Odă (în metru antic)



Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, 

Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii. 



Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii 
Ne-ndurătoare.



Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.



De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?



Piară-mi ochii tulburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...