Concentrarea intregii forte armate a Moldovei, in afara de garnizoanele cetatilor, s-a facut in apropierea orasului Vaslui. Dupa o cercetare atenta Stefan a socotit ca aici este locul cel mai bun pentru a opri inaintarea oastei otomane pe pamantul tarii sale. Vasluiul, asezat pe un deal, era inconjurat de codri seculari si de vai pe care se scurgeau ape incite, ce din loc in loc se transformau in mlastini. Oastea Moldovei era formata din oameni voinici, obisnuiti cu muncile si lipsurile, bine disciplinati, inarmati si instuiti. Toti isi iubeau tara si domnul din toata fiinta lor.
Mehmed al II-lea, furios pentru ca Stefan ii respinse ultimatumul, fara a tine seama ca se apropia anotimpul friguros, a poruncit oastei, care lupta in Albania, sa plece impotriva Moldovei. Cronicarul Kemal Pasa Zade a observat ca timpul nu era potrivit pentru o asemenea campanie, fiindca nu numai ca se apropia iarna, dar si pentru ca “ierburile se uscasera, legumele se vestejisera, iar frunzele arborilor cazusera”, prin urmare aprovizionarea avea de intampinat greutati foarte mari, unele din ele, ca furajarea animalelor, chiar de nerezolvat. Sultanul a cerut si domnului Tarii Romanesti sa se alature oastei trimisa impotriva Moldovei. Potrivit informatiilor avute de Jan Dlugosz, Suleyman Pasa a primit ordinul ca dupa ce l-ar fi infrant si capturat pe domnul Moldovei sa inainteze in Polonia, sa ierneze in Camenita, iar in primavara sa treaca in Ungaria, unde urma sa se uneasca cu “urdia” turca, care ar fi fost condamnata de sultan. Oastea lui Suleyman Pasa numara 30 000 cavaleristi, iar restul pana la 120 000 erau infanteristi.
Regruparea oastei otomane in vederea trecerii Dunarii s-a facut in luna septembrie, la Sofia. De aici s-a indreptat spre Dunare, pe care a trecut-o pe gheta pe la Nicopole sau Vidin, dar si prin alte puncte. Dupa un popas de doua saptamani facut pe pamantul Tarii Romanesti, oastea turca a inceput marsul spre Moldova. S-a afimat ca Stefan s-a gandit sa-i impiedice trecerea peste Dunare sau s-o atace in muntenia, dar avand o oaste mult inferioara ca numar a renuntat la un asemenea pla. Potrivit obiceiului oamenilor pamantului, romanii au distrus totul in calea oastei invadatoare, in special asezarile, rezervele alimentare si furajele, iar animalele au fost duse in tara de Sus, sau la munte.
Urmand drumul obisnuit, Hadim Suleiman Pasa a patuns in Moldova de- abia in luna decembrie . Despre Laiota Basarab s-a afirmat ca, deoarece cunostea forta armata a lui Stefan si vitejia ostasilor sai, a refuzat sa mearga in Moldova, de aceea s-a inchis intr-o cetate, din care nu a iesit decit dupa retragerea turcilor infrinti.
Urmind drumul de pe valea Siretului, oastea otomana se indrepta spre Suceava.Kemal Pasa Zade informeaza ca vremea “ a dat cel dintii semnal al infringerii”, fiindca din cauza ploilor ostasii turci, pe care el ii compara cu soimii, acum semanau “ cu niste gaini plouate”. Un alt cronicar turc , Kodja Hussein, a afirmat ca la intrarea in Moldova starea oastei turcesti “era nenorocita”, si recuoscind calitatile de general ale lui Stefan a scris ca era “mester in lupte, avuse multe razboaie”, si devenise “vestit printer regii ghiauri prin siretenia sa”.
Un participant la lupta de la Vaslui a relatat ca Stefan cel Mare a luat masuri ca din aproprierea drumului pe care se deplasa oastea otomana sa fie evacuati oamenii, caii si celelalte animale si bunuri, iar ce era netransportabil sa fie distrus “prin foc”, chiar si locuintele. Din cauza deplasarii intregii populatii si a incendierii locuintelor, hranei, furajelor etc., ostasii turci si caii lor sufereau cumplit de foame si frig. Desi era iarna, toti barbatii valizi ai Moldovei se aflau sub arme, iar batrinii, femeile si copii fusesera trimisi la adapost, in Tara de Sus. Grinele care n-au putut fi transportate au fost ascunse in gropi pregatite in mod special, iar fintinile si apele statoare otravite.Greutatile de aprovizionare si vremea de iarna au incetenit marsul oastei dusmane, mai mult decit prvazuse sultanul.
Contingentul oastei Tarii Romanesti alaturat celei otomane ar fi numarat 17 000 de romani. O incalzire a vremii, urmata de un dezghet, a muiat drumul si desi era luna decembrie, oastea
comandata de Suleyman Pasa marsluia greu din cauza convoaielor de aprovizionare care se deplasau mult mai incet decit trupa nevoita sa faca dese si lungi popasuri sub cerul liber. Detasamentele turcesti desprinse de grosul coloanei erau atacate si lichidate. Calea pe care inainta oastea otomana era plina de capcane si de oameni ascunsi, care o asteptau cu armele pregatite. Din cauza deplasarilor incete ale coloanelor de aprovizionare, comandamentul oastei turcesti era nevoit sa trimita mereu alte detasamente in cautare de provizii, care obisnuit nu se mai intorceau , fiind capturate sau macelarite de moldoveni. Din Vaslui, unde Stefan cel Mare organizase o puternica pozitie defensiva, intre dealul Cetatea Chitoc, botul de deal de la nord de gura Muntenii de Jos, gura paraului valea Dumbravei, dealul Micelina, Dealul Birladului , si Dealul Brodoc. In scrisoarea din 28 noiembrie 1474 adresata papei Sixt al IV- lea , Stefan cel Mare a mai adaugat urmatoarele:” … sintem gata, cu tot sufletul si cu toata puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa luptam pentru crestinatate , cu toate puterile noastre… Rugam pe Sfintia voastra ca impreuna cu ceilalti regi si principi … sa oranduiasca in asa fel ca sa nu luptam singuri”.
Principalele izvoarereferitoare la lupta de la Vaslui informaeza ca oastea otomana numara circa 100 000 de oameni la care s-au adaugat 17 000 munteni, iar cea moldoveneasca intre 32 000- 60 000 oameni, mai sigura pare cifra 40 000 data de Dlugosz. Stefan cel Mare a indicat, in scrisoarea adresata sefilor statelor europene, ca oastea turca intrata in Moldova se ridica la 120000 de oameni. Suleyman Pasa a ajuns la Barlad fara prea mari dificultati. Pana aici a avut calauze bune, alese dintre turcii care atacasera Moldova impreuna cu Radu cel Frumos, dar deacuma intra intr-o regiune necunoscuta, deci primejdioasa pentru armata invadatoare, obosita si hartuita de ostasii romani. Poate ca, dupa cum era si normal, Stefan cel Mare a incercat sa-i opreasca pe turci la hotarul cu Tara Romaneasca, dar din cauza numarului mare al oastei invadatoare a trebuit sa se retraga pe locul unde se hotarase intial ca sa-i opreasca inaintarea.
Drumul de la Vaslui spre Barlad trecea printre doua dealuri, drum, care, din loc in loc, fusese blocat cu arbori taiati si supravegheat de ostasi inarmati cu arme de foc. Fiecare piesa de artilerie fusese pregatita sa traga cate sapte lovituri.
Unele izvoare pretind ca numarul ostasilor Transilvaneni trimisi in ajutorul lui Stefan cel Mare s-ar fi ridicat la 26 000. Cronicarul turc Kemal Pasa Zade sustine ca Stefan concentrase destul de multa oaste, ca fiecarui ostas i-a dat arme si astfel si-a preschimbat oastea intr-un munte de otel. Lipsa de alimente si furaje a obligat oastea turca sa se deplaseze tot mai greu, sa astepte la popasuri transporturile de alimente, care veneau de la sudul Dunarii si din Tara Romaneasca. Ostasii turci, obositi, flamanzi si mereu atacati de moldoveni, framantau pamantul dezghetat si imbibat de apa zapezilor topite.
De la Barlad, pe care l-au gasit pustiu, Suleyman Pasa si-a dirijat oastea spre Vaslui. Pe atunci acest drum care era intrerupt din loc in loc de lunci baltite de apa provenita din topirea zapezilor, se strecura serpuind printre dealurile acoperite de paduri seculare. Drumul pe care marsaluia oastea turca mai trecea prin apropierea conluientei raurilor Vaslui, Barlad si Racova, unde, prin revasarea lor inundasera terenul dintre dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfasurarea unei armate numeroasa ca acea comandata de Suleyman Pasa, obligand-o sa inainteze icet si in coloana stransa.
Cu putin inainte de 7 ianuarie 1475 avangarda oastei turcesti se apropiase de locul, pregatit de Moldoveni ca sa-i opreasca inaintarea si chiar s-o oblige sa faca cale intoarsa. Terenul spre care se indrepta oastea otomana era greu de trecut si totodata primejdios.
Numai increderea lui Suleyman Pasa in forta amatei sale l-a facut san u cerceteze terenul de inaintare sis a nu ia alte precautii. De oparte si de alta a drumului pe care se deplasa oastea turca usesera plasate puternice detasamente moldovenesti, bine inarmate, care asteptau sa plateasca cum se cuvine invadatorilor pentru distrugerea unei parti din tara, pentru oboseala lunilor de zile umede si friguroase traite in tabara, a marsurilor indelungate si obositoare. Din desisurile luncii prin care se strecura drumul spre Vaslui, oastea turca era pandita de gurile amelor de foc si de neintrecutii arcasi Moldoveni.
Noaptea de 9/10 ianuarie, de la caderea serii si pana la revarsatul zorilor, a fost pentru ostasii Moldoveni, de veghe naintrerupta si nerabdatoare. Ei steptau in padure, dezghetandusi mainile la focuri potolite de vreascuri. In asteptarea infruntarii si-au uscat obiectele si hainele umede si-au schimbat camasile ca in asteptarea unui mare eveniment din viata lor, avand langa ei rezemate de arbori, armele cu care aveau sa faca fata paganilor, care le cotropisera tara.
Langa Vaslui, in apropierea confluientei raurilor Racovat si Barlad, la intrarea drumului in padure, au fost plasati cei cinci mii de secui, instruiti sa faca fata avangarzii oastei turcesti. Acestia fusesera avertizati ca dusmanul se afla la ultimul popas, inainte de locul unde se aflau ei. O negura deasa se lasase pe vaile si padurile din jurul Vasluiului, favorizand, ca si terenul, planul lui Stefan cel Mare, care, prin cercetasii sai , stia cu precizie distanta la care se aflau dusmanii ce inaintau cu greu pe drumul imbibat cu apa. Un izvor extern a consemnat ca ceata era atat de densa incat nici Stefan si ostasii sai n-au vazut puterea cea mare a turcilor, caci daca o vedeau ar fi fugit cu totii. Cea mai mare parte a cavaleristilor turci, daca nu toti descalecati, isi duceau caii de funie, fiindca alunecau. Kemal Pasa Zade fusese informat ca de ambele parti ale drumului de inaintare a oastei turcesti se aflau paduri, din care cauza oastea Moldovei nu putea fi atacata nici din fata, nici din spate, nici de pe flancuri, adica din nici o parte.
Cei 5 000 de secui s-au opus hotarat inaintarii avangarzii otomane, care numara 7 000 de oamni. Neputand opri avangarda dusmana sustinutasi de alte detasamente trimise grabnic de Suleyman Pasa, secuii au inceput sa se retraga spre locul unde Stefan cel Mare hotarase sa opreasca inaintarea turcilor. Pentru ca din cauza cetii nu-si puteau vedea dusmanii , ostasii romani si-au indreptat tirul armelor spre zgomotul facut de marsul turcilor. De la prima ciocnire oastea invadatoare n-a putut face fata tirului armelor de foc si al valurilor de sageti ale ostasilor Moldoveni. Siruri intregi de ostasi turci , strapunsi de sageti sau zdrobiti de proiectilele tunurilor, se prabuseau in mocirla drumului marind dezordinea din randurile lor. Turcii, atatati, potrivit obiceiului lor, au slobozit strigatul de razboi, care semana cu un urlet de fiara flamanda, amplificat si trimis de ecou peste vai si dealuri. Acest “strigat” repetat de zeci de mii de glasuri , a facut sa se cutremure sufletul multor Moldoveni, care numai din basme auzisera de osti atat de numeroase, dar cu totii erau hotarati sa nu-i lase pe dusmani sa treaca mai departe.
Cand turcii au slobozit strigatul de razboi, de care s-au cutremurat vaile si au inceputsa fremate codrii, s-ar pareaca chiar Stefan si-a pierdut stapinirea de sine. Atunci unul din sfetnicii mai in varsta aflati langa el i-ar fi spus :” Doamne! Nu te tulburacaci astazi iti vom sta vitejeste alaturi si Dumnezeu ne va ajuta!”.
Unitatile turcest de infanterie, cavalerie si artilerie se inghesuiau unele si altele, se amestecau incercand zadarnic sa desfasoareca sa- i invaluie pe moldoveni care-i infruntaucu atita curaj.Sultanul nu era de fata casa poata impune ordinea si sa hotarasca un plan de lupta, iar Sulezman Pasa s-ar parea ca-si piredusecapul si in loc sa incerce restabilirea ordinei in rindurile oamenilor saiatacati din toate partile, a facut eforturi disperate ca sa se smlga din invalmasealaoastei sale. In acest timp, Stefan cel Mare, calm, hotarit, dadeaordine clare, care i se aduceau imediatla indeplinire.
Despre felul cum Stefan a condus atacul oastei sale avem o stire externa, demna de toata increderea. Potrivit acesteia, domnul, cu oamenii cei mai credinciosi, adica statul major, „ a stat la o parte” ca sa poat observa desfasurarea luptei si ca fiecare din detasamentele armatei sale sa- si indeplineasca misiunea incredinatata si sa nu se retraga, „” caci de ce ar fi inceput el mai intii lupta. Daca era infrint , atunci toata taraii era pieruta … Astfel ostasii sai au mers la lupa su ochii lui… Mai intii au descarcat tunurile in turcii , care erau la strimtoare si nu puteau sa fuga, apoi el insusi a atacat cu ostasii sai in asa chip ..incat i-a silit sa se intoarca si sa fuga.
La inceput, ostasii Moldoveni s-au aparat ,dar apoi la porunca si sub ochii domnului au inceput sa atace vuguros”” Multimea inglodata a turcilor , incapabilasa se orienteze, nestiind incotro si pe cine sa atace, depunea eforturi sa inainteze, neintelegand de ce avangarda se oprise. Din lunca, pe unul din flacuri, buciumasii moldoveni sunau atacul, ceea ce a facut ca oastea dusmana , dupa auz , fiindca din cauza cetii nu-i vedea pe romani, sa-si schimbe brusc directia de atac. In furia ei a dobrit cu sabiile lunca in care se invirtea, apropiindu-se cu greu de locul de unde sunau buciumasii. Aici turcii au dat doar peste un mic numar de ostasi Moldoveni, care s-au urcat in graba pe munchea dealului. Incercind o repliere pe vale , ostasii turci au marit inghesuiala si confuzia in rindurile celor care erau aici. Incercind sa strapunga linia tinuta de oastea Moldovei, care la bara drumului spre Vaslui si de aici spre inma tarii, au intilnit rezistenta hotarita a taranilor moldoveni, care desi se aflau in luna ianuarie , cuminecile suflecate bateu cu nadejde in oastea invalmasita a lui Sulezman Pasa.Ca in mijlocul verii, cind isi imblateu snopii de griu grabiti de apropierea unei furtuni neasteptate, astfel si cei din lunca Vasluiului , in dimineata zilei de 10 ianuarie 1475 loveu cu nadejde. Din trupuri le ieseau aburi si de pe fete le curgeau siroaie de sudoare, stropii ei umezeau si mai mult pamintul pe care-l aparau. Cum scra Nicolae Iorga „” Taranii moldoveni stiau ce-i asteaptape dinsii si pe toti ai lor, din neam n neam , daca sevorclinti dintre copaciiacestia ai codrului, daca o spartura se va face in zidul lor de pepturi goale. Topoarele, securile, ciomegele si ghioagele batura turbat asupra haitei lupilor , coasele incepura sa taie holda crunta a picioarelor cailor turcesti. Cu cit tinea mai mult framintarea , cu atit amestecul se facea mai strasnic in desisul zapacit al dusmanilor””. Rinduri dupa rinduri , turcii doboriti sau grav raniti muscau cu gurile insangerate pamintul Moldovei, aparat cu atita darzenie si vigoare. In felul aceste hoarda trimisa de Mehmed al II – lea in Moldova, oprita , ranita si clatinata in elanul ei, a inceput sa dea inapoi , dupa care s-a imprastiat si a inceput sa fuga.
Dupa informatiile cronicarului turc Kemal Pasa Zade, ostasii moldoveni, folosind arme de foc , nu le-au permis turcilor sa se apropie pentru a angaja lupta crp la corp. Totusi o unitate turca a putut da un atac mai puternic asupra oastei moldovene ,dar cum s-a exprimat acelasi cronicar „oaste aghiaurlr , rai din fire, care era ca un vint puternicaducator denenorociri, i-a respins.
Vazind acest momental luptei , in care turcii atacind vigurosau ineput sa-si revinadin socul avut si temindu-se ca ostasii sai mult mai putini sa fie respinsi, Stefan cel Mare a intervenit personal in lupta cu rezervele. Atacind hotarit a putut inainta pina in mijlocul oastei turcesti, producind deruta si panica in rindurile ei. O parte din ofiterii turci strinsi in jurul luiSuleyman Pasa a propus o retragere generala, dupa care sa reia lupta de pe o alta pozitie Intrvenind atacul condu de Stefan el Mare oastea turca nu s–a mai putut regrupa , ci s-a imprastiat , ceea ce i-a adus o infringere dezastruoasa. Eforturile lui Suleyman Pasa de a reface frontul si de a – si intoarce oastea in atac , n-au avut succes.
sursa;http://www.referatele.com
Stefan Cel Mare (Stefan al III - lea 1433 - 1504) - Batalia de la Vaslui (Podul Inalt) - 10 ianuarie 1475. Grigore Ureche scrie "Războiul lui Ștefan vodă cându s-au bătut la Podul Înaltu cu turcii, leatul 6983". Stefan cel Mare spune in film "aceasta slavita a noastra biruinta, din leatul (anul) 6983", deci aici este pamant romanesc de cel putin 7520 ani ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu