Slatioara si Gemenea

- legenda - 

Din partea rasariteana a Raraului urca, mai intai domol, apoi tot mai incrancenat catre culmile sale codrul secular al Slatioarei. Nu se poate sa treci pe aici si sa nu-l cauti pentru a-ti ascunde macar pentru o clipa trupul, dar mai cu seama pentru a-ti inviora inima si gandul in vesnicia lui.

Se spune ca in vremurile mult indepartate ar fi trait aici doi frati gemeni, ciobani amandoi. De la ei ar veni numele locurilor. Cei doi au intemeiat stane cu tot rostul implinit asa cum se cade, au largit poienile, au deschis carari, au adancit fantani.

Umbland sa caute ei apa pentru turmele ce le aveau, au dat de izvoare cu apa sarata, dar nu intr-atata de sarata, incat oile sa n-o poata bea, ba inca bagara de seama ca oilor le prieste si se fac mandre, cu lana lunga si deasa si moale. Au botezat ciobanii locul, zicandu-i Slatioara, ca-ntr-o dezmierdare.

- Cand ne-om insura, zise unul dintre ciobani, aici sa ne fie asezate pentru totdeauna gospodariile, aici sa ne traiasca urmasii.

- Asa sa fie, raspunse celalalt, dar noi sa juram ca nu ne-om insura pna cand n-om gasi doua fete gemene si ele.

Cum is ciobanii, stau si singuri toata vara pe munti, dar iarna ii cuprindea cate un dor de vorba dragastoasa, sidorul nu le mai da pace pana in primavara. Asa intr-o iarna, ce zice unul dintre frati?

- Sa stii, fratioare, ca eu ma duc pentru o vreme in lume, ca tot n-avem ce face amandoi acasa. Trebuie sa dau prin vecinatate de cineva cu care sa stau de vorba, pentru ca vorbind numai cu tine am ajuns de spunem amandoi acelasi lucru.

Si-au plecat. Degeaba i-a zis fratele ca-i omatul mare, ca lupii umbla in haite. Neavand ingrijorare din partea asta, si-a luat baltagul si cainele si ... la drum!

A dat mai intai de un vad, apoi de o carare intunecoasa. A tot umblat pe acea carare pana cand, la o vreme, s-a gandit sa se intoarca mai bine acasa si sa vorbeasca mai departe cu frate-sau, pana a trece iarna.

- Na, cum a fost? il intreba cel ramas acasa. Unde-ai fost?

- Am fost la Negrileasa, altfel cum i-oi spune?! rosti cel intors.

Ce-i vine in minte celuilalt frate? Ca vrea numaidecat sa vada si el Negrileasa. Se duce pe urmele inca proaspete si introcandu-se ii dadu dreptate primului. De atunci locul acela intunecos asa s-a chemat, pentru ca fratii nu l-au uitat si, in primavara, au mers sa vada daca tot asa intunecate sunt cararile codrului acolo. Padurea, napadita de frunze puzderie le paru celor doi inca si mai de nepatruns.

Astazi aici traiesc nepoti de-ai acelor gemeni de odinioara, iar ei tot Negrileasa ii spun locului aceluia intunecos.

Venind primavara, au pornit-o fratii mai intai peste o culme pe care o stiau tare bine din ceilalti ani. Trecand de varful ei, au vazut deodata o casa alba ca zapada iernii ce se dusese.

- Mai, asta s-a facut din povestile iernii care a trecut, ca n-am mai vazut niciodata casuta aici! Si asa si era: peste iarna, doua zane gemene, cunoscand, fermecate cum sunt, planul celor doi frati cu insuratoarea si stiindu-le destoinicia, s-au asezat acolo, aproape de ei, asteptandu-i.

Ciobanii intrara in vorba cu fetele:

- Voi de unde sunteti, ca noi nu v-am mai vazut vreodata pe aceste locuri?

- Sa fiti voi sanatosi, ca ne aflam aicea de multisoara vreme, dar voi nu ne-ati vazut. Ce, voi aveti ochi si pentru asta? Ati mai avut ochi pentru cineva? Na, si-acuma ce stati cu capetele in pamant? Iar n-o sa vedeti nimic.

Ce mai vorba! s-au indragostit ciobanii de zane si indata au si voit sa ia vorba cu parintii lor despre nunta, dar ele, aflara fratii nostri, n-aveau parintii laolalta.

- Cine vi-i tata?

- Soarele.

- Cine vi-i muma?

- Luna.

- Sa cautam atuncea un loc insorit, unde sade mai mult soarele in drumul sau si sa stam de vorba cu el.

Asa au trecut gemenii cu gemenele Raraului inspre apa Moldovei intr-o noapte, insotiti de lumina blanda a lunii si-au asteptat pe un tapsan neted sa rasara soarele. Acolo i-au cerut invoirea de nunta si binecuvantarea. Ziua a fost senina. Locul unde s-a petrecut aceasta se cheama Grindul Slatiorenilor.

Intorcandu-se peste munte, fratii hotarara ziua nuntii, la nunta chemandu-si mama si tata, dintr-un sat vecin, chemara soarele si luna, nuntasi de peste nouazeci de munti si de peste tot atatea vai, tot unul si unul, care au batut drumul pana la Slatioara cand sub privegherea Lunii, cand sub aceea a Soarelui, iar la nunta Soarele si Luna au fost alaturi.

Trecand nunta, acum fratii au hotarat sa-si imparta turmele si locurile.

- Tu ramai aici, iar eu ma duc dincolo, pe locurile fetei, la geamana. Si Gemenea s-a chemat de atunci locul unde a plecat cu soata sa.

Urmasii celor doi pastori s-au tot inmultit, iar unii s-au dovedit mari mesteri nu numai intr-ale stanii, ci si la atatea altele. Unora le-a placut sa prinda pestele cu stulpicul. Ei si-au ales locuri mai largi, unde se aduna apele repezi ale muntelui si se mai potolesc. Asa a aparut, se zice, satul Stulpicani, indata Slatioara si Gemenea, catre Frasin si Gura Humorului.

Altii dintre urmasii gemenilor nu s-au temut de desisurile neguroase ale codrului si asa a ajuns si Negrileasa sat.

In oricare din aceste locuri vei merge, vei da de urmasii pastorilor acelora de demult si-ai fiicelor Soarelui si Lunii, care facandu-se pamantence au invatat a muri, dar au stiut si sa-si treaca fiinta in altii.