23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală, întrucât, la această dată şi în acelaşi an - 1616 - s-au stins din viaţă celebrii scriitori William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. Aceeaşi zi se leagă, totodată, de biografiile altor autori de renume precum Garcilaso de la Vega, William Wordsworth sau Maurice Druon.
Sursa foto : aici
Instituirea acestei sărbători la o dată importantă din calendarul creştin - Ziua Sfântului Gheorghe şi a patronului catalan Sfântul Jordi - are legătură şi cu o veche tradiţie de peste nouă decenii, practicată în Catalonia. Acolo, pe 23 aprilie, se obişnuia să fie dăruite celor dragi cărţi şi un trandafir roşu. Mai târziu, ideea s-a extins în librăriile din întreaga Spanie, care, în Ziua Sfântului Gheorghe, ofereau câte o floare pentru fiecare carte vândută.
În România, pe 23 aprilie este sărbătorită şi Ziua Bibliotecarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu