Către frumosul meu nepot…
Lumea în care trăieşti se schimbă atât de repede şi sunt o mulţime de lucruri pe care mi le doresc pentru tine…
Mi-ar plăcea să afli despre hainele făcute de mână şi îngheţata făcută în casă, despre mâncarea caldă savurată împreună cu cei dragi în fiecare seară. Sper din suflet să ai parte de toate acestea.
Sper să înveţi ce înseamnă umilinţa după ce ai fost umilit, şi sper să înveţi cât de valoroasă este onestitatea, după ce ai fost înşelat.
Sper să înveți să îţi faci singur patul, să tăi gazonul şi să îţi speli maşina.
Şi sper din suflet ca nimeni să nu îţi ofere o maşină nouă atunci când ajungi la majorat!
Sper să te baţi cu toate armele pentru lucrurile în care crezi cu adevărat.
Sper că va trebui să împărţi camera cu un frate sau o soră.
Şi este în regulă dacă va trebui să tragi o linie în mijlocul camerei, dar atunci când surioara sau fratele tău vrea să vină lângă tine în pat, pentru că s-a speriat de ceva, să o primeşti sau să îl primeşti negreşit.
Atunci când vrei să vezi un film şi fratele tău mai mic vrea să stea lângă tine, sper să îl laşi.
Sper să mergi pe jos, spre şcoală, împreună cu prietenii tăi, iar când ieşiţi în oraş să fiţi mereu în siguranţă.
Dacă ai să îţi doreşti cumva să ai o praştie, sper ca tatăl tău te va învăţa să ţi-o faci singur şi nu ai să te duci să îţi cumperi una.
Sper că vei învăța să sapi în noroi şi să citeşti cărţi.
Atunci când vei învăţa să foloseşti computerul, sper să ştii deja adunarea şi scăderea.
Şi nu-mi pasă dacă ai să guști vreodată dintr-un pahar cu bere, dar sper să nu îţi placă.
Şi dacă un prieten vrea să te înveţe să fumezi, sper că realizezi că acela nu îți este prieten.
Sper din toată inima că vei avea timp să stai de vorbă cu bunicii tăi şi că vei merge la pescuit cu unchiul tău.
Acestea sunt doar câteva lucruri pe care mi le doresc pentru tine – momente dificile şi dezamăgiri, multă muncă şi fericire. Pentru mine, acesta este singurul mod pentru a aprecia cu adevărat viaţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu