Pentru că este weekend şi timpul
capătă alt ritm, sper că veţi avea o clipă liberă să lecturaţi şi să
reflectaţi.
de
H. Negrino
Povestea mea începe aşa
:
Cu o vitrină mare, mare…
Şi-n mijlocul
vitrinei EU,
Paiaţa de vânzare.
Cu nasul mic şi înghețat, turtit pe flori de gheață,
Priveam la lume şi
visam,
Cu mintea-mi de paiaţă.
Când primul ghiocel spre
soare,
Privirea lui a ridicat,
Zăpada s-a topit îndată,
Şi nasul meu s-a dezgheţat.
Şi mugurii iviţi pe
ramuri,
Luau viaţa de la
început,
O fată şi-un băiat pe
stradă,
Şi- au dat întâiul lor
sărut.
Dar de ruşine, motivu-l ştiţi
bine,
Privirea speriată spre
el şi-a oprit…
Erau obrăjorii, aprinşi
ca bujorii
Şi lui la ureche ceva
i-a şoptit.
Apoi ţinându-se de mână,
În magazin ei au intrat,
De frică mă făcusem
mică…
Dar ei râzând, m-au
cumpărat.
Şi-acas' m-au pus într-o
vitrină,
Lângă o floare de cleştar
Şi-o dansatoare
japoneză,
Născută dintr-un
chihlimbar.
Ei…dar vremea şi firea
uneşte iubirea
O prinde şi-o-nalță ca pasărea-n pom…
Şi-n casa cu soare, pe
seară îmi pare
O barză aduse, un pui
mic de om.
Am spus Adio!
japonezei,
Adio! florii de cleştar,
Şi m-am mutat cu
fericire să stau
Cu noul locatar.
Şi micul pui de om
se-nalţă,
Ca floarea-n luna lui
april,
Şi îmi vorbeşte câte
toate,
Poveşti din lumea-i de
copil.
Dar într-o zi…ce tristă
zi îmi pare,
În loc să râdem HA, HA,
HA…
Din gene i-am cules cu
teamă,
O floare caldă- lacrima.
Atunci mâhnită şi
dezamăgită,
M-am dat iute tumba
Să-l văd iar râzând,
M-am strâns ca o sfoară,
Am scos limba afară…
Dar el, printre lacrimi,
mi-a zis suspinând:
Mămica mea şi cu
tăticul, de care ştii cât s-au iubit
Şi-au spus cuvinte
foarte grele…
Şi-acum un ceas, s-au
despărţit.
De ce ? De ce ? Hai
spuneți voi ?
Pe mine capul nu mă
taie,
Eu sunt paiaţă, maimuţoi,
În cap am paie…
Pe
când voi???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu