Când era Păcală mic și atunci era dat naibii. La 13 ani, rămânând orfan de părinți, fu dat în îngrijirea unei mătușe, care avea un cusur: vorbea numai în proverbe.
Cum se sucea, cum se învârtea bietul Păcală, mătușa hop! Cu proverbul…
– Stai că-ți arăt eu proverbe mătușică dragă, să mă pomenești!
Într-o zi mătușa îl dojenea pe Păcală:
– Ascultă, Puiule, niciodată să nu faci un lucru zadarnic, căci găina care cântă seara, dimineața
n-are ouă. Ai înțeles?
– Înțeles, sărut-mâna…
A doua zi, Păcăluță ronțăia cu plăcere niște susan de la turc.
– Ascultă, împielițatule, îl întreabă mătușa: când a cântat moțata aseară și a ouat, tu i-ai luat oul și
l-ai dat pe acadele.
– Moțata n-a ouat aseară!
– Ba da, a ouat, se înfurie mătușa… Crezi că n-am auzit-o eu cântând?
– Daa? zâmbi obraznic Păcăluță. A cântat moțata aseară și a avut ouă? Hm! Apoi nu mi-ai spus
tot alde matale că găina care cântă seara dimineața n-are ouă? Iaca, moțata n-a avut. Ce, era să i le fac eu ouăle? Atât mai lipsea…
Mătușa se cruci și grăi:
– Tu ai furat oul moțatei, tartore. Dar cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Ai priceput?
– Priceput, sărut mâna…
A doua zi mătușa se pomeni cu Păcăluță pe poartă trăgând un bou de funie.
– Dar asta ce mai este, gheavole?
– Ce să fie? N-ai spus matale că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou? Poftim boul și dă-mi
pace. Mătușa înghiți în sec și clătinând din cap, grăi cu milă:
– Vai, vai, nepoțele! Cu poznele tale, o s-ajungi o haimana. Faci azi una, mâine alta, până când
vei da de Aghiuță căci, dragul meu, ulciorul nu merge de multe ori la apă! Priceput-ai?
– Mda…
– Așa! Acum du-te și adu-mi un ulcior cu apă de la puț. Păcăluță aduse.
– Bun! Mai adu unul. Îl aduse și p-ăsta, dar cam bolborosind.
– Haide, încă unul…
Păcăluță luă ulciorul și, foarte liniștit, îl făcu țăndări.
– Ce făcuși, talpa iadului?
– Ce să fac? N-ai spus matale că ulciorul nu merge de multe ori la apă? De, dacă așa-i proverbul,
eu sunt de vină?…
– Hai, piei din ochii mei, se oțărî mătușa, supărată lucru mare… Ce mai stai? spală putina mai
repede, că de nu…
Păcăluță plecă oftând de-a dreptul în cămară unde mătușe-sa îl găsi spălând de zor o putină veche.
– Dar aici, ce mai faci, împielițatule?
– Ce să fac? Iacă, îți spăl putina, ca să nu-mi aud vorbe mai pe urmă.
– Uf, Doamne, Doamne…
Și câte pozne d-astea n-a mai făcut Păcăluță până-i dădură tulei în barbă, ca apoi să le facă tot mai boacăne…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu