Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou la români



        Dacă vă închipuiţi că tot zgomotul care însoţeşte trecerea dintre ani este doar un mod de a sărbători, să ştiţi că nu-i aşa. Etnologii spun că aşa se alungă spiritele rele.
Niciodată să nu măturaţi în Ajun de Anul Nou,pentru că alungaţi prosperitatea. Nici nu trebuie să daţi lucruri afară din casă, nici măcar gunoiul. Dacă nu aţi făcut-o ieri, amânaţi până pe 1 sau 2 ianuarie. Altfel veţi avea casa goală tot anul.
   - Cine nu îşi doreşte bani? Pentru asta trebuie să aveţi mulţi bani în buzunar, la miezul nopţii.
   - Până atunci, trebuie plătite şi datoriile, altfel un an întreg veţi tot da bani! Nu e bine nici să daţi cu împrumut, pentru că tot sărac veţi rămâne.
  - Dacă spălaţi rufe, vă merge rău tot anul. Cei mai superstiţioşi spun că e bine să nu spălaţi rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele.
   - Nu folosiţi foarfecele, pentru că tăiaţi norocul.
   - Pentru noroc, trebuie să aveţi haine noi, şi mai ales ceva roşu. O culoare veselă care atrage energiile pozitive.
   - Să nu plângeţi şi să nu vă certaţi, pentru că aşa va fi tot anul.
   - La miezul nopţii deschideţi uşa - anul vechi trebuie să iasă şi să intre cel nou, iar îndrăgostiţii trebuie să se sărute sub vâsc. La început de an fiecare om îşi doreşte sănătate, fericire şi mult noroc. Şi cum ora 0 e bine să te prindă sub văsc, planta, considerată sacră în antichitate, a fost la mare căutare în ultima zi a anului.              
- Odata atârnat deasupra uşilor, se crede ca vâscul protejează oamenii împotriva tuturor relelor.

Crăciunul la români


        Crăciunul românesc este o adevărată sărbătoare a sufletului.        La sate sunt păstrate mult mai bine datinile acestei perioade a anului. Începând cu 20 decembrie, de Ignat, când se taie porcul, în casele româneşti se simte apropierea Crăciunului. Începe să miroasă a afumătură, a sarmale şi a cozonaci, bucate ce se vor servi la masa de Crăciun.

        Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moşi-strămoşi, compus din texte ceremoniale, dansuri si gesturi. Încă de Ignat, tobele răsună tare şi  copiii repetă colindele.
        Astfel, în ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradiţional trec pe la casele gospodarilor şi le urează acestora sănătate, fericire şi prosperitate, în anul ce va urma.
        Pe lângă colindele religioase există vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul, Cocostârcul sau  Căiuţii. Acestea sunt jocuri cu măşti şi costumaţii tradiţionale, lucrate de meşteri locali. Rolul acestor colinde este de a ironiza personajele negative ale lumii satului.
        Colindătorii sunt aşteptaţi în casele lucind de curăţenie şi frumos împodobite şi sunt răsplătiţi de  gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani. Adulţii sunt invitaţi la o ţuică fiartă, vin şi cozonac.
        În dimineaţa de 25 decembrie, românii participă la Sfânta Liturghie şi apoi la masa de Crăciun. Treptat încep să-şi facă apariţia şi colindătorii cu “Steaua”, care vestesc naşterea Lui Isus şi povestesc despre închinarea Magilor. Poate nu ştiţi, dar obiceiul cadourilor de Crăciun provine de la închinarea Magilor, care au oferit daruri Pruncului Sfânt.
        În satele româneşti, copiii primesc cadourile în Ajun, sub bradul împodobit şi li se spune că Moşul a venit când erau la colindat sau… când dormeau.
        În calendarul ortodox, cele trei zile de Crăciun se încheie cu sărbătoarea Sfântului Ştefan.

Secretul lui Moș Crăciun




Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat. Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana. 

Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat. 

Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos, am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul lui Mos Craciun.




Stiti, mie mama imi spune mereu ca Mos Craciun este un mos venit de departe, dintr-o tara numita Laponia. Ca are acolo o casa plina de spiridusi care, cat e anul de lung, nu fac altceva decat sa confectioneze daruri pentru copiii din toata lumea: papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si mai cate. Ba, mai mult, Mosul stie ca noi, copiii, ne pricepem acum si la calculatoare si la jocurile video, asa ca bietul de el incearca sa tina pasul cu noi. Cand jucariile sunt gata pregatite, e deja Craciunul. Mosul le incarca pe toate in sania lui trasa de reni si cand ajunge la casa fiecarui copil coboara pe horn si-i lasa darurile in cizmulite sau sub brad! 

Pe toate mi le-a povestit Danut, cu sufletul la gura.

- Dragul meu Danut, am incercat eu sa-mi incurc vecinul, vad ca stii totul despre Mos Craciun. Nu vad atunci unde e misterul, ce mister vrei tu sa dezlegi?

- Ei, vezi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple pe cum par, se intrista brusc Danut. Sunt chiar foarte complicate. De exemplu, cum se face ca in ziua de Craciun toate gradinitele din cartierul meu sunt pline de Mosi? In fiecare se afla cate unul. Si cum se face ca toti mosii seamana atat de bine intre ei? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca adesea Mosul uita ca mi-a adus darul la gradinita si vine si acasa la mine, desi stau la bloc si nu are horn pe unde sa coboare. Si cum de pana acum n-am intalnit pe strada nici un Mos care sa-si fi murdarit barba alba si mustatile cu funingine? 

Eu unul nu mai inteleg nimic. Tare mi-e mie teama ca Mos Craciun nu exista decat in povesti si in mintea celor mari. Sau exista cu adevarat? Acesta e misterul pe care am de gand sa-l dezleg.




Zis si facut. In cea mai mare graba, pentru ca nu avea prea mult timp la dispozitie, Danut si-a ales si colaboratorii: Mihaita, Alexandru si Ionut. Si toti patru, intr-o seara, au pus la punct planul de bataie. Momentul actiunii: noaptea de Craciun, locul actiunii: dormitorul lui Danut, obiectivul: dezlegarea misterului Mosului cu barba alba. La un singur capitol au cam avut probleme: de unde sa faca ei rost de palarii, ochelari negri si pardesie lungi? Unde mai pui si ca actiunea urma sa se desfasoare la ore tarzii, cand ei ar trebui sa fie in mod normal in pat in tinuta obligatorie: pijama. Pana la urma, baietii s-au multumit sa-si imbrace pijamalutele cu liniute si floricele. Mai mult, la insistentele mamei lui Danut au acceptat si sa se vare sub plapuma si sa astepte acolo, cu lumina stinsa, sosirea lui Mos Craciun.

- Eu nu cred ca va veni! sopti incet si cu teama parca, Mihaita.

- Glumesti? Cum sa nu vina? Ne-am pregatit atat de mult pentru intalnirea cu el, chiar si mama lui Danut ne-a asigurat ca Mosul va veni.

- Poate!, mai spuse ganditor Mihaita, poate vine la cei care au fost peste an cuminti, pe cand eu, daca stau sa fac socoteala tuturor traznailor pe care le-am facut in 365 de zile!

Tragandu-si bine plapuma pana sub nas, Ionut indrazni sa puna intrebarea care-l framanta de multa vreme:

- Daca Mosul nu e unul bun, ci unul rau si imbracat in negru?

- Taci! se ingrozi Alexandru, vorbesti prostii, o sa vezi ca Mosul nici macar nu va veni, pentru ca nu exista cu adevarat.

In tot acest timp, Danut n-a suflat nici cel mai mic cuvintel. Problema lui era alta: cum sa faca sa ramana treaz atatea ore? Daca Mosul vine abia catre dimineata si rateaza intalnirea cu el? 

- Gata, nu va mai certati, incerca Danut sa calmeze spiritele. Daca stati si voi treji ca mine in noaptea aceasta, o sa aveti sansa sa-l vedeti pe Mos Craciun in carne si oase.

In liniste, copiii s-au pus la panda: daca vor reusi sa-si tina ochii deschisi si atentia incordata la maxim, va fi imposibil sa rateze marea intalnire. 

Si orele treceau. Incet, foarte incet. Se tarau parca una cate una... Baietii, insa, rezistau eroic. Sau, mai bine zis, au rezistat pana la sosirea mosului... Ene. Danut a fost singurul care a ramas de veghe. Doar vroia sa se faca detectiv, nu? Asta inseamna sa stea ore in sir la panda, sa fie atent la cea mai mica miscare si sa stie sa ignore furnicile care incercau sa-i inchida ochii. Ce mai, munca de detectiv e tare grea! 

Asa gandea Danut in clipa in care, langa patul lui a rasarit ca din senin un Mos cu barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un sac doldora de jucarii. 

- E Mos Craciun! a mai apucat Danut sa sopteasca. Si exact in clipa in care somnul l-a luat in brate, a simtit un sarut cald, pe frunte.

Dimineata, cand s-a trezit, Danut i-a gasit pe prietenii lui stransi in jurul bradutului impodobit, gata sa-si deschida darurile. El insa, nu avea nici timp nici chef sa vada ce i-a adus Mosul. 

- Ce-i cu tine Danut? il intreba Alexandru. Nu te bucuri de darurile Mosului sau esti trist ca ai adormit azi-noapte si n-ai mai dat ochii cu el?

- Nu, nici vorba de asa ceva. Dimpotriva, azi noapte am stat treaz pina tarziu si l-am vazut pe Mos Craciun in carne si oase. Tin minte ca, atunci cand a intrat in camera, m-a sarutat pe frunte.

Auzindu-l, copiii incepura sa-si dea coate si sa rada pe infundate. 

- Aha, deci l-ai vazut. Si cum arata? Era asa cum il stim noi, batrin si cu barba alba? 

- Da, da se infierbinta Danut. Era exact asa. 

- Dovedeste-ne! nu se lasara batuti baietii. Doar te crezi detectiv, nu-i asa? Daca Mosul a fost aici, in camera, trebuie sa fi lasat o urma, ceva...

Danut se afla in mare incurcatura. Cum sa dovedeasca el existenta Mosului? Cat de rau ii parea ca a adormit si n-a apucat sa-si trezeasca prietenii, sa stea impreuna de vorba cu Mos Craciun... Descurajat, incepu sa caute prin camera ceva, orice care sa demonstreze ca Mosul a fost acolo... O urma de cizma pe covor, o jucarie miscata de la locul ei, un glob spart... Nimic! Toate erau la locul lor si nici o urma...

- Ei, vezi, acum te-ai convins? Stiam doar cu totii ca nu e decat o poveste pe care cei mari au inventat-o pentru noi, copiii!

Danut simti cum in ochi incep sa i se adune lacrimi. Cine stie, poate totul n-a fost decat un vis... Un vis frumos... Trist si abatut, se gandi ca ar fi timpul sa se pregateasca pentru iesirea la sanie. Incepu sa-si descheie nasturii de la pijama incet, unul cate unul. Si tocmai cand ajunse la nasturele de la guler, Danut scoase un chiot de bucurie.

Uraaaaaa!

Uimiti, copiii s-au apropiat sa vada ce se intampla. Danut chiuia de bucurie: in mana stanga tinea, abia desprinse de la nasturele gulerului de la pijama, trei fire albe din barba lui Mos Craciun. Pesemne le uitase acolo cand il sarutase pe frunte. Copiii au facut ochii mari si au ramas muti de uimire. Numai Danut dansa, sarea si striga cat il tineau puterile:

- Am dezlegat misterul! Mos Craciun exista cu adevarat!

De-atunci, in fiecare an, in noaptea cea sfanta, Danut incearca sa nu adoarma. Nu vrea cu nici un pret sa piarda intalnirea cu Mosul. Si daca se intampla, totusi, sa dea mana cu Mos Ene inainte de vreme, atunci nu uita sa-si verifice dimineata nasturii de la pijama. E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo macar trei fire din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: Mos Craciun exista cu adevarat! Misterul a fost dezlegat.



Istoria instalatiilor electrice din bradul de Craciun






Primul pom de Craciun impodobit cu lumini electrice a fost aprins in anul 1882, de Edward Johnson, prietenul si colegul lui Thomas Edison. Insa ideea ca brazii sa fie impodobiti cu luminite nu ii apartine lui Edward Johnson, inainte de instalatii fiind folosite lumanari aprinse.



Lumanarile erau aprinse pentru a simboliza "lumina lui Iisus," spune Hanssen, membru al organizatiei internationale "Golden Glow of Christmas Past", dar nu de putine ori acest obicei a fost cauza incendiilor ce au avut loc in trecut chiar in Ajun de Craciun.


Ideea Edward Johnson a fost sa inlocuiasca lumanarile cu un sir de becuri luminoase, colorate in alb, rosu si albastru. Insa ideea sa nu a fost folosita la scara larga inca de la inceput, intrucat costurile erau foarte mari: o instalatie de 8 becuri costa cat salariul pe o saptamana sau aproximativ 80$ raportat la economia din zilele noastre.



Acest lucru s-a schimbat, insa, in 1920, cand compania americana General Electric a inceput sa produca la scara larga instalatiile de brad, explica istoricul Kerri Dean, conform times.com.


Crăciunul


Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Isus si mama sa Maria.

Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele.

Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.

De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare:

- Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intamplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba.

Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit:

- Ce spaima am tras atunci! 





Eu una am lesinat chiar. La auzul acestor vorbe Mariuca s-a facut mica-mica pentru ca alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Desi intimplarea aceea ii iesise complet din minte, acum abia isi dadea cu adevarat seama ce greseala facuse.

E drept ca nu s-a intimplat absolut nimic pentru ca tata intervenise la timp. Si tot adevarat era si faptul ca fusese pedepsita dar, abia acum Mariuca intelegea ca-si meritase pedeapsa.

Cu ochii tinta in farfurie, copilul incerca sa mai auda cite ceva din discutia lucrurilor. Si nu mica i-a fost mirarea sa-si auda farfuria, cu glas pitigaiat, ca o tata:

- Sunteti niste rai cu totii! Biata copila , ce s-o fi speriat si ea atunci! Tu scaunule sa-ti mai vezi de treaba ta ca doar nu esti buricul pamintului. Cine te crezi? Faceti prea mult zgomot pentru nimic: Mariuca e o fetita cuminte. A gresit si ea odata, dar asta nu inseamna ca trebuie pedepsita la nesfirsit. Sunt absolut sigura ca a inteles ca nu e bine ce-a facut si ca-i pare rau. Brusc inveselita, Mariuca era cit pe ce sa se dea de gol strigand "Da, da, asa e!!", dar s-a oprit la timp, astupandu-si gura cu mana.

"Ce draguta e!" isi spuse fetita privind cu drag farfuria din fata ei. Cred ca de acum incolo am s-o ajut mereu pe mama sa spele vasele. Se pare ca sunt niste persoane extrem de cumsecade si bag de seama ca sunt si bine educate". 

Bunicul terminase demult povestea despre copilaria lui si intre timp mama adusese pe masa un platou cu sarmale aburinde. Fata de masa a devenit dintr-o data foarte nelinistita:

- Nu se poate!!!! Iar o sa ma pateze Mariuca! Si iar o sa fiu fiarta, pusa la albit cu tot felul de chimicale si-o sa fie vai de mine! M-am saturat! Fata de masa avea dreptate: Mariuca nu prea avea grija sa nu pateze totul in jur atunci cand manca.

Stia ca mama avea ac de cojocul petelor si nici prin cap nu-i trecea sa se gandeasca la fata de masa. Dar auzind-o cum se tinguie fetitei i s-a facut mila de ea si a devenit atenta la fiecare gest. Poate ca daca nu voi mai face pete ma va ierta" isi facu Mariuca planul si zimbi sigura pe ea.

Masa se termina fara niciun alt incident si Mariuca, dupa ce-si ajuta mama sa stringa masa si sa spele vasele fugi iute in camera ei dornica sa auda ce-si spuneau lucrurile ei.

Cum deschise usa auzi risete si larma mare cam cum era la scoala, in pauze. Papusile chicoteau in coltul lor in timp ce, de pe birou, caietele strigau cit puteau: - Ura, ura am scapat de Mariuca! Astazi si maine si poimaine e sarbatoare si n-o sa scrie nimic si-o sa fim libere!!! Mariuca s-a incruntat pentru ca nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa fie scrise si n-ar trebui sa se poarte asa. Eu scriu frumos si-mi place la scoala" zise cu voce tare, aproape plangand, Mariuca. - Ce folos daca nu ai grija de noi! riposta caietul de aritmetica.

Mie mi-ai indoit toate colturile, iar fratelui meu de citire i-ai patat foile cu cerneala. Crezi ca e suficient sa scrii frumos? Habar nu ai cat de rau ne pare cand vedem ca nu-ti pasa cum aratam! Mariuca ramase in mijlocul camerei privindu-si caietele imprastiate pe birou.

Dintr-o data intelegea ca avea multe de pus la punct in ceea ce o privea. Se intreba insa mirata de ce abia azi, in ziua de Craciun, a putut sa inteleaga limba obiectelor si sa afle astfel cit de multe greseli a facut fara sa vrea. Sa fie oare o vraja? O magie? Sa-mi fi adus azi noapte Mosul si darul de a intelege ce spun lucrurile. Cred ca va trebui sa intreb pe cineva mai mare."

Dar, pana sa-si duca gandul pina la capat, Mariuca adormi. Iar ingerul ei pazitor, cel care infaptuise minunea, isi pleca aripile peste fetita adormita si ii trimise un vis. Si copila visa o noapte friguroasa de iarna luminata de o stea cum nu se mai vazuse niciodata. Vazu in vis si staulul aprigului Craciun si ieslea cu pruncul sfint si pastorii cu fete blinde si darurile magilor. Auzi suspinul Mariei si rugaciunea blandului Iosif.





Si era visul acesta atat de minunat incat o fericire fara seaman puse stapanire pe sufletul ei micut de copilas. Cand se trezi din somn Mariuca, toate lucrurile stateau cuminti si tacute la locurile lor, dar fetita stia deja ca fiecare obiect are importanta lui.

Mai stia si ca lucrurile trebuie respectate si pastrate cu grija, caci si ele sint asemenea fiintelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o invatase ca ziua de Craciun este o zi deosebita in care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Si pentru ca bucuria zilei de Craciun sa fie deplina, din cer au inceput sa cada fulgi mari de zapada.

[ VIDEO ] Desene animate de Craciun ( 2 )

IARNA


HAI AFARĂ , SĂNIUȚĂ !


[ VIDEO ] Desene animate de Craciun ( 1 )

FULGI DE NEA SE ROTESC


Cel mai frumos cadou


Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului oras acoperit de zapada. Casele raspandite pe dealuri, purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi, ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.

Dar linistea nu dureaza mult. O sanie cu cai trece in goana pe strada, raspandind un zvon voios de zurgalai si, ca la un semnal, orasul se animeaza din nou. Celor cativa oameni, intarziati dupa cumparaturi si care acum se grabesc sa ajunga acasa, incarcati de pachete, li se alatura, curand, grupuri-grupuri de copii voiosi si galagiosi, care, infruntand curajosi troienele, se bat cu bulgari, alearga, se rostogolesc si incearca sa prinda fulgii jucausi. Apoi, parca amintindu-si brusc de ceva, se opresc, seriosi, se scutura de zapada si se aduna la un loc, inviorand sufletele celor ajunsi deja acasa cu un strigat plin de veselie, care parca face noaptea si mai frumoasa: "Primiti cu Mos Ajunul?".

Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi, al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite, al covrigilor, nucilor, merelor si portocalelor impartite cu darnicie... Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.



* * *


in aceasta veselie generala, numai Mihaita e trist. intai a incercat mama sa-l impace, cu prajituri si cozonac, apoi a venit bunica, sa-i povesteasca din nou despre Pruncul Iisus si Mos Craciun, istorioara care ii placuse atat de mult. Dar Mihaita ramase tot suparat. Degeaba ii promisese si taticul o plimbare cu sania, asa cum isi dorea el de atata timp. Nici macar gandul la cadourile pe care avea sa le gaseasca a doua zi sub brad nu i-a mai adus nici o bucurie, ca in ceilalti ani. Iar colindele copiilor veniti cu "Steaua"..., ei bine, nu turnara decat gaz peste foc.

Ca, de fapt, din cauza colindelor era suparat. De cateva luni incercase sa o convinga pe mamica sa il lase si pe el la colindat, impreuna cu ceilalti copii, dar ea parca se facuse ca nu il aude. incercase si la tata, si la bunica, ba chiar si la bunicul, dar nici ei nu ii dadusera voie, spunand ca e prea mic. "Poate la anul." - raspunsesera ei. "O sa mai cresti, o sa mergi la scoala... Ai si tu rabdare."

A, da! Si mai era un motiv pentru care era suparat, poate ca mai suparat decat ca nu-l lasasera sa mearga cu colindul. Bunicul disparuse cu cateva zile in urma, asa cum facea in fiecare an, de Craciun.

Si cum sa nu fie trist Mihaita? Dintre toti ai casei, pe bunicul il iubea cel mai mult. Bunicul era cel care nascocea cele mai frumoase jocuri si stia cele mai frumoase povesti, bunicul era cel care il juca pe genunchi, de-l facea sa se simta calare pe armasarul fermecat din basme si tot el avea cea mai frumoasa barba si cele mai dese mustati din lume, de care Mihaita avea voie sa traga oricat vroia. Bunicul era cel care il certa atat de bland cand facea vreo sotie si tot bunicul era cel care avea intotdeauna buzunarele pline cu bomboane si cate o jucarie noua pentru nazdravanul nepotel. Asa ca fara bunicul parca nu era Craciun.



Ei, poftim! Si acum mai trebuia sa mai si mearga la culcare, ca sa nu il supere pe Mos Craciun!

Mamica si taticul venira pe rand sa ii spuna noapte buna, apoi ramase cu buna, care, cu ochelarii pe varful nasului, tocmai se pregatea sa-i citeasca o poveste. Dar lui Mihaita numai de povesti nu ii ardea.

- Spune-mi, bunicuto, unde tot pleaca bunicul in fiecare an?

Bunica il privi sever, peste ochelari.

- Ei, are si el treburile lui, de oameni mari. Nu iti baga tu nasucul unde nu iti fierbe oala.

- E la serviciu?

Bunica tusi de cateva ori, incurcata.

- Mda, e la serviciu.

- Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?

- Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! Curiosii imbatranesc repede.

Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si despre Mos Craciun. Mihaita, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand, leganat de glasul cald al bunicii, adormi. Buna puse cartea pe noptiera, ii trase plapuma pana sub barbie, stinse lumina si inchise incetisor usa in urma ei.



* * *

Mihaita se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor zgomote ciudate care veneau din curte. Oare ce o fi? Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada, in intunericul de afara, de ce scartaia zapada. Nu ii era deloc frica, desi in curte putea sa fie un hos, un balaur sau altceva infricosator. Dar, in loc de balaur, ce-i fu dat sa vada? intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci. Tropotind usurel din copitele lor delicate, care lasau urme argintii pe zapada, renii asteptau linistiti, in timp ce in jur nu se vedea nici tipenie de om. Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!

incet-incet, sa nu il auda Mosul, Mihaita deschise usa si se strecura pe hol. Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in sufragerie, unde era bradul, se auzea un fosnet slab.

Tocmai voia sa intre in sufragerie, curios, cand usa se deschise in fata lui si Mos Craciun in persoana iesi din incapere cu un sac gol in mana. Desi acesta nu putea sa-l vada, Mihaita ascunzandu-se in ultima clipa dupa hainele din cuier, baietelul zari chipul Mosului, luminat de razele argintii care veneau de afara.
Uimire! Mos Craciun semana foarte bine cu bunicul! Mihaita ii recunoscu ochii blanzi si surazatori, mustatile rasucite si barba stufoasa. Desi ar fi vrut sa il strige, baietelul nu mai putea face nimic de mirare. Cum se poate ca Mos Craciun sa semene atat de tare cu bunicul?

Cand se dezmetici, Mosul iesise deja pe usa de la intrare. inhatandu-si paltonasul din cuier si incaltandu-si in mare viteza ghetele, Mihaita iesi si el afara, in frig, vrand cu orice chip sa il intrebe pe Mosul unde era bunicul.
Mos Craciun tocmai aranja putin sacii din sanie. Renii il vazura pe Mihaita si incepura sa sforaie, nelinistiti. Auzindu-i, Mosul se intoarse si dadu cu ochii de baietelul care incepuse sa tremure de frig si de emotie.

- Mihaita, ce faci aici? La ora asta trebuia sa dormi de mult! Stii ca nu ai voie sa il vezi pe Mos Craciun cand iti aduce darurile!

Nemaipomenit! Pana si vocea semana perfect cu cea a bunicului.
Dintr-o data, Mihaita isi dadu seama ca nu era doar o simpla asemanare. Aha, deci de aceea lipsea bunicul de acasa in fiecare an! El era, de fapt, MOS CRaCIUN!

Baietelul simti cum ii creste sufletul de bucurie. isi repeta, fericit, mereu si mereu: "Bunicul meu e Mos Craciun! Bunicul meu e Mos Craciun!". isi lua avant si, dintr-o data, sari din mijlocul aleii drept in bratele bunicului.

Mosul il stranse, incurcat, la piept.

- Bunicule, de ce nu mi-ai spus? il intreba Mihaita, cu nasul infundat in blanita care marginea pieptii tunicii rosii a batranului.

- Pentru ca nici un copil nu are voie sa ma vada! raspunse bunicul, razand. Daca ma vede vreun copil, de la anul nu mai sunt Mos Craciun.

- Cum adica, nu o sa mai fie Mos Craciun? se sperie baietelul.

- Ba da, dar o sa fie alt bunic.

Mihaita se intrista, dar apoi, gandindu-se ca de Craciunul viitor o sa-l aiba pe bunicul alaturi de el, se inveseli din nou.

- Fugi acum inapoi in pat, rosti batranul. Eu am multa treaba si am intarziat deja.

- Bunicule, te rog, ia-ma cu tine! Doar in noaptea asta! Vreau sa vad cum imparti cadourile! Hai, te rog!

Mosul se incrunta, lasandu-l jos.

- Copiii cuminti dorm la ora asta! Vrei sa nu mai primesti nici un cadou la anul?

- Hai, bunicule, te rog! se smiorcai Mihaita. Zau, n-o sa spun la nimeni. Si apoi, pot sa te ajut. Mata esti batran si ti-e greu sa duci toate cadourile.

Batranul statu putin pe ganduri, apoi spuse:

- Bine, mai fecior! Sa nu spui ca Mos Craciun nu ti-a indeplinit si aceasta dorinta. Suie repede in sanie, ca avem drum lung de facut.

Bunicul si nepotul se suira pe capra iar renii, ca la un semn, iesira din curte si incepura sa alerge de-a lungul strazii. Curand, Mihaita simti cum saniuta se desprinde usor de la pamant, lasand undeva, acolo jos, strada si casele, care se faceau din ce in ce mai mici, pana cand devenira doar niste luminite palpaitoare in noaptea intunecoasa de decembrie.

- Uite bunicule, zburam! striga, entuziasmat, baiatul.

Batranul rase, iar hohotele sale molipsitoare fura aduse inapoi de ecoul sosit dintre stele.

Saniuta zbura ca vantul si ca gandul, iar, in jurul lor, fulgii albi de zapada pareau o adevarata ninsoare de stele. Clopoteii de la gatul renilor umpleau aerul de triluri nemaiauzite, compunand, in clinchetul lor cristalin, o melodie vesela. Dedesubt, marea de luminite alerga cu o viteza ametitoare, dar zborul lor era atat de lin, incat lui Mihaita i se parea ca stau pe loc.

Baietelul nu se mai satura privind sclipirile multicolore de acolo, de jos, de pe pamant. Cand intr-o parte a saniei, cand in cealalta, striga vesel si ii atragea in permanenta atentia bunicului ba asupra unui grup de case clipind argintiu, ba asupra unei gramajoare de luminite rosii, albastre, galbene si verzi probabil dintr-un brad incarcat de becuri, intr-o curte scufundata in bezna.

Nu peste mult timp, ninsoarea inceta si, deasupra saniei care zbura ca fulgerul, rasari o luna plina de toata frumusetea, care-i invalui in lumina ei ireala. Acum treceau pe deasupra unor munti, ale caror crestete incarcate de zapada straluceau feeric, poleite de luna.

Mihaita nu mai vazuse niciodata ceva atat de frumos. Nu isi putea lua ochii de la crestele inzapezite, care pareau facute dintr-un argint nou si stralucitor. Apoi trecura peste rauri care scanteiau in intuneric, peste paduri negre si dese, ba chiar peste o mare ale carei valuri ametitoare se vedeau jucandu-se de-a prinselea cu luna reflectata in unde.

in fiecare oras si sat, coborau ca fulgerul in curti sau pe acoperisuri si, numai intr-o clipita, Mosul punea sub fiecare bradut cadourile notate pe lista in dreptul fiecarui copil cuminte. Strabatura multa cale, de la muntii si campiile acoperite de patura groasa de nea, pana la tinuturile gheturilor vesnice, unde casele erau rotunde si in intregime construite din zapada, de la insulele pierdute intr-o imensitate de ocean, unde de jur imprejur nu se putea vedea nimic altceva decat apa, pana la padurile fierbinti din Africa si din America, unde trebuira sa isi dezbrace hainele groase cu care plecasera, pentru ca era mai cald decat in timpul verilor pe care amandoi le cunosteau atat de bine.

Desi incantat de tot ceea ce vedea, la un moment dat, Mihaita incepu sa isi simta pleoapele din ce in ce mai grele si incepu sa faca eforturi din ce in ce mai mari sa nu atipeasca. Bunicul zambi.

- Ce e, dragul mosului? Te viziteaza cumva varul meu bun, Mos Ene?
in loc de raspuns, Mihaita casca prelung.

- Nu-i nimic, spuse batranul. Nu mai avem mult de colindat. Aproape ca am terminat toate cadourile. Ai sa vezi, vom ajunge acasa cat ai zice "peste"!
Dar Mihaita nu il mai auzea. Leganat usor pe aripa adierii care ii purta lin si adormitor prin vazduhul de cristal, baietelul adormise deja, ghemuit sub o gramada de saculete goale, in care, la inceputul fantasticei lor calatorii, fusesera daruri. Batranul zambi din nou si isi indemna renii, obositi si ei, la drum, in timp ce la orizont incepuse sa se iveasca geana aurie a rasaritului.

* * *

Cand se trezi pentru a doua oara, Mihaita auzi, de undeva, de foarte aproape, glasul bunicului.

- Scoala, somnorosule! Este ora pranzului si e ziua de Craciun! Nu esti curios sa vezi ce ti-a adus Mos Craciun?

Frecandu-se la ochi, baietelul se ridica in capul oaselor si isi dadu seama ca se afla acasa, in patucul lui cald, cu asternuturi fosnitoare. Cum, ajunsesera deja acasa? I se parea ca atipise doar o clipa, dar uite, bunicul avusese deja timp sa se schimbe de costumul lui de Mos si parea mai odihnit decat niciodata.
Sarind din pat direct in brate la bunicul, Mihaita ii inlantui gatul cu mainile si-l saruta pe obraz.

- Stii ceva? ii sopti el la ureche batranului. imi pare rau ca nu o sa mai fii Mos Craciun si la anul, ca am mai fi putut sa mai mergem din nou impreuna sa impartim darurile. A fost nemaipomenit!

Bunicul il privi mirat.

- Ce Mos Craciun, baiete? Ce cadouri? Si ce spui tu ca a fost nemaipomenit?
- Cum, ai si uitat? Azi noapte, cand am aflat ca esti Mos Craciun, te-am convins sa ma iei si pe mine cu saniuta ta trasa de reni si am zburat impreuna prin toata lumea!

- Cred ca ai visat, Mihaita! Acum, hai sa deschidem cadourile. Sunt convins ca Mosul ti-a adus exact ceea ce iti doreai.

Mihaita se lasa pagubas. Daca bunicul nu-si mai amintea sau daca nu voia sa vorbeasca despre mica lor plimbare, era mai bine sa il lase in pace. Totusi, baietelul mai avea ceva de soptit bunicului:

- Stii, alt cadou mai frumos decat sa impart cadouri alaturi de Mos Craciun nici nu mi-as putea dori vreodata.

Batranul zambi si sopti, la randul sau, la urechea lui Mihaita:

- Asta va fi micul nostru secret, nu-i asa?



Poveste de Crăciun


Departe, într'un târg, printre strãini,
Departe, într'un târg, printre strãini,
Pe-o stradã grea de bucurii si lume,
Gãtiti cu daruri multe si lumini
Trec vechii crai în splendide costume,
Si cântã despre-un staul, despre-o stea,
- S'audã pânã si Irod nebunul...



 -Ca azi se naste'n iesle Mesia
Si mâine e Crãciunul...
I-atâta voie bunã azi pe stradã
De parcã-i toatã zarea o colindã,
Si'n fulgii mari si lenesi de zãpada,
Copiii fug si-aleargã sã se prindã.



Si Mos Crãciun cu marea lui desagã
Nu-l trece cu vederea pe nici unul,
Cã lui i-i astãzi toatã lumea dragã
Si mâine e Crãciunul...



Intr'un târziu rãmâne strada goalã,
Doar un strãin mai stã lâng'o vitrinã
Privind pierdut risipa de betealã
Si splendida poveste de luminã:
Un biet pribeag, bãtut de dor si soarte,
Ce-si vede'n visuri Tara si cãtunul.
Sunt sase ani de când e dus departe.
Si mâine e Crãciunul...



Ci gândul lui e-acum de mult acasã:
Prin mari troiene el aleargã'n grabã
Infiorat de-o veste bucuroasã
Spre-un geam sãrac, c'o luminita slabã.
Acolo-i inima rãmasã'ntreagã!
Mai sunt trei pasi. Acum e numai unul...
E chiar sub geam si-i vede cum se roagã.
Si mâine e Crãciunul...



E ea! Mãmica! Lângã ea copiii,
Ingenunchiati tustrei lângã icoanã:
-Tu care rânduiesti pe morti si viii,
Stãpân a toate, fãrã de prihanã,
Azi toatã lumea-i numai rãni si sânge.
Opreste moartea si-amuteste tunul
Indurã-te de lumea care plânge,
Cã mâine e Crãciunul...





Pe cei cãzuti pe fronturi depãrtate
Pãziti de-o cruce albã si de-o cascã,
Pe toti cei ce-au murit pentru dreptate
Primeste-i Doamne'n linistea cereascã.
Iar celor dusi cu miile'n prinsoare
Ce nu mai stiu ce-i patul si dejunul,
Deschide-le si lor un colt de zare,
Cã mâine e Crãciunul..


.
Si de-i fi scris in marea-Ti carte
Noroc si pentru noi Ceresc Pãrinte.
Avem si noi pe cineva departe -
Si plâng tustrei, cu hohote, fierbinte.
-Desehide-un drum prin marea'ntunecime
Si ada-ni-l acasã pe tãtunul,
Cã suntem singuri si n'avem pe nime,
Si mâine e Crãciunul...




Sunt sase ani de chinuri si-asteptare:
-Ba vine azi, ba poate vine mâne.
Si cresc copiii'n viatã fãrã soare.
Tu stii amarul codrului de pâne.
Tu stii cum doare fata'n lacrimi arsã,
Si zi de zi se'ntoarce câte unul
Ci numai el nu face calea'ntoarsã,
Si mâine e Crãciunul...


El stã sub geam si-ascultã cum se roagã,
Ii vede-apoi cum stau tustrei la masã.
Copiii tin pe brat pãpusa dragã
Iar mama-i azi în haina cea aleasã.
Si'n locul unde stase mama mare,
Azi stã numai psaltirea si zãbunul.
Si-i o tãcere grea, ca la'ngropare,
Si mâine e Crãciunul...



Mãmico, spune Doina, într'o vreme,
Si-i sterge ochii dulce cu baticul.
Ce-ar fi sã-i spui lui Mos Craciun sã-l cheme,
Din depãrtarea lui si pe tãticul?
Si spune Dorul gales si cuminte:
-Ce-ar fi sã-i dãm scrisoarea cu lãstunul?
Si plâng tustrei mai gales ca'nainte,
Si mâine e Crãciunul...



El stã sub geam. Si-i arde'n lacrimi fata.
Si nu mai poate. Se repede'n usã :
Deschideti, Lerui-ler, cã-i dimineatã...
S'aude-un sgomot surd ca de cãtusã
Vitrina cade'n cioburi pe zãpadã.
Vin gardieni: "Nu face pe nebunul!
Ci hai cu noi. Te-ai apucat de pradã?"...
Si mâine e Crãciunul...



Departe, într'un târg, sub zãri strãine
Pe-o stradã'ntunecoasã si pustie
Pãseste'ncet, plângând printre suspine,
Un biet pribeag fãrã cãmin si glie,
Si-l nãpãdesc aducerile-aminte:
Era odatã soim pe'ntreg Cordunul...
Si plânge-asa si merge înainte;
Si mâine e Crãciunul...


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Imagini  realizate la Teatrul de copii si tineret "Elpis" / Constanta . În imagini , elevii clasei I , îndrumați de prof.înv.primar ALINA NEDELCU ( Scoala Gimnaziala Nr.30 "Gheorghe Titeica" Constanta ) .

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...