.

Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.

Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii 1970.

Primul brad românesc la curtea regelui Carol I

Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germană:

„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,

Wir grun sind deine Blatter !“

De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spaţiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toţi copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuinţa moşului).

Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie.

În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toţi membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în faţa fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite.

Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

Bradul, tovarăş în momentele cruciale ale vieţii

Nu întâmplător, bradul a fost inclus în toate evenimentele importante ale vieţii, de la naştere până la moarte.

Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brăduţ adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad va deveni protectorul micuţului şi îl va apăra de toate cele rele în cursul vieţii. Mai târziu, adolescentul şi adultul vor veni frecvent lângă bradul-frate care va prelua, asupra sa, boala, depresia psihică şi chiar nenorocirile celui care îi cere ajutorul. În aceste întâlniri, bradul îşi va încărca „fratele“ cu energie şi îi va îndepărta orice necaz sau şoc psiho-emoţional.

La nuntă există obiceiul ornării unui brad cu fructe şi hârtii colorate, în jurul lui fiind organizată o mică petrecere, în care se fac urări de viaţă lungă mirilor şi naşilor.

La moartea unui tânăr încă necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad (eventual chiar bradul-frate dăruit la naştere), care se pune pe mormântul celui decedat, pentru a trece împreună în lumea de apoi. În cazul când murea un localnic, plecat departe de casă, se obişnuia o procesiune specială de înmormântare, în care sicriul ce se îngropa avea, în interior, un brad în locul celui dispărut.

Un alt obicei, frecvent în zonele de deal şi de munte constă din punerea unor ramuri de brad la coama casei în construcţie sau chiar la hăţurile cailor şi la căruţele care transportau lemnul. Această măsură are la bază credinţa că în noua casă va fi linişte, veselie şi mari bucurii. Chiar şi în livada din jurul casei, bradul sădit de omul gospodar va face pământul mai mănos, iar livada se va încărca cu roade bogate în fiecare an.

Rolul ocrotitor al bradului în viaţa omului este bine ilustrat în obiceiul păstrat în obcinile Bucovinei. În fiecare primăvară ciobanii fac un foc mare, peste care pun cetină de brad, iar prin fumul care se formează trec toate oile din stână, pentru a fi ferite de primejdii în deplasările pe munte din timpul verii.

Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toţi vizitatorii. Bucureştenii se pot mândri, în acest an, cu cea mai mare instalaţie de forma unui brad din Europa, amplasată în Piaţa Unirii. Bradul are înălţimea de 76 de metri, (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de 38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumuseţea acestui brad este asigurată de cele 2,4 milioane de beculeţe în diferite culori.

Utilizări în fitoterapie

În scopuri terapeutice, cel mai mult sunt folosiţi mugurii de brad, care se formează primăvara în vârful crenguţelor. Ciobanii culeg mugurii cu lungimea de două degete şi îi mestecă în timpul lungilor deplasări prin munţi, ca să le potolească setea şi să-i ferească de bolile pulmonare şi chiar de spiritele rele.

După ce mănâncă 5-6 muguri pe stomacul gol, cu 15-30 de minute înainte de masă, ciobanul simte împrospătarea respiraţiei, dezinfectarea gurii şi reglarea poftei de mâncare. Ajunşi în stână, fac o fiertură din muguri pe care o dau, într-o cantitate limitată, la oile slăbite pentru a le întrema.

Cetina de brad se adună în tot timpul anului, tăind ramuri tinere, lungi de 20-30 cm.

Răşina a devenit şi ea foarte preţioasă în tratarea unor boli. Aceasta se formează pe tulpină în locurile cicatrizate, după răniri sau ruperi de ramuri şi scoarţă. Datorită conţinutului foarte ridicat în uleiuri eterice, răşina are acţiuni dezinfectante, antiinflamatoare şi cicatrizante pentru care se prelucrează sub formă de tinctură, uleiuri şi unguente.

Cetina conţine o cantitate mare de răşină, iar mugurii au, în plus, ulei eteric, taninuri şi vitamine. Uleiul esenţial, extras prin antrenare cu vapori de apă timp de 4-5 ore, se află într-o cantitate destul de redusă (0,25 – 0,35 %), dar foarte valoroasă prin mirosul plăcut, balsamic şi înviorător.

Leac miracol pentru bolnavii de plămâni

În bolile de plămâni este bine cunoscut efectul mugurilor de brad de calmare a tusei şi de tămăduire a pneumoniei, pleureziei, bronşitei cronice, astmului bronşic şi tuberculozei.

Datorită acţiunii expectorante, bactericide, revulsive, antiinflamatoare şi fluidizante a secreţiilor bronhice, pădurile de brad constituie un mediu excelent de amenajare a sanatoriilor pentru refacerea sănătăţii bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Bolnavul aflat într-o pădure de brad beneficiază, în mod gratuit, de inhalaţii cu uleiuri volatile naturale, mai intense în timpul formării mugurilor, respectiv la sfârşitul lunii mai. În acest mediu curat şi bine încărcat cu oxigen, în care pădurea acţionează ca un filtru gigantic ce preia noxele poluante din atmosferă, se vor fortifica plămânii, căile respiratorii se vor elibera de spută, iar respiraţia va fi mai profundă şi mai uşoară.

O plimbare într-o pădure cu brazi înalţi şi viguroşi induce o stare de cutezanţă şi încredere în forţele proprii, fiind indicată persoanelor sedentare, cu temperament domol, care au nevoie de o stimulare a sistemului nervos central.

În bolile digestive, preparatele din muguri şi cetină de brad au efecte benefice, intervenind în gastroenterite, litiază biliară, colici abdominali la frig, infecţii intestinale, colite de fermentaţie, vome, diaree, balonări, parazitoze şi lipsa poftei de mâncare.

Afecţiunile renale, localizate la rinichi sau la vezica urinară, îşi găsesc leacul cu ceaiuri sau siropuri de brad, mai ales cele manifestate prin infecţii şi inflamaţii renale, cistite, nefrite, pielite, metrite sau hemoragii uterine.

Întrucât la munte vremea este mai rece şi mai umedă, apar condiţii favorabile pentru afecţiunile reumatismale şi artrozice, care îşi găsesc remediul în darurile bradului.

Reţete de sirop din muguri

Cel mai frecvent este utilizat siropul din muguri şi cetină tânără: 1 kg muguri proaspeţi se fierb timp de 15-20 minute în 2 litri de apă; după răcire se adaugă 1 kg zahăr dizolvat într-un litru de apă. Amestecul se fierbe din nou timp de 5-10 minute şi se strecoară fierbinte în sticle astupate ermetic şi păstrate la loc răcoros.

O altă reţetă se prepară într-un borcan de sticlă în care se pun, în straturi alternative, 1 kg muguri şi 1 kg zahăr sau 1 kg miere de albine, ultimul strat (de grosimea degetului), fiind de miere. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la soare timp de 5-10 zile, până se separă siropul. Se strecoară prin stoarcere cu tifon, după care se fierbe din nou 5-10 minute şi se trage fierbinte în sticle ce se păstrează închise ermetic, la loc răcoros.

Se vor consuma zilnic câte 2-3 linguri, înainte de mese, diluate în apă plată, minerală sau ceai fierbinte, având efecte în combaterea afecţiunilor respiratorii (tuse persistentă, bronşite cronice, astm bronşic, traheită, faringită, gripă, guturai, sinuzită, tuberculoză). În plus, are efecte în redresarea valorilor scăzute ale glicemiei, reglarea activităţii nervoase, oboseală intelectuală, migrene, debilitate şi migrene la copii, stimularea digestiei în lipsa poftei de mâncare, scăderea apetitului pentru dulciuri, sterilitate la femei şi ridicarea imunităţii generale la acţiunea agenţilor externi.

Tincturile, bune împotriva tusei

Tinctura din muguri: 15 linguri muguri tocaţi mărunt se pun într-un borcan de sticlă, se adaugă 2 linguri răşină de brad şi 200 ml alcool 900 (nediluat); se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat timp de 10 zile. După strecurare se trece în sticluţe brune şi se consumă câte 1 linguriţă diluată în 50 ml apă, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de 12 zile, cu efecte antiinfecţioase şi antiinflamatoare în gastroenterite, vome şi alte afecţiuni digestive.

Bune efecte au gargarismele zilnice, după diluare cu apă, precum şi masajele pe tâmple şi pe frunte în caz de migrene, ameţeli şi vertij.

Tinctura din cetină: 20 g ace proaspete tocate mărunt se pun în 200 ml alcool 700 şi se ţin la macerat timp de 14 zile; se strecoară prin presare în tifon şi se trece în sticle brune din care se consumă câte 5-10 picături pe zi în puţină apă, cu acţiune contra tusei, cistitei şi uretitei.

Tinctura din răşină: 3-4 linguri răşină se macerează timp de 3-4 zile într-un borcan cu 200 ml alcool 800.

Alte reţete din muguri şi cetină de brad

Infuzie din muguri: 2 linguri muguri se pun în 250 ml apă clocotită; se lasă să infuzeze 10-15 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, după mesele principale, într-o cură de 3-4 săptămâni, având acţiune în bolile pulmonare (gripă, răceală), boli nervoase, renale şi digestive. Cu infuzie din muguri se fac inhalaţii timp de 5-10 minute pentru activarea circulaţiei sângelui spre cap şi pentru redarea tonusului la tenurile obosite. După inhalaţie se ţine capul acoperit încă 30 minute şi se evită frigul sau curentul timp de 3 ore.

Răşina: 20-30 g pe zi se sug pentru tratarea faringitei şi amigdalitei.

Decoct din seminţe de brad: se fierb 5 minute; se bea câte o cană la intervale de 3-5 ore pentru a combate septicemia. Se mai poate folosi sub formă de cataplasme, care se schimba la intervale de 3 ore în cursul zilei şi se ţin toată noaptea.

Decoct din cetină: 1 kg ramuri tinere la brad se fierb timp de 10-15 minute în 3 litri apă; se toarnă în apa de baie, unde se stă 15-20 minute, având efecte favorabile în boli reumatismale, dureri articulare, artrită reumatoidă, întărirea sistemului nervos, oboseală fizică şi psihică, gripe, răceli, evitarea îmbolnăvirilor uşoare şi tonifierea generală a organismului. La femei cu scurgeri vaginale (leucoree) sunt indicate spălăturile cu decoct de cetină. Pentru tenul palid sunt eficiente inhalaţiile cu decoct din cetină sau muguri (de 2 ori pe săptămână).

Unguentul de brad: se obţine din răşină, ceară de albine şi unt proaspăt; se încălzeşte pe baia de apă şi se amestecă până când se obţine o pastă omogenă, folosită în tratarea rănilor supurânde, negi, arsuri uşoare, eczeme infectate.

Fumigaţiile: se realizează prin arderea cetinei şi răşinii pe jar sau în sobă asigurând dezinfectarea şi purificarea aerului în locuinţe.

Umplerea pernelor: cetina tânără de brad se încarcă în pernele de dormit, având rol calmant şi de întărire a sistemului nervos, dând un somn liniştitor.

[ VIDEO ] Taierea porcului

Biserica  crestin-ortodoxa il sarbatoreste, in fiecare an, pe 20 decembrie, pe Sfantul Ignatie Teoforu, zi cunoscuta de noi mai mult sub numele de "Ignatul porcilor", cand multi romani, mai ales din mediul rural, in spiritul unei vechi traditii, sacrifica porcul pentru masa de Craciun si celelalte sarbatori care urmeaza pana la Sfantul Ion.

Pentru cei mai multi romani, care pastreaza cu sfintenie obiceiul taierii porcului inainte de Craciun, Ignatul este considerat sarbatoarea taierii porcului. De cu seara, oamenii isi pregatesc cu grija cateva cutite bine ascutite, o butelie de gaz sau paie, pentru parlit si niste vase in care vor pune muschi, sunca si sorici.

Se spune ca in seara de dinaintea Ignatului, porcii programati pentru taiere isi viseaza cutitul sau se viseaza cu margele rosii la gat.

La taierea efectiva a porcului, traditia spune ca femeile nu au voie sa participle nici macar sa toarne bautura in paharele barbatilor, deoarece fiind mai miloase, animalul nu poate muri. Rolul femeilor incepe de cand carnea de porc ajunge pe masa din bucatarie, gata sa fie preparata.

Iata ce povesteste Ion Creanga despre sarbatoarea taierii porcului, zi plina de simtire si traire deplina a acestui obicei pur romanesc, care lui ii aducea atata bucurie:

"La Craciun, cand taia tata porcul si-l parlea, si-l oparea, si-l invelea iute cu paie, de-l innadusa, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei, stiind ca mie are sa-mi dea coada porcului s-o frig si besica s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraiesc dupa ce s-a usca..."

Dupa transarea si sortarea carnii, gospodina casei pregateste o masa, numita traditional "Pomana porcului", pentru toti oamenii care au ajutat la taierea porcului.

Astfel, intr-un ceaun mare, de tuci, se prajesc, din porcul proaspat sacrificat, bucatile de carne taiate din toate partile porcului: bucati de muschi, ficat, slanina, coasta, falca.

Odata cu friptura, gospodina face si o mamaliga mare, cat sa ajunga la toti mesenii si, in mijlocul mesei, pune si un castron cu muraturi. De obicei, masa se asaza afara, in fata casei, dupa ce au fost sterse si curatate toate urmele sacrificiului. Se mananca in picioare si, alaturi de mancare, se bea tuica traditionala sau tuica de cazan.

Traditia spune ca in ziua de Ignat nu este permisa nicio alta activitate, ziua intreaga trebuind dedicata doar taierii, sortarii si prepararii specialitatilor din carne de porc.

Mai trebuie adaugat si faptul ca Ignatul, ziua cand gospodarii taie porcul si-si prepara, dupa traditie, toate felurile de bucate, carnati, toba, caltabosi, racituri, pentru masa sarbatoririi "Nasterii Domnului", pica, intotdeauna, in plin post al Craciunului si Biserica noastra este, dupa cum bine stim toti, extrem de severa in privinta respectarii zilelor de post.

Aici, insa, se impune o concluzie favorabila romanilor, si anume ca uneori obiceiurile si traditiile, ca acestea de Ignat, sunt atat de puternic inradacinate in viata poporului nostru incat nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserica.

[ VIDEO ] Tradiții de Ignat

Tradiţiile și obiceiurile românești de Crăciun încă se mai păstrează în multe regiuni din România. Astfel, porcul este sacrificat cu câteva zile înaintea Crăciunului, pe 20 decembrie, de Ignat.

Încă de dimineaţă, sătenii îşi pregătesc cele necesare pentru tăierea şi pregătirea preparatelor din carne de porc. În toată agitația, cei mai fericiţi sunt copiii, căci ei vor fi urcaţi pe porcul gata pârlit şi curăţat, pentru a fi voioşi tot anul. Tot copiii au parte de bășica porcului, din care vor face o minge cu care se vor juca.

În unele sate, copiii sunt însemnaţi pe frunte cu sângele animalului, în semnul crucii, pentru a fi feriţi de boli de-a lungul anului următor. Alte obiceiuri cer ca înainte de a se începe lucrul, animalul sacrificat să fie însemnat cu o tăietură în formă de cruce la frunte şi pe spate, zicându-se: “În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”.

Crăciunul la români

        Crăciunul românesc este o adevărată sărbătoare a sufletului.        La sate sunt păstrate mult mai bine datinile acestei perioade a anului. Începând cu 20 decembrie, de Ignat, când se taie porcul, în casele româneşti se simte apropierea Crăciunului. Începe să miroasă a afumătură, a sarmale şi a cozonaci, bucate ce se vor servi la masa de Crăciun.

        Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moşi-strămoşi, compus din texte ceremoniale, dansuri si gesturi. Încă de Ignat, tobele răsună tare şi  copiii repetă colindele.
        Astfel, în ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradiţional trec pe la casele gospodarilor şi le urează acestora sănătate, fericire şi prosperitate, în anul ce va urma.
        Pe lângă colindele religioase există vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul, Cocostârcul sau  Căiuţii. Acestea sunt jocuri cu măşti şi costumaţii tradiţionale, lucrate de meşteri locali. Rolul acestor colinde este de a ironiza personajele negative ale lumii satului.
        Colindătorii sunt aşteptaţi în casele lucind de curăţenie şi frumos împodobite şi sunt răsplătiţi de  gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani. Adulţii sunt invitaţi la o ţuică fiartă, vin şi cozonac.
        În dimineaţa de 25 decembrie, românii participă la Sfânta Liturghie şi apoi la masa de Crăciun. Treptat încep să-şi facă apariţia şi colindătorii cu “Steaua”, care vestesc naşterea Lui Isus şi povestesc despre închinarea Magilor. Poate nu ştiţi, dar obiceiul cadourilor de Crăciun provine de la închinarea Magilor, care au oferit daruri Pruncului Sfânt.
        În satele româneşti, copiii primesc cadourile în Ajun, sub bradul împodobit şi li se spune că Moşul a venit când erau la colindat sau… când dormeau.
        În calendarul ortodox, cele trei zile de Crăciun se încheie cu sărbătoarea Sfântului Ştefan.

Secretul lui Moș Crăciun

Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat. Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana. 

Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat. 

Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos, am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul lui Mos Craciun.

Stiti, mie mama imi spune mereu ca Mos Craciun este un mos venit de departe, dintr-o tara numita Laponia. Ca are acolo o casa plina de spiridusi care, cat e anul de lung, nu fac altceva decat sa confectioneze daruri pentru copiii din toata lumea: papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si mai cate. Ba, mai mult, Mosul stie ca noi, copiii, ne pricepem acum si la calculatoare si la jocurile video, asa ca bietul de el incearca sa tina pasul cu noi. Cand jucariile sunt gata pregatite, e deja Craciunul. Mosul le incarca pe toate in sania lui trasa de reni si cand ajunge la casa fiecarui copil coboara pe horn si-i lasa darurile in cizmulite sau sub brad! 

Pe toate mi le-a povestit Danut, cu sufletul la gura.

- Dragul meu Danut, am incercat eu sa-mi incurc vecinul, vad ca stii totul despre Mos Craciun. Nu vad atunci unde e misterul, ce mister vrei tu sa dezlegi?

- Ei, vezi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple pe cum par, se intrista brusc Danut. Sunt chiar foarte complicate. De exemplu, cum se face ca in ziua de Craciun toate gradinitele din cartierul meu sunt pline de Mosi? In fiecare se afla cate unul. Si cum se face ca toti mosii seamana atat de bine intre ei? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca adesea Mosul uita ca mi-a adus darul la gradinita si vine si acasa la mine, desi stau la bloc si nu are horn pe unde sa coboare. Si cum de pana acum n-am intalnit pe strada nici un Mos care sa-si fi murdarit barba alba si mustatile cu funingine? 

Eu unul nu mai inteleg nimic. Tare mi-e mie teama ca Mos Craciun nu exista decat in povesti si in mintea celor mari. Sau exista cu adevarat? Acesta e misterul pe care am de gand sa-l dezleg.

Zis si facut. In cea mai mare graba, pentru ca nu avea prea mult timp la dispozitie, Danut si-a ales si colaboratorii: Mihaita, Alexandru si Ionut. Si toti patru, intr-o seara, au pus la punct planul de bataie. Momentul actiunii: noaptea de Craciun, locul actiunii: dormitorul lui Danut, obiectivul: dezlegarea misterului Mosului cu barba alba. La un singur capitol au cam avut probleme: de unde sa faca ei rost de palarii, ochelari negri si pardesie lungi? Unde mai pui si ca actiunea urma sa se desfasoare la ore tarzii, cand ei ar trebui sa fie in mod normal in pat in tinuta obligatorie: pijama. Pana la urma, baietii s-au multumit sa-si imbrace pijamalutele cu liniute si floricele. Mai mult, la insistentele mamei lui Danut au acceptat si sa se vare sub plapuma si sa astepte acolo, cu lumina stinsa, sosirea lui Mos Craciun.

- Eu nu cred ca va veni! sopti incet si cu teama parca, Mihaita.

- Glumesti? Cum sa nu vina? Ne-am pregatit atat de mult pentru intalnirea cu el, chiar si mama lui Danut ne-a asigurat ca Mosul va veni.

- Poate!, mai spuse ganditor Mihaita, poate vine la cei care au fost peste an cuminti, pe cand eu, daca stau sa fac socoteala tuturor traznailor pe care le-am facut in 365 de zile!

Tragandu-si bine plapuma pana sub nas, Ionut indrazni sa puna intrebarea care-l framanta de multa vreme:

- Daca Mosul nu e unul bun, ci unul rau si imbracat in negru?

- Taci! se ingrozi Alexandru, vorbesti prostii, o sa vezi ca Mosul nici macar nu va veni, pentru ca nu exista cu adevarat.

In tot acest timp, Danut n-a suflat nici cel mai mic cuvintel. Problema lui era alta: cum sa faca sa ramana treaz atatea ore? Daca Mosul vine abia catre dimineata si rateaza intalnirea cu el? 

- Gata, nu va mai certati, incerca Danut sa calmeze spiritele. Daca stati si voi treji ca mine in noaptea aceasta, o sa aveti sansa sa-l vedeti pe Mos Craciun in carne si oase.

In liniste, copiii s-au pus la panda: daca vor reusi sa-si tina ochii deschisi si atentia incordata la maxim, va fi imposibil sa rateze marea intalnire. 

Si orele treceau. Incet, foarte incet. Se tarau parca una cate una... Baietii, insa, rezistau eroic. Sau, mai bine zis, au rezistat pana la sosirea mosului... Ene. Danut a fost singurul care a ramas de veghe. Doar vroia sa se faca detectiv, nu? Asta inseamna sa stea ore in sir la panda, sa fie atent la cea mai mica miscare si sa stie sa ignore furnicile care incercau sa-i inchida ochii. Ce mai, munca de detectiv e tare grea! 

Asa gandea Danut in clipa in care, langa patul lui a rasarit ca din senin un Mos cu barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un sac doldora de jucarii. 

- E Mos Craciun! a mai apucat Danut sa sopteasca. Si exact in clipa in care somnul l-a luat in brate, a simtit un sarut cald, pe frunte.

Dimineata, cand s-a trezit, Danut i-a gasit pe prietenii lui stransi in jurul bradutului impodobit, gata sa-si deschida darurile. El insa, nu avea nici timp nici chef sa vada ce i-a adus Mosul. 

- Ce-i cu tine Danut? il intreba Alexandru. Nu te bucuri de darurile Mosului sau esti trist ca ai adormit azi-noapte si n-ai mai dat ochii cu el?

- Nu, nici vorba de asa ceva. Dimpotriva, azi noapte am stat treaz pina tarziu si l-am vazut pe Mos Craciun in carne si oase. Tin minte ca, atunci cand a intrat in camera, m-a sarutat pe frunte.

Auzindu-l, copiii incepura sa-si dea coate si sa rada pe infundate. 

- Aha, deci l-ai vazut. Si cum arata? Era asa cum il stim noi, batrin si cu barba alba? 

- Da, da se infierbinta Danut. Era exact asa. 

- Dovedeste-ne! nu se lasara batuti baietii. Doar te crezi detectiv, nu-i asa? Daca Mosul a fost aici, in camera, trebuie sa fi lasat o urma, ceva...

Danut se afla in mare incurcatura. Cum sa dovedeasca el existenta Mosului? Cat de rau ii parea ca a adormit si n-a apucat sa-si trezeasca prietenii, sa stea impreuna de vorba cu Mos Craciun... Descurajat, incepu sa caute prin camera ceva, orice care sa demonstreze ca Mosul a fost acolo... O urma de cizma pe covor, o jucarie miscata de la locul ei, un glob spart... Nimic! Toate erau la locul lor si nici o urma...

- Ei, vezi, acum te-ai convins? Stiam doar cu totii ca nu e decat o poveste pe care cei mari au inventat-o pentru noi, copiii!

Danut simti cum in ochi incep sa i se adune lacrimi. Cine stie, poate totul n-a fost decat un vis... Un vis frumos... Trist si abatut, se gandi ca ar fi timpul sa se pregateasca pentru iesirea la sanie. Incepu sa-si descheie nasturii de la pijama incet, unul cate unul. Si tocmai cand ajunse la nasturele de la guler, Danut scoase un chiot de bucurie.

Uraaaaaa!

Uimiti, copiii s-au apropiat sa vada ce se intampla. Danut chiuia de bucurie: in mana stanga tinea, abia desprinse de la nasturele gulerului de la pijama, trei fire albe din barba lui Mos Craciun. Pesemne le uitase acolo cand il sarutase pe frunte. Copiii au facut ochii mari si au ramas muti de uimire. Numai Danut dansa, sarea si striga cat il tineau puterile:

- Am dezlegat misterul! Mos Craciun exista cu adevarat!

De-atunci, in fiecare an, in noaptea cea sfanta, Danut incearca sa nu adoarma. Nu vrea cu nici un pret sa piarda intalnirea cu Mosul. Si daca se intampla, totusi, sa dea mana cu Mos Ene inainte de vreme, atunci nu uita sa-si verifice dimineata nasturii de la pijama. E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo macar trei fire din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: Mos Craciun exista cu adevarat! Misterul a fost dezlegat.

Istoria instalatiilor electrice din bradul de Craciun

Instalatiile de Craciun din zilele noastre impodobesc brazii, copacii si ferestrele cu becuri mici care sclipesc in multe culori, in asteptarea Craciunului. 

Dar care este istoria acestor ornamente specifice sarbatorilor de iarna?

Primul pom de Craciun impodobit cu lumini electrice a fost aprins in anul 1882, de Edward Johnson, prietenul si colegul lui Thomas Edison. Insa ideea ca brazii sa fie impodobiti cu luminite nu ii apartine lui Edward Johnson, inainte de instalatii fiind folosite lumanari aprinse.

Lumanarile erau aprinse pentru a simboliza "lumina lui Iisus," spune Hanssen, membru al organizatiei internationale "Golden Glow of Christmas Past", dar nu de putine ori acest obicei a fost cauza incendiilor ce au avut loc in trecut chiar in Ajun de Craciun.


Ideea Edward Johnson a fost sa inlocuiasca lumanarile cu un sir de becuri luminoase, colorate in alb, rosu si albastru. Insa ideea sa nu a fost folosita la scara larga inca de la inceput, intrucat costurile erau foarte mari: o instalatie de 8 becuri costa cat salariul pe o saptamana sau aproximativ 80$ raportat la economia din zilele noastre.



Acest lucru s-a schimbat, insa, in 1920, cand compania americana General Electric a inceput sa produca la scara larga instalatiile de brad, explica istoricul Kerri Dean, conform times.com.

Crăciunul

Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Isus si mama sa Maria.

Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele.

Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.

De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare:

- Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intamplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba.

Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit:

- Ce spaima am tras atunci! 

Eu una am lesinat chiar. La auzul acestor vorbe Mariuca s-a facut mica-mica pentru ca alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Desi intimplarea aceea ii iesise complet din minte, acum abia isi dadea cu adevarat seama ce greseala facuse.

E drept ca nu s-a intimplat absolut nimic pentru ca tata intervenise la timp. Si tot adevarat era si faptul ca fusese pedepsita dar, abia acum Mariuca intelegea ca-si meritase pedeapsa.

Cu ochii tinta in farfurie, copilul incerca sa mai auda cite ceva din discutia lucrurilor. Si nu mica i-a fost mirarea sa-si auda farfuria, cu glas pitigaiat, ca o tata:

- Sunteti niste rai cu totii! Biata copila , ce s-o fi speriat si ea atunci! Tu scaunule sa-ti mai vezi de treaba ta ca doar nu esti buricul pamintului. Cine te crezi? Faceti prea mult zgomot pentru nimic: Mariuca e o fetita cuminte. A gresit si ea odata, dar asta nu inseamna ca trebuie pedepsita la nesfirsit. Sunt absolut sigura ca a inteles ca nu e bine ce-a facut si ca-i pare rau. Brusc inveselita, Mariuca era cit pe ce sa se dea de gol strigand "Da, da, asa e!!", dar s-a oprit la timp, astupandu-si gura cu mana.

"Ce draguta e!" isi spuse fetita privind cu drag farfuria din fata ei. Cred ca de acum incolo am s-o ajut mereu pe mama sa spele vasele. Se pare ca sunt niste persoane extrem de cumsecade si bag de seama ca sunt si bine educate". 

Bunicul terminase demult povestea despre copilaria lui si intre timp mama adusese pe masa un platou cu sarmale aburinde. Fata de masa a devenit dintr-o data foarte nelinistita:

- Nu se poate!!!! Iar o sa ma pateze Mariuca! Si iar o sa fiu fiarta, pusa la albit cu tot felul de chimicale si-o sa fie vai de mine! M-am saturat! Fata de masa avea dreptate: Mariuca nu prea avea grija sa nu pateze totul in jur atunci cand manca.

Stia ca mama avea ac de cojocul petelor si nici prin cap nu-i trecea sa se gandeasca la fata de masa. Dar auzind-o cum se tinguie fetitei i s-a facut mila de ea si a devenit atenta la fiecare gest. Poate ca daca nu voi mai face pete ma va ierta" isi facu Mariuca planul si zimbi sigura pe ea.

Masa se termina fara niciun alt incident si Mariuca, dupa ce-si ajuta mama sa stringa masa si sa spele vasele fugi iute in camera ei dornica sa auda ce-si spuneau lucrurile ei.

Cum deschise usa auzi risete si larma mare cam cum era la scoala, in pauze. Papusile chicoteau in coltul lor in timp ce, de pe birou, caietele strigau cit puteau: - Ura, ura am scapat de Mariuca! Astazi si maine si poimaine e sarbatoare si n-o sa scrie nimic si-o sa fim libere!!! Mariuca s-a incruntat pentru ca nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa fie scrise si n-ar trebui sa se poarte asa. Eu scriu frumos si-mi place la scoala" zise cu voce tare, aproape plangand, Mariuca. - Ce folos daca nu ai grija de noi! riposta caietul de aritmetica.

Mie mi-ai indoit toate colturile, iar fratelui meu de citire i-ai patat foile cu cerneala. Crezi ca e suficient sa scrii frumos? Habar nu ai cat de rau ne pare cand vedem ca nu-ti pasa cum aratam! Mariuca ramase in mijlocul camerei privindu-si caietele imprastiate pe birou.

Dintr-o data intelegea ca avea multe de pus la punct in ceea ce o privea. Se intreba insa mirata de ce abia azi, in ziua de Craciun, a putut sa inteleaga limba obiectelor si sa afle astfel cit de multe greseli a facut fara sa vrea. Sa fie oare o vraja? O magie? Sa-mi fi adus azi noapte Mosul si darul de a intelege ce spun lucrurile. Cred ca va trebui sa intreb pe cineva mai mare."

Dar, pana sa-si duca gandul pina la capat, Mariuca adormi. Iar ingerul ei pazitor, cel care infaptuise minunea, isi pleca aripile peste fetita adormita si ii trimise un vis. Si copila visa o noapte friguroasa de iarna luminata de o stea cum nu se mai vazuse niciodata. Vazu in vis si staulul aprigului Craciun si ieslea cu pruncul sfint si pastorii cu fete blinde si darurile magilor. Auzi suspinul Mariei si rugaciunea blandului Iosif.

Si era visul acesta atat de minunat incat o fericire fara seaman puse stapanire pe sufletul ei micut de copilas. Cand se trezi din somn Mariuca, toate lucrurile stateau cuminti si tacute la locurile lor, dar fetita stia deja ca fiecare obiect are importanta lui.

Mai stia si ca lucrurile trebuie respectate si pastrate cu grija, caci si ele sint asemenea fiintelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o invatase ca ziua de Craciun este o zi deosebita in care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Si pentru ca bucuria zilei de Craciun sa fie deplina, din cer au inceput sa cada fulgi mari de zapada.