Cel mai puternic din lume

poveste populară

A fost odată un tigru foarte bătrân. Trăia într-un codru des. Despre înţelepciunea lui se dusese vestea prin toate împrejurimile. Dar într-o zi îi veni ceasul să moară. A poruncit îndată să vină unicul său fiu, pe care îl întrebă:
– Ştii, tu, fiule , cine are colţii cei mai tari din lume?
– Desigur, tigrul! răspunse fiul.
– E adevărat. Dar stii tu cine are ghearele cele mai ascuţite?
– Desigur, tigrul! răspunse din nou fiul.
– E adevărat şi asta. Şi acum, spune-mi, cine aleargă cel mai repede?
– Desigur, tigrul! exclamă fiul, fără să stea mult pe gânduri.
– Şi acum am să-ţi pun ultima întrebare: Cine este cel mai puternic din lume?
– Tigrul! Tigrul! Tigrul! strigă de trei ori puiul.
– Te înşeli, dragul meu. Să ţii minte de la mine: Cel mai puternic pe pământ este omul! Să te fereşti a ieşi în calea lui. Să nu te iei la luptă cu el, ocoleşte-l!
Spunând aceste vorbe, bătrânul tigru îşi dădu sufletul.
Puiul de tigru rămase apoi multă vreme pe gânduri la cele ce-i spusese părintele său în ultimele clipe ale vieţii sale. „Dar unde aş putea eu găsi pe acest om? Aş vrea să-i văd barem cu un ochi, colţii şi ghearele sale.”
Şi puiul de tigru plecă în căutarea omului.
Merse el ce merse şi întâlni un asin păscând pe o pajişte. „Poate că acesta este omul?” se gândi tigrul şi ţipă cât îl ţinură puterile:
– Ei, nu cumva tu eşti omul?
– Nu, răspunse asinul, sunt un prieten patruped al omului.
– Atunci, rogu-te, povesteste-mi cum este omul la înfăţişare. E adevărat că are colţi mai tari şi gheare mai ascţite ca ale mele?
– Ce tot spui, tigrule, se miră asinul. Omul nu are niciun fel de colţi sau gheare. El e puternic datorită minţii sale.
– Eşti un prost, asinule, nu ştii nimic. Tatăl meu mi-a vorbit cu totul altfel despre om, spuse supărat tigrul şi plecă mai departe.
La celălalt capăt al poienii, tigrul întâlni o cămilă. Începu să o întrebe şi pe ea ce ştie despre om. Dar când aceasta îi spuse că omul este mic de statură şi că ea trebuie să se plece în genunchi ca omul s-o încalece, tigrul nu vru s-o creadă.
– Răposatul meu tată mi-a spus că omul este cel mai puternic de pe pământ şi asta înseamnă că este şi cel mai mare! spuise tigrul amărât şi porni iar prin lume.
Multe zile şi nopţi rătăci el prin văi în căutarea omului. Începuse chiar să-şi piardă nădejdea de a-l mai întâlnu vreodată. Când, deodată, auzi nişte pocnete în pîdure. Se ascunse într-un tufiş, se ghemui şi începu să privească. Lângă un copac se afla o fiinţă fără colţi, fără gheare şi chiar fără blană, lovind cu ceva într-un brad.

Din două sărituri, tigrul ajunse în faţa omului. Îşi înălţă capul şi întrebă:
– Ascultă, locuitor al pădurii, multe animale cunosc în codru, dar văd pentru prima dată o arătare ca tine. Aş putea să te mănânc. Nici măcar blană nu ai!
– Dar eu nu sunt animal, răspunse tăietorul de lemne. Eu sunt om.
Se miră mult tigru şi se gândi: „Pesemne că bătrânul meu tată îşi pierduse minţile când mă speriase cu puterea omului.”
Apoi spuse cu glas tare:
– Acum am să te mămânc.
Omul îl privi, apoi îi răspunse:
– Ascultă-mă, tigrule, mă învoiesc cu ceea ce spui tu. Însă înainte de a muri de colţii şi de ghearele tale, aş vrea să-ţi arăt şi eu ce putere am. Te învoieşti?
– Ei, atunci arată-mi, dar mai repede. Am umblat mult prin munţi şi văi până să te găsesc şi acum mi s-a făcut o foame grozavă.
Omul îl conduse pe tigru în coliba sa, făcută din lemn de esenţă tare, şi-i spuse:
– Coliba asta am făcut-o pentru mine. Este o locuinţă foarte buna. Nu pătrunde nici ploaia, nu te arde nici soarele şi nici zăpada nu poate intra. Nu eşti curios, tigrule, să vezi cum aratpă pe dinăuntru?
– Nu, mai întâi să-mi arăţi cum se închide şi se deschide locuinţa ta.
Tăietorul de lemne se învoi, intră în colibă şi închise uşa după el.
– Acum încearcă, tigrule, să mă scoţi de aici!
Tigrul se aruncă furios spre uşă, înfipse ghearele în ea, o zgâlţâi cu colţii, dar în zadar. Uşa se dovedi a fi mai puternică decât colţii şi ghearele tigrului.
– Ai priceput, tigrule, ce fel de locuinţă am? spuse tăietorul de lemne, deschizând uşa. Nu mi-e frică de nimeni în ea.
Tigrul se gândi: „N-am întâlnit un animal mai prost decât acesta. El putea doar să scape de mine, rămânând în locuinţa sa”. Iar cu glas tare adăugă:
– Ei, acuma dă-mi voie să văd ce ai acolo, înăuntru.
– Poftim, cu multă plăcere, răspunse tăietorul de lemne cu bunăvoinţă, invitându-l pe tigru să intre în locuinţa sa.
Numai ce tigrul păşi pragul, omul închise repede uşa şi o propti cu un lemn gros. Tigru îşi dădu , în sfârşit seama că a căzut în capcană şi prinse a urla şi a se arunca în uşă, strigând:
– Dă-mi drumul, eu trebuie neapărat să te mănânc, dă-mi drumul!
– Acum e prea târziu, îi spuse tăietorul de lemne. Părintele tău ţi-a spus că omul este cel mai puternic din lume. Tu n-ai vrut să crezi. Acum te-ai convins singur.
Din acea vreme, în coliba tăietorului de lemne stă întinsă pe duşumea o blană moale şi frumoasă.