Ocaua lui Cuza

Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase măria-sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme, şi căreia poporul îi spunea «ocaua lui Cuza». A căutat, deci, «ţăranul» să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu «ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea.

- Jupâne negustor, nu-ţi iau bani, s-a tocmit «ţăranul» ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
- Bine, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi.
A luat de pe tejghea ocaua mare, «ocaua lui Cuza», şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească,în schimb,patru ocale de untdelemn.
- Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca, a stăruit «ţăranul».
Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta! Şi a scos de sub tejghea altă oca.
- Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis «ţăranul».
Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!

Atunci, «ţăranul» a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor. Neguţătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mână.
- Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?
- Nu mai zic, măria-ta!... Iertare... milă prea bunule.
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţi, să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.
-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii şi să spună tare cu care va vinde şi cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:
- Cu asta, nu!
Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare:
- Cu asta, da!
Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot târgul: «Cu asta, nu!»... «Cu asta, da!»... Şi i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.