În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu". Instituţia mai informează că momentul echinocţiului de toamnă 2015 este marcat miercuri, la 11.20, ora României.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi "punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de şase luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.
La latitudinile României, în aceste zile, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 22 decembrie, la ora 06.48, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu