La vârsta de 10 ani, în timp ce se afla într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie“ (Matei 19, 21). A fost momentul care a decis definitiv traseul pe care Cuvioasa Parascheva avea să-l urmeze: cel al credinţei în Hristos şi al jertfirii pentru cei nevoiaşi. Nu întâmplător, toată viaţa sa, aşa cum consemnează scrierile, şi-a împărţit hainele şi tot ce avea mai de preţ celor sărmani şi lipsiţi de ajutor.
După ce a împlinit 20 de ani, a părăsit casa părintească din Epivat, îndreptându-se spre locurile sfinte de la Ierusalim, pe care-şi dorea cu ardoare să le vadă. A început acest lung pelerinaj trecând mai întâi prin Constantinopol, unde s-a închinat la moaştele sfinţilor din cetate. Aici a cerut binecuvântarea părinţilor duhovniceşti şi şi-a continuat drumul, stând un timp la Calcedon (actualul Kadikoy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.
După cinci ani, Cuvioasa Parascheva a ajuns la Ierusalim, hotărând să rămână pentru tot restul vieţii sale în locurile în care au trăit Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Astfel, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca, ducând o viaţă aspră şi plină de nevoinţe.
Îngerul de lumină
La 25 de ani a părăsit mănăstirea din pustiul Iordanului, îndreptându-se din nou spre casă, după ce într-o noapte, în timp ce se ruga, un înger de lumină i-a spus: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume.“
Aşadar, tânăra Parascheva a plecat înapoi spre Constantinopol, unde, odată ajunsă, s-a închinat în marea biserică a Sfintei Sofia şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne, gândindu-se încotro să se îndrepte mai departe.
Unele scrieri despre viaţa Sfintei susţin că, după ce a părăsit Constantinopolul, Sfânta Parascheva s-a întors în localitatea natală, unde a înfiinţat o obşte care se ocupa cu îngrijirea bolnavilor şi a săracilor. Alte surse susţin că s-a oprit în Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivat, unde a trăit fără să fie recunoscută de cineva până la sfârşitul vieţii.
La 27 de ani Cuvioasa Parascheva şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L iubise atât de mult, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare. Sfintele sale moaşte au fost descoperite mult mai târziu de un călugăr şi au fost aşezate la loc de cinste, după ce Cuvioasa s-a arătat în vis unui anume Gheorghe din Kallicrateia, om cu frica lui Dumnezeu, şi unei femei pe nume Eftimia. Aşa se face că trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost mutat în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia, unde se spune că au stat timp de 200 de ani. Mulţimi de oameni au venit să se închinse sfintelor sale moaşte, după ce s-au dovedit făcătoare de minuni.
Lungul drum al Sfintei până la Iaşi
Din Kallicrateia, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în 1235 la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. De aici au fost duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, de unde s-au întors la Constantinopol pentru alţi 120 de ani.
În 1641, Cuvioasa a pornit spre Moldova, într-o lungă călătorie, după ce domnitorul Vasile Lupu a primit sfintele sale moaşte în dar de la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Racla cu moaştele Sfintei a fost adusă cu o corabie pe Marea Neagră până la Galaţi, fiind însoţită, aşa cum consemnează documentele vremii, de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi a fost adusă la Iaşi într-un car cu boi, înconjurată de mulţimi de clerici şi credincioşi. În capitala Moldovei Sfânta a fost întâmpinată cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi. Astfel, la 13 iunie 1641 Cuvioasa a fost aşezată în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, unde moldovenii au cinstit-o până în 1889, când a fost mutată în Catedrala mitropolitană, acolo unde se odihneşte şi astăzi.
Ocrotitoarea Moldovei îşi revarsă bunătatea asupra tuturor românilor
De 370 de ani Cuvioasa Parascheva ocroteşte Iaşul şi întreaga Moldovă, dar îşi revarsă binefacerile asupra întregii Românii. Cultul Sfintei este adânc înrădăcinat în tradiţia Bisericii ortodoxe Române, sute de biserici de pe întreg cuprinsul ţării având hramul Cuvioasei Parascheva.
Una dintre cele mai vechi biserici cu hramul „Sf. Parascheva“ este Catedrala episcopală din Roman. Deşi nu se ştie cu exactitate când a fost construită, se presupune că datează din timpul domniei tatălui lui Alexandru cel Bun, Roman I (1391-1394), care a dat şi numele târgului.
Dar Sfânta Parascheva se bucură de aceeaşi cinstire şi din partea românilor stabiliţi în străinătate. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul „Sfânta Parascheva“, construită în anul 1834. Acelaşi hram îl poartă şi bisericile românilor din Malovişta (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franţa), Wakefield, Massachusetts (SUA).
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
