Cum interpretezi desenele copilului


Grădiniţa şi primii ani de şcoală reprezintă perioada cea mai bogată din acest punct de vedere, pentru că acum micuţii se exprimă foarte mult prin desen.
Când sunt mici copiii nu au încă un vocabular complex prin care să poată transmite exact ceea ce simt, însă studiile psihologice ne perimit acum să traducem sentimentele micuţilor cu ajutorul desenelor.

Ce mesaj transmite copilul în funcţie de culorile pe care le foloseşte pentru a desena:
Negru şi violet 
Negru şi violet sunt două culori care sugerează dominare. Negrul este adesea asociat cu sentimente negative şi poate fi preferată de un copil care este relativ pretenţios şi exigent.
AlbastruAlbastru este culoare folosită de copiii care au un sentiment puternic de grijă faţă de cei din jur şi cărora le place să socializeze.
Roşu
Roşul este culoarea care semnifică entuziasm şi este folosit, în special, de copiii mereu atenţi care nu vor să piardă nimic. Roşul este cea mai populară culoare în rândul copiilor. Mai semnifică energie, atenţie, nerăbdare. Dacă cel mic a desenat însă o casă roşie sau o uşa roşie, este cazul să faci o mică investigaţie.
Roz
Roz este culoarea care semnifică nevoia de dragoste şi apreciere. De altfel, este o culoare preferată de fetiţe.
Verde
Verdele este culoarea celor cărora le place să fie diferiţi. Acestor copii le place să fie liberi, sunt firi artistice şi inteligente. De asemenea, copiii care preferă această culoare sunt calmi şi împăciuitori.
Galben
Galbenul folosit în desene de copii demonstrează inteligenţă, o fire solară şi curioasă.
Sunt studii care au demonstrat că copiii mici preferă să folosească culori calde, iar cei puţin mai mari folosesc culorile reci în desenele lor.
Prin desen, copiii îşi exteriorizează emoţiile, dar se pot elibera şi de experienţele negative provocate de amintiri neplăcute, frici, anxietate, vină.
Probabil că ai observat că micuţul tău desenează de multe ori familia voastră. Acesta este un element frecvent în desenele copiilor şi este un semn bun, pentru că înseamnă că acesta percepe atomosfera din casă plăcută, prietenoasă, calmă.
Atunci când copilul simte că între părinţi este un conflict, acest lucru se va vedea imediat în desenele sale, pentru că îşi va desena părinţii la distanţă unul de celălalt în tabloul său sau poate că va desena şi câteva obstacole între ei.

Și formele din desenele celor mici au diferite semnificaţii. Iată câteva dintre cel mai des întâlnite forme din desenele copiilor şi ce reprezintă ele.
Soarele
Soarele este aproape nelipsit din desenele copiilor şi indică iubirea parentală. Dacă sunt desenate baloane plutind printre nori acesta sunt un semn că micuţul îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu părinţii.
Casa
Casa este un alt element pe care copiii îl includ frecvent în desenele lor şi felul în care este aceasta reprezentată ilustrează sentimentele pe care copilul le are.
Pereţii au legătură cu puterea interioară a celui mic, pereţii subţiri indică slăbiciune. Uşile reprezintă interacţiunea cu alte persoane, iar dacă nu desenează uşi asta înseamnă că micuţul se află într-un blocaj şi nu îşi doreşte să intre în contact cu nimeni. O uşa deschisă arată o dorinţa reală de a socializa, iar o a doua uşa la casă poate însemna dorinţa de a evada.
Ferestre
Lipsa ferestrelor reprezintă dorinţa copilului de a nu se amestecă nimeni în lucrurile lui.
Păsări
Păsările indică dorinţa de libertate şi de a călători, de a iesi din mediul în care stă zi de zi.
Pisica
Pisicile în desen pot scoate la iveală un sentiment de gelozie.
Căţelul
Căţeii prezenţi în desenele copiilor indică un puternic sentiment de loialitate.
Analiza desenelor celor mici te va ajuta să îl înţelegi mai bine şi poate să stabileşti o legătură mai puternică cu micuţul tău, descoperind în acelaşi timp nevoile pe care el le are.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...