Şoarecele şi pisica

                                                                                                                           Grigore Alexandrescu

Un şoarece de neam, şi anume Raton,

Ce fusese crescut sub pat la pension,

Şi care în sfârşit, după un nobil plan,

Petrecea retirat într-un vechi parmazan,

Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,

Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gândit

Să o ia la picior, nu e de îndoit.

Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,

Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,

Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?

Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc

Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!

Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,

Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;

Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor

Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,

De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc."

La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,

Văzând că Dumnezeu de martor e luat,

Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni

Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.

Îi duse pe la toţi, şi îl înfăţişă

Ca un prieten bun ce norocul le dă.

Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!

Căci şoarecii cred mult la fizionomii,

Ş-a acestui străin atâta de cinstit

Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,

După ce refuză şi limbi şi caşcaval,

Zicând că e în post şi nu poate mânca,

Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.

Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!

Pe câţi gura punea,

Îndată îi jertfea;

Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.

Cotoiul cel smerit

E omul ipocrit.

Roţi diferite

                                                           de Vladimir Suteev

Era undeva o buturugă veche, şi pe buturugă o căsuţă.

Iar în căsuţă locuiau Musculiţa, Broscuţa, Ariciul şi Cocoşelul-creastă de aur.

Odată, au plecat cu toţii în pădure după flori şi ciuperci, după lemne şi fructe.

        Au mers ei prin pădure cît au mers şi au dat într-o poiană. Acolo: o căruţă goală. Goală-goală, dar şi neobişnuită - toate roţile sînt diferite: o roată este foarte mică, alta - ceva mai mărişoară, a treia - de mărime mijlocie, iar a patra - o roată cât toate zilele.

        Se vede treabă că demult stă căruţa acolo, de vreme ce cresc ciupercile sub ea.

        Stau locului Musculiţa, Broscuţa, Ariciul şi Cocoşelul, privesc şi se minunează. Dar iată că dintr-un tufiş sare un Iepure şi râde.

        - A ta este căruţa?  îl întreabă pe Iepure.

        - Nu, este căruţa Ursului. El a lucrat ce-a lucrat la ea, dar n-a terminat-o şi a lăsat-o. Şi de-atunci stă aici.

        - Haideţi să luăm căruţa acasă la noi, a zis Ariciul. În gospodărie prinde bine.

        - Hai! au răspuns ceilalţi.

        Au început să împingă căruţa, dar chip s-o urneşti din loc: roţile sînt de mărimi diferite.

        Au împins, au tot împins, degeaba! Căruţa ba se răsucea la dreapta, ba se lăsa la stânga.

        Iar drumul este prost, când gropi, când muşuroaie.

        Iepurele râdea în hohote, se prăpădea de râs:

        - Cui să-i facă trebuinţă o asemenea căruţă care nu-i bună de nimic!?

        Au obosit cu toţii, dar nici s-o lase nu se-ndură, în gospodărie prinde ea bine la ceva.

        Tot Ariciul a descoperit soluţia:

- Hai să luăm fiecare câte o roată.

- Hai!

        Au scos roţile şi le-au dus de-a dura până acasă: Musculiţa -rotiţa cea mică,  Ariciul – pe cea mai mărişoară, Broscuţa – pe cea mijlocie, iar Cocoşul, cocoţat pe roata cea mai mare, o rostogoleşte cu picioarele, bate din aripi şi strigă:

        - Cu – cu – ri – gu – u!

        Iepuraşul râde:

        -Ce ciudaţi sunt, să ducă acasă roţi diferite!

        În vremea asta, Musculiţa, Ariciul, Broscuţa şi Cocoşelul au ajuns cu roţile acasă şi se chibzuiesc ce să facă cu ele.

        - Eu ştiu ce să fac! a spus Musculiţa şi luând rotiţa cea mai mică a făcut din ea o furcă de tors.

        Şi Ariciul s-a dumirit: din două beţe, prinse cu meşteşug la roata lui, a ieşit o roabă.

        - Şi eu m-am gîndit la ceva, a spus Broscuţa; a meşterit ce-a meşterit şi iată o roată, ceva mai mare, la fântână. Acum este mai uşor de scos apa.

        Iar Cocoşelul a coborât roata mare în râu, a meşterit pietrele şi a construit o moară.

        Toate roţile au prins bine la ceva în gospodărie: Musculiţa toarce lână, Broscuţa cară apă de la fântână şi udă grădina de zarzavat, Ariciul aduce cu roaba, din pădure, ciuperci şi fructe, cară lemne.

        Iar Cocoşelul macină făina.

        Odată a trecut pe la ei Iepuraşul, să-i întrebe de sănătate.

        L-au primit ca pe un oaspete drag:

        Musculiţa i-a împletit mănuşi,

        Broscuţa 1-a ospătat cu morcovi din grădină,

        Ariciul - cu ciuperci şi fructe,

        Iar Cocoşelul - cu plăcinte şi brânzoaice.

        Iepuraşul s-a ruşinat:

        - Iertaţi-mă, le spuse el. Am râs de voi, dar acum înţeleg că în mâini pricepute şi roţile diferite devin folositoare.

Beţişorul năzdrăvan

                                                de Vladimir Suteev

Ariciul mergea spre casă. Pe drum, l-a ajuns din urmă Iepurele, şi au pornit împreună. În doi drumul este de două ori mai scurt.

        Până acasă drumul fiind lung merg şi discută.

        Deodată, de-a curmezişul drumului, un beţişor.

        Luat cu vorba, Iepurele nu-l văzuse şi se împiedică de el, mai să cadă.
        - Ah, tu! s-a supărat Iepurele şi a lovit beţişorul cu piciorul, aruncându-l cât colo.
        Dar Ariciul a ridicat beţişorul, l-a pus pe umăr şi a alergat să-l ajungă din urmă pe Iepure. Văzând la Arici beţişorul, iepurele s-a mirat:
        - Ăsta nu-i un beţişor oarecare, a explicat Ariciul. Este un beţişor  năzdrăvan.
        Iepurele n-a zis nimic, doar a forăit înciudat. Au mers mai departe până ce au ajuns la un râuleţ. Dintr-un salt Iepurele a sărit pe malul celălalt şi a început să strige:
        - Hei, Cap Ţepos, aruncă beţişorul, n-ai cum să ajungi cu el aici!
        Ariciul n-a zis nimic, s-a dat puţin înapoi, şi-a luat avânt, a înfipt beţişorul în mijlocul râuleţului şi dintr-un salt, iată-l pe celălalt mal, alături de Iepure, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

        De mirare, Iepurele a rămas cu gura căscată:
        - Bravo ţie, deci ştii să sari!
        - Eu nu ştiu nicidecum să sar, a spus Ariciul, m-a ajutat beţişorul cel nazdravan peste toate săritor.
        Au pornit mai departe. N-au mers mult şi s-au trezit la o mlaştină.

        Iepurele sare din muşuroi în muşuroi. Ariciul merge în spate şi cu beţişorul încearcă tot drumul.
        - Hei, Cap Ţepos, ce te tot târăşti acolo? Probabil, beţisorul tău…
        Dar n-a apucat Iepurele să termine ce-avea de spus, că a alunecat de pe un muşuroi şi s-a dus în smârc, până la urechi. Acum - acum va începe să-nghită apă şi se va îneca.
        Ariciul s-a căţărat pe muşuroi, cât mai aproape de Iepure, şi-i strigă:
        - Ţine-te de beţişor! Cât poţi de tare!
        Iepurele s-a prins de beţişor. Ariciul s-a încordat din toate puterile şi l-a tras din mlaştină pe prietenul său. Când au ajuns pe loc uscat, Iepurele îi zice ariciului:
        - Îţi mulţumesc, Ariciule, că m-ai salvat!
        - Asta-i bună! Nu eu, ci beţişorul cel năzdrăvan din necaz bun salvator.
        Au mers mai departe şi, chiar la marginea unei păduri mari, întunecate, au văzut jos, pe pământ, un Puişor. Căzuse din cuib si ţipa jalnic, iar părinţii săi se roteau în zbor, pe deasupra lui, neştiind ce să facă.
        - Ajutor, ajutor! ciripeau ei.
        Cuibul era foarte sus, greu să ajungi la el. Nici Ariciul, nici Iepurele nu ştiau să se caţere în copac. Dar o mână de ajutor trebuie să dea.

        S-a gândit Ariciul din nou cu folos.
        - Stai în picioare lângă copac, cu faţa spre el! a poruncit el Iepurelui.

        Iepurele a făcut precum i s-a spus. Ariciul a aşezat Puişorul pe capătul beţişorului, s-a urcat pe umerii Iepurelui, a ridicat cât a putut beţişorul, ajungând chiar aproape de cuib. Puişorul a mai ciripit o dată şi a sărit drept în cuib. Ce s-au mai bucurat tatăl şi mama lui! Zburau în jurul Iepurelui şi Ariciului ciripind:
        - Mulţumim, mulţumim, mulţumim!
        Iepurele îi spuse Ariciului:
        - Bravo, Ariciule! Bine gândit!
        -Asta-i bună! Nu eu, ci beţişorul cel năzdrăvan în sus ridicător.

        Au intrat în pădure. Cu cât înaintează, cu atât pădurea este mai deasă, mai întunecoasă. Iepuraşului i se face frică. Dar Ariciul nu se lasă: merge înainte şi cu beţişorul dă crengile la o parte. Dar deodată, de după un copac, le sare în faţă un Lup, le închide calea şi mârâie:
        - Stai!

        Iepurele şi Ariciul s-au oprit. Lupul îşi linge botul, clănţăne din dinţi şi zice:
        - Cu tine, Ariciule, n-am nici o treabă, eşti ţepos, dar pe tine, Urecheatule, am să te înfulec cu blană cu tot!
        Iepuraşul a început să tremure de frică, s-a făcut alb ca varul şi nu se mai putea clinti din loc, de parcă picioarele i-ar fi înfipte în pământ. A închis ochii … acum o să-l înfulece lupul.    Numai Ariciul nu s-a pierdut cu firea: a apucat zdravăn beţişorul şi din toate puterile l-a lovit pe lup pe spinare.
        Lupul a urlat de durere, a făcut un salt înapoi, şi, pe-aci ţi-e drumul. Fugea de-i sfârâiau călcâiele, fără să se uite în urma sa.

        - Îţi mulţumesc, Ariciule, m-ai salvat şi din gura Lupului!
        - Nu eu, ci beţişorul năzdrăvan ce loveşte în duşman, a răspuns Ariciul.
        Şi au pornit mai departe. Au trecut prin pădure şi au ieşit la drum deschis. Dar drumul era greu, tot în urcuş. Ariciul înaintează, sprijinindu-se în beţişor, dar bietul Iepure a rămas în urmă, mai să se prăbuşească de oboseală. Până acasă nu mai este mult, dar Iepurele nu mai poate să meargă.
        - Nu-i nimic, a zis Ariciul, ţine-te de beţişorul meu.
        S-a prins Iepurele de beţişor, iar Ariciul îl trage după el. Şi Iepurelui i s-a părut că-i este parcă mai uşor să meargă.
        - Uite, zice el Ariciului, beţişorul tău năzdravan m-a ajutat şi de această dată.

        Aşa l-a dus Ariciul pe Iepure până acasă, unde de multă vreme îl aşteptau Iepuroaica şi Iepuraşii.

        Se bucură cu toţii de revedere, iar Iepurele îi spune Ariciului:
        - Ehei, dacă n-ar fi fost beţişorul tău fermecat, n-aş fi ajuns să-mi mai văd casa.

        Râde Ariciul şi îi răspunde:
        - Îţi dăruiesc ţie acest beţişor, poate ţi-o mai fi de folos.
        Iepurele însă s-a împotrivit:
        - Dar ce-o să faci tu fără beţişorul ăsta fermecat?
        - Nici o grijă, a răspuns Ariciul, oricând se poate găsi un beţişor, dar năzdrăvănia lui…şi a făcut semn spre frunte, dar năzdrăvănia lui uite unde este!
        Acum Iepurele a înţeles totul:
        - Adevărat ai grăit: important nu este beţişorul, ci mintea luminată şi sufletul bun!

Şarlatanul şi bolnavul

                                                                                                                                                                                                      Grigore Alexandrescu

La un neguţător mare

Cărui vederea-i slăbise

Fără nici o invitare

Un doctor vestit venise.

Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,

Însă avea atestate

Numai în aur legate,

Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,

Prin ţări care niciodată

Nu au figurat pe hartă,

Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,

De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.

Bunul pătimaş îl crede,

Doctorul vreme nu pierde,

Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,

Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat

Că are să şază astfel o săptămână deplin

Întinde mâna... pe masă era un frumos rubin,

Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;

Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc

Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,

Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă

Luă câte unul-două

Din lucrurile mai scumpe câte în casă găsi.

Când se-mplini săptămna, pe bolnav îl dezlegă:

"Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?" îl întrebă.

"Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind

Şi din averile sale nimica nemaivăzând.

Cum văz? nu ştiu, frate, atât numai pot să zic

Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic."

Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez

Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.

Cine a zis „miau”?

 de Vladimir Suteev

        Căţeluşul dormea pe covoraş lângă canapea. Deodată, ca prin somn, a auzit că cineva a zis: 
        - Miau! 
        Căţeluşul a ridicat capul, a luat seama împrejur. Nimeni! "Probabil am visat", şi-a zis el, şi s-a lungit pe covoraş.

        Dar iată că cineva a zis din nou: 
        - Miau! 
        - Cine-i acolo?

        Căţeluşul a sărit în sus, a dat ocol camerei, s-a uitat sub pat şi sub masă. Nimeni!
        S-a urcat pe pervazul ferestrei şi a văzut un Cocoş plimbându-se prin curte.

        "Iată cine nu m-a lăsat să dorm", s-a gândit Căţeluşul şi a dat fuga în curte, direct la Cocoş. 
        - Ascultă, tu ai spus "Miau"? l-a întrebat Căţeluşul pe Cocoş. 
        - Nu, eu nu vorbesc. Şi Cocoşul a bătut din aripi slobozind un "Cu - cu - ri - gu – uu!” 
        - Dar altceva nu ştii să spui? l-a întrebat Căţeluşul. 
        - Nu, numai "Cucurigu", a răspuns Cocoşul. Căţeluşul s-a scărpinat cu laba de dinapoi, după ureche, şi a plecat acasă.    Deodată, chiar lângă pridvor, cineva a zis: 
        - Miau! 
        "Aha, aici era!", şi-a zis Căţeluşul şi a început să scurme repede, lângă pridvor, cu toate cele patru lăbuţe.
        Când s-a făcut groapa mare, de acolo a tâşnit un Şoricel mic, cenuşiu. 
        - Tu ai spus "Miau"? l-a întrebat cu asprime în glas Căţeluşul. 
        - Ţi - ţi - ţi - a chiţăit şoricelul. Cine a zis aşa? 
        - Cineva a zis "Miau".
        - Aproape? a întrebat tremurând Şoricelul. 
        - Uite, chiar aici, a răspuns Căţeluşul .
        - Mi-e frică! Ţi - ţi - ţi! - a chiţăit Şoricelul şi a zbughit-o. 
        Căţelul a căzut pe gânduri. Deodată, chiar lângă cuşca câinelui, cineva a spus tare: 
        - Miau!
        Căţeluşul a ocolit de trei ori, în fugă, cuşca dar n-a dat de nimeni. În cuşcă s-a mişcat cineva...

        "Aici era, şi-a zis Căţeluşul. Acum am să-l prind." S-a apropiat tiptil... 
        I-a sărit însă în faţă un Dulău mare şi lăţos. 
        - Mr - r - r - r! a mârâit Dulăul. 
        - Eu...eu vreau să ştiu... 
        - Mr - r - r - r! 
        - Dumneavoastră aţi spus "Miau"? abia a îngăimat Căţeluşul, cu coada între picioare. 
        - Eu?! Râzi de mine, Căţelule!
        Căţeluşul a luat-o la sănătoasa cât îl ţineau picioarele, spre grădină, şi acolo, s-a ascuns sub o tufă. Şi, deodată, chiar la urechea lui, cineva a spus: 
        - Miau!
        Căţeluşul a scos capul de sub tufă şi, pe o floare, lângă nasul său, a văzut o Albină pufoasă.

        "Iată deci, cine a zis Miau"! s-a gândit Căţeluşul şi a vrut s-o înhaţe cu dinţii. 
        - Bz - z - z – z,  a bâzâit Albina şi l-a pişcat pe Căţeluş chiar de vârful nasului. 
        Căţeluşul a scheunat şi a rupt-o la fugă, iar Albina, după el!        Zboară şi bâzâie: 
        - Bz - z -z –z, te pişc! Bz - z – z, te pişc! A alergat Căţeluşul la iaz şi bâldâbâc în apă! 
        Când a scos capul din apă, Albina dispăruse.

        Şi deodată, cineva a spus iar: 
        - Miau! 
        - Tu ai spus "Miau"? l-a întrebat Căţeluşul pe un Peştişor care înota, aproape de el.
        Peştele nu a răspuns nimic, a dat din coadă şi dus a fost în adâncul iazului. 
        - Oac - oac - oac! a izbucnit în râs o Broscuţă ce şedea pe o frunză de nufăr. Ce tu nu ştii că peştii nu vorbesc? 
        - Atunci, poate tu ai spus "Miau"? a întrebat-o Căţeluşul pe Broscuţă. 
        - Oac - oac - oac! a râs din nou Broscuţă. Ce prostuţ eşti! Broaştele doar orăcăie. Şi s-a aruncat în apă.
        Căţeluşul a plecat acasă, ud, cu nasul umflat. Necăjit, s-a culcat pe covoraş, lângă canapea. Şi deodată, a auzit: 
        - "Miau!!!" 
        A sărit în sus. Pe pervazul ferestrei şedea o Pisică, cu blana pufoasă, vărgată. 
        - Miau! a zis Pisica. 
        - Ham - Ham - ham! a început căţelul să latre. Apoi şi-a amintit cum a mârâit Dulăul lăţos şi a început să mârâie şi el: "Mr - r - r - r!".

        Pisica s-a arcuit, a suierat: "S - s - s !" A forăit: "Fâr - fâr - fâr" şi a zbughit-o prin fereastră.
        Căţelul s-a întors pe covoraşul său şi s-a culcat. Acum ştia cine a zis "Miau".

Sub ciupercă

                                                          de Vladimir Suteev

        Odată, ploaia a prins-o pe Furnică pe drum. Unde să se ascundă? A văzut Furnica, într-o poiană, o ciupercă, a dat fuga şi s-a ascuns sub ea. Stă Furnica sub ciupercă - ploaia nu mai conteneşte. Ploua tot mai tare si mai tare... Se târăşte spre ciupercă un Fluture:
        - Furnicuţo, Furnicuţo, lasă-mă sub ciupercă! M-a udat ploaia şi nu pot să zbor!
        - Unde să te primesc? zice Furnica. Şi eu abia mi-am făcut loc.
        - Nu-i nimic! Mai bine mai înghesuiţi, dar nu supăraţi. Furnica i-a făcut loc Fluturaşului sub ciupercă.
        Şi plouă tot mai tare... Vine în fugă un Şoricel:
        - Lăsaţi-mă şi pe mine sub ciupercă! Sunt tot un lac de apă.
        - Unde să-ţi facem loc? N-avem unde!
        - Mai înghesuiţi-vă puţin!

        S-au înghesuit şi i-au făcut loc şi Şoricelului sub ciupercă. Iar ploaia tot curge şi nu vrea să înceteze deloc... Lângă ciupercă ţopăie o Vrabie şi se vaită:
        - Mi s-au udat penele, mi-au obosit aripioarele! Lăsaţi-mă sub ciupercă să mă usuc, să mă odihnesc până stă ploaia!
        - N-avem loc.
        - Mai strângeţi-vă puţin, vă rog!
        - Fie!
        S-au mai strâns şi i-au făcut loc şi Vrăbiuţei. Deodată apare în poiana Iepurele şi vede ciuperca.
        - Ascundeţi-mă, strigă, salvaţi-mă! Mă fugăreşte Vulpea!
        - Mi-e milă de Iepure - spune Furnica. Hai să ne mai strângem puţin. Numai ce-au reuşit să ascundă Iepurele şi apare în fugă Vulpea.
        - Nu l-aţi văzut pe Iepure? întreabă ea.
        - Nu l-am văzut.
        Vulpea se apropie mai mult, adulmecând:
        - Şi ziceti că nu s-a ascuns aici?
        - Unde ar putea să se ascundă aici!?
        Vulpea şi-a vânturat coada şi a plecat. După un timp ploaia s-a oprit şi s-a ivit soarele. Toţi ies de sub ciupercă şi se bucură.   Furnica a rămas pe gânduri:
        - Ce-o fi asta? La început abia am avut eu loc sub ciupercă, iar acum este loc pentru toţi cinci!
        - Oac - oac - oac! Oac - oac - oac! a râs cineva.
        Toţi au luat seama: pe pălăria ciupercii şade o Broscuţă şi râde în hohote:
        - Eh, Voi! Ciuperca.... N-a terminat ce-a avut de spus şi a dispărut.
        Toţi au privit cu băgare de seamă la ciupercă şi au priceput de ce la început abia era loc pentru unul singur, iar apoi au avut loc sub ea toţi cinci.
        Voi aţi priceput copii?

Corăbioara

                                                            de Vladimir Suteev

        Broscuţa, Puiul de găină, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza au plecat la plimbare.

        Au ajuns la râu.

        - Haideţi să ne scăldăm! a zis Broscuţa şi s-a aruncat în apă.

        - Noi nu ştim să înotăm, au răspuns Puiul, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza.

        - Oac – oac – oac! Oac – oac – oac! a izbucnit în râs Broscuţa. La ce vă pricepeţi voi?! Şi s-apus pe un râs de mai să-i dea lacrimile.

        Puiul, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza s-au supărat şi s-au aşezat să chibzuiască. S-au gândit ce s-au gândit şi au găsit o soluţie.

        Puiul a adus o frunză. Şoricelul, o coajă de nucă. Furnicuţa a adus un pai. Iar Buburuza, un fir de aţă.

        Şi s-au pus pe treabă: au înfipt paiul în coaja de nucă, cu aţa au legat de el frunza şi … gata corăbioara!

        Au împins apoi corăbioara pe apă, s-au urcat în ea şi … la drum!

        Broscuţa a scos capul din apă, să mai râdă puţin de ei, dar corăbioara plutea de-acum departe, în larg. Nici gând s-o mai ajungă!

Trei pisoi

                                                                 de Vladimir Suteev

Trei pisoi, unul negru, altul cenuşiu şi al treilea alb au văzut un şoricel şi s-au repezit după el.

        Şoricelul s-a ascuns într-un vas cu făină. Pisoii – după el. Şoricelul a fugit.

        Iar din vasul de făină au ieşit trei pisoi albi.

        Trei pisoi albi au văzut în curte o broscuţă şi s-au repezit după ea. Broscuţa s-a ascuns într-un burlan vechi de sobă. Pisoii – după ea. Broscuţa a ieşit şi … pe-aici ţi-e drumul.

        Iar din burlan au ieşit trei pisoi negri.

        Trei pisoi negri au văzut în iaz un peşte şi s-au năpustit după el! Peştele s-a făcut nevăzut.

        Iar din apă au ieşit trei pisoi uzi leoarcă.

        Trei pisoi uzi leoarcă au plecat acasă.

        Pe drum, ei s-au uscat şi iată-i din nou cum au fost: un pisoi negru, altul cenuşiu şi al treilea alb.

Povestea pestisorului curcubeu

In marele ocean traia odata un peste curcubeu. Era cel mai frumos peste si era foarte mandru de asta. Solzii lui straluceau si aveau toate culorile curcubeului: rosu, albastru, verde, portocaliu, mov, galben. De aceea i se spune pestele curcubeu.

Pestele curcubeu este foarte mandru de solzii lui. Ceilalti pesti se invarteau in jurul lui si se minunau de cat de frumos este.

Intr-o zi, pestisorul albastru s-a apropiat de el.

- Buna, pe mine ma cheama pestisorul albastru, pe tine cum te cheama?

- Pe mine ma cheama pestisorul curcubeu.

- Ce haine frumoase ai! Te rog sa imi dai si mie un solz din hainuta ta ca iti dau si eu unul din hainuta mea! Imi place foarte mult culorile pe care le porti tu! Eu am doar o singura culoare si mi-as dori sa port si eu o amintire de la tine.

- Cum sa imi stric eu frumusete de haina! Nu pot!

Pestele curcubeu s-a intors cu spatele si a dat sa plece.

- Stai, nu pleca! Vrei sa fim prieteni si sa ne jucam impreuna? Uite, iti ofer eu o amintire, un solz din hainuta ta!

- Cum sa port eu un asemenea solz lipsit de culoare in haina mea stralucitoare? Tu nu vezi ca nu se potriveste? Pastreaza-l ca nu am nevoie! Eu nu ma joc cu pesti care au haine atat de ponosite si de lipsite de culoare.

Pestisorul curcubeu i-a intors spatele si a plecat mandru sa inoate in alta parte. Pestisorul albastru era foarte trist ca pestisorul curcubeu nu ii primise darul si nici nu dorise sa se joace cu el.

- Nu-i nimic, o sa merg in alta parte sa caut alti pestisori cu care sa ma joc si pe care sa mi-i fac prieteni.

Pestisorul albastru a mers la un grup de pestisori galbeni care inotau putin mai departe si i-a intrebat:

- Doriti sa va jucati cu mine? Pestisorul curcubeu nu a vrut. Sunt foarte trist.

- Te primim cu drag. Nici cu noi nu a vrut sa se joace. Spunea ca aratam ciudat. Nu suntem ca el. Este adevarat ca aratam la fel, dar important este sa ne simtim bine impreuna.

Si au inceput sa se joace impreuna.

Pe zi ce trecea, pestisorul curcubeu se simtea din ce in ce mai trist. Nimeni nu mai venea sa-l intrebe daca vrea sa se joace sau sa imparta solzi. Ceilalti pesti se jucau si inotau bucurosi cat era ziua de lunga.

Intr-o zi, pestisorul curcubeu in timp ce plangea ca era singur si nu are nici un prieten intalneste caracatita cea inteleapta.

Acum i-a venit ideea ca ar putea sa ceara ajutorul caracatitei.

- Doamna caracatita, sunt foarte trist si am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten si nici un pestisor nu mai doreste sa se joace cu mine. Este adevarat ca au fost pestisori care au dorit sa se joace cu mine, dar atunci nu am vrut sa impart solzisorii mei cu ei si le-am vorbit urat.

- Draga pestisorule, un prieten adevarat imparte cu ceilalti din lucrurile sale si a accepta ca ceilalti sunt diferiti de el, iar diferenta nu inseamna ca sunt mai rau sau mai buni ci ca fiecare este frumos si bun in felul sau.

- Doriti sa spuneti ca daca voi imparti cu ceilalti si solzii mei voi avea si eu prieteni?

- Exact. Cum te simti cand cineva imparte cu tine ceva de la el?

- Sunt fericit.

- La fel se simte si celalalt cand tu ii oferi de la tine. Si acum ... hai sa gasim ceva frumos la ceilalti. Vezi tu, tu te-ai nascut cu solzii foarte frumosi si stralucitori. Alti pesti chiar daca nu au hainuta atat de frumoasa ca a ta cu siguranta ca au alte lucruri care pot sa iti placa la ei. Fiecare este frumos in felul lui. Pentru mama lor fiecare dintre ei este cel mai frumos. Hai sa descoperi la prietenii tai lucruri care iti plac.

- Pestisorul albastru are ochii frumosi.

- Super, spune caracatita.

- Pestisorii galbeni au aripioarele puternice si gratioase in acelasi timp.

- Ai dreptate. Acum hai sa le spunem ce iti place la ei si sa iti faci prieteni.

- Ai dreptate. Acum hai sa le spunem ce iti place la  ei si sa iti faci prieteni.

Pestisorul curcubeu a plecat catre grupul de pestisori care se jucau veseli putin mai departe. A pus in aplicare toate sfaturile intelepte pe care le primise de la caracatita si in plus le-a oferit pestisorilor cate un solz din frumoasa sa hainuta. Cand a venit seara a plecat fericit acasa ca si-a facut multi prieteni.

Sursa : aici