de Emilia Plugaru
Ici şi colo, pe afară,
Zboară câte-un fulguşor.
Dar e zi de primăvară:
- Soare, pune-ţi Mărţişor.
Soarele, de colo sus,
Cu căldură mi-a zâmbit,
De la zâmbetul lui cald
Fulguşorii s-au topit.
Se afișează postările cu eticheta Emilia Plugaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Emilia Plugaru. Afișați toate postările
Colegi de clasă…
În curtea fiecărei şcoli,
Ţinându-se timid de mână,
În zi de toamnă liniştită,
Un pâlc de prichindei se-adună.
În ochii lor sclipesc steluţe
De bucurii nemărginite
Şi cine ştie câte drumuri
De-aici prin lume sunt pornite?
Până mai ieri amici de joacă,
Îi vezi acum porniţi de-acasă.
Vor trece ani, ei vor rămâne
Colegi de şcoală şi de clasă.
Şi vor avea şi alţi prieteni,
Şi alţi colegi, dar n-o să poată
Această minunată zi
S-o uite careva vreodată.
Iar peste vremi când se vor strânge,
Puţini sau mulţi iar împreună,
Vor râde poate şi vor plânge,
Şi se vor ţine iar de mână.
Ca şi acum, în zi de toamnă,
În zi de mare sărbătoare,
Când stau ca puii ocrotiţi
De prima lor învăţătoare…
Am vrea, ştiu bine, uneori,
Să fim ca şi odinioară,
Copii cuminţi şi pe o clipă,
Să ne vedem iar grămăjoară…
Un profesor…
Un profesor e un zidar
Mereu alăturea de noi,
Mereu pe şantierul vieţii
Ca să înalţe vremuri noi.
Un profesor e un zidar.
Zideşte ziua cea de mâine.
Şi sufletul şi inima
La temelia ţării pune.
Un profesor e un artist
Ce modelează caractere.
El zi de zi şi an de an,
Găseşte forţă şi putere
Ca să cioplească în lut viu
Cu vorba-i blândă şi sfătoasă.
Lucrarea lui e cea mai bună,
Cea mai de preţ, cea mai frumoasă.
Deci, dacă urci la cârma ţării
Un pic te uită înapoi,
Priveşte-i chipul luminat,
Priveşte-l, grijile-i vin roi,
Ca să-l atace, să-l doboare,
Dar el se ţine, cât de greu
N-ar fi să-i fie, în picioare,
Doar în picioare stă mereu.
Închină-te în faţa lui,
Căci are-n plete flori de nea
Şi poate una dintre ele,
I-ai pus-o-n plete tu cândva.
.jpg)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
