traducere după Eric Carle
În lumina argintie a lunii, un ou mic , ca o mărgeluşă, lucea pe o frunză.
Într-o duminică dimineaţa, razele
soarelui au încălzit oul şi … pac!
A ieşit o omidă mititică, simpatică … şi
foooarte flămândă.
Imediat a început să caute ceva de
mâncare.
Luni a mâncat dintr-un măr, dar tot ar
mai fi mâncat ceva. Marţi a mâncat din două pere şi tot nu se săturase.
Miercuri a mâncat din trei prune şi foamea nu i se potolea. Joi a mâncat din
patru căpşuni şi foamea nu se astâmpăra. Vineri amâncat din cinci portocale şi
tot se simţea flămândă. Sâmbătă a mâncat: dintr-o felie de tort, dintr-un
cornet de îngheţată, dintr-un castravete murat, dintr-un cârnat, dintr-o
brioşă şi dintr-o felie de lubeniţă.
În acea noapte s-a simţit
rău. A durut-o burtica. Dimineaţa
următoare era din nou duminică. Omiduţa
a mâncat o frumoasă frunză verde, crudă şi s-a simţit mai bine.
După asta nu i-a mai fost foame, dar nici nu mai era o omiduţă mică şi delicată.
A devenit o omidă grasă.
Apoi şi-a construit în jurul
corpului un fel de căsuţă care se numea cocon. Aici
a rămas închisă mai bine de două săptămâni.
În sfârşit, ceva înăuntru a început să
se mişte, să se mişte, să lărgească coconul, şi, după multă muncă... Surpriză!
Din cocon a ieşit un fluture minunat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu