Apa

Apa este unul din elementele predominante ale Terrei, cu un rol principal în supravietuirea organismelor, este o substanta indispensabila vietii.

Marile si oceanele ocupa 71% din suprafata globului si la majoritatea celulelor, apa ocupa în jur de 60% din masa celulara. 
Ea este principalul solvent si mediul de dispersie al diferitelor substante. Apa ajuta la transportul substantelor în celula si la numeroase reactii chimice. 

Cea mai mare parte a corpul uman este formata din apa: aprovimativ 60%, iar consumul zilnic al unui om este de 2,5 l in alimente si lichide.

Stiati ca:

- un om de 70 de kg are în organism 50 de litri de apă;
- muşchii omului conţin 3/4 apă, iar sângele 4/5 apă;
- apa reglează temperatura corpului şi hrăneşte ţesuturile;
- fiecărui om îi sunt necesari 150 de litri de apă zilnic;
- fructele şi legumele conţin foarte multă apă: cartofii conţin 75% apă, iar castraveţii 95% apă.

Formula chimica

Compus chimic al hidorgenului si oxigenului 


Formula moleculara: H2O
Punctul de inghet: 0 ° C. 
Punctul de fierbere: 100 ° C.

Circuitul apei in natura

Apa in natura se gaseste intr-un circuit permanent, ea existand in aceeiasi cantitate pe suprafata Terrei. Acest proces este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.
Apa raurilor, marilor si oceanelor se evapora dand nastere vaporilor de apa in aer (apei atmosferice). Aceasta circula fiind purtata de curentii de aer pana in zona rece unde se condenseaza si cade la suprafata solului sub forma de ploaie sau zapada. Ajunsa pe sol, apa meteorica daca intalneste un strat permeabil il strabate pana ajunge la unul impermeabil formand apa subterana. Daca insa intalneste un strat impermeabil ramane la suprafata, unde impreuna cu apa subterana ajunsa la suprafata (izvoare) formeaza apa de suprafata.

Din totalul de apa existent pe Terra:

• 97 % apa sarata
• 3 % apa dulce din care:
- 2 % in calotele polare (gheata)
- 1 % in mari, fluvii, rauri, lacuri, ape subterane, vapori de apa 


Stiati ca: 
- pentru consumul populatiei umane sunt disponibile mai putin de 1% din resursele de apa ale planetei.

- 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adică un sfert din total, n-au acces la apa potabilă, iar 2,6 miliarde, adică peste două cincimi, n-au acces la salubritate;

- apa dulce contaminată şi rezervele de apă ţinute în condiţii neigienice sunt cauza a 10% din totalul îmbolnăvirilor din tările sărace;

- până la sfârşitul acestui secol, marea majoritate a recifelor de corali ar putea dispărea dacă actuala încălzire globală a climei va continua; creşterea temperaturii apei perturbă reproducerea acestor minuscule nevertebrate marine;

- Marea Mediterană a pierdut în ultimul secol în medie câte un milimetru pe an ; producerea acestei scăderi se datorează atât diminuării cantităţilor de apă provenite din ploi, cât şi multiplelor baraje ridicate pe cursurile fluviilor care se varsă în ea; 
- în statele arabe, precum Kuweitul, apa este foarte preţioasă, scumpă, şi se foloseşte până la ultima picătură, fiind importată la schimb cu petrolul;
- principalele tipuri de folosinţă a apei sunt: alimentări cu apă potabilă, alimentări cu apă industrială, irigaţii, piscicultură, amenajări hidroenergetice, navigaţie şi plutărit, ape curative şi pentru agrement.

Poluarea apei

Apa folosita in scopuri casnice sau industriale se reintoarce in natura cu proprietati modificate, purtand cu sine deseuri (reziduuri) antrenate sau dizolvate. Primul semnal de alarma la aparitia poluarii il dau vietuitoarele acvatice marunte.

La poluarea apei contribuie un număr mare de surse. Acestea se clasifica in urmatoarele categorii.

Surse organizate:
- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe şi în instituţii publice, bogate în microorganisme, dintre care multe patogene;
- apele reziduale industriale, provenite din diferite activităţi industriale.
- apele reziduale agro-zootehnice, provenite mai ales ca urmare a salubrizării crescătoriilor de animale.

Surse neorganizate:
- ploile acide. Apa preia poluarea din aer, având loc un transfer aer-apă;
- reziduurile solide. Apa preia poluarea de pe sol, având loc un transfer sol-apă.

Elementele poluante sunt:

-elementele biologice, reprezentate, în principal, de microorganismele patogene,
-elementele chimice, reprezentate de substanţe chimice organice şi anorganice.

Exista urmataorele tipurile de poluare a apei :

- poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse toxice provenind de pe ogoare, de pe şosele, prin spălarea sării din sol, prin irigări);

- poluarea albiei cursurilor de apă (ca urmare a introducerii compuşilor organici şi minerali, provenind din sistemele de aducţie ale apei şi din întreprinderile industriale);

- poluarea de origine termică (provocată de apele cu temperatură înaltă, evacuate de termocentrale şi intreprinderi industriale); acest tip de poluare, din ce în ce mai important,
provoacă o scădere a conţinutului de oxigen din apă, atât de necesar dezvoltării pisciculturii;

- poluarea hidrobiologică (provocată din mai multe cauze, de exemplu, de constituirea, în momentul regularizării scurgerii, de întinderi de apă puţin adânci unde creşte o vegetaţie abundentă).

Stiati ca:

- până la sfârşitul acestui secol, marea majoritate a recifelor de corali ar putea dispărea dacă actuala încălzire globală a climei va continua; creşterea temperaturii apei perturbă reproducerea acestor minuscule nevertebrate marine;
- Marea Mediterană a pierdut în ultimul secol în medie câte un milimetru pe an ; producerea acestei scăderi se datorează atât diminuării cantităţilor de apă provenite din ploi, cât şi multiplelor baraje ridicate pe cursurile fluviilor care se varsă în ea;

- unul dintre cele mai obişnuite semne ale poluării apelor este vegetaţia verde de la suprafaţă, numită eutrofi e, pentru că acele plante microscopice se dezvoltă doar în prezenţa unor substanţe care le sunt prielnice;
- algele şi plantele subacvatice se dezvoltă atunci când în apă sunt anumiţi compuşi chimici care le stimulează această dezvoltare;
- ploile acide cauzează catastrofe ecologice, prin depopularea anumitor lacuri de peşti care trăiau în aceste ecosisteme, căderea frunzelor, solurile acide (pe care nu mai cresc plante);
- în poluarea apelor de cele mai multe ori este implicat ţiţeiul. Practica obişnuită de spălare a tancurilor petroliere revarsă în apele globului până la 20 milioane de barili de petrol. Supravegherea celor care poluează în acest fel apele este realizată prin sateliţi;
- o altă sursă de poluare a apelor sunt apele reziduale, menajere sau industriale; 
- tributilina, vopseaua foarte rezistentă la apă, folosită pentru chila vaselor produce modificări ale sexului la melcii de mare, întregi populaţii devenind de sex feminin, fiind deci puse în imposibilitatea de a se reproduce;
- unele dintre cele mai sensibile vieţuitoare la poluanţi sunt coralii;
- o tonă de petrol deversat acoperă cu o peliculă fină 12 kmp de apă;
- topirea gheţarilor ar duce la inundarea completă a planetei cu un strat de apă gros de 3 km.

Apa in Romania

România are o bogată reţea hidrografică, dar spre deosebire de alte tari europene este saraca in resurse de apa.

Surse de apa: 

- apa de suprafata (75 %)
Dulce – lacuri, rauri, fluviul Dunarea
Sarata – Marea Neagra|
- ape subterane (25 %)
Strate freatice (primul strat de apa)
Ape de adancime (max. 300 m)
Ape minerale (peste 300 m)
Ape termominerale (peste 1000 m)

Cele mai importante rauri ale României sunt:

-Dunărea al doilea fluviu din Europa ca dimensiuni şi debit (după Volga), având 2.860 de kilometri lungime, dintre care 1.075 km se află în România.
-Mureş este al doilea râu ca lungime din România, după Dunăre. Are 803 kilometri, din care 761 kilometri se află pe teritoriul României 


-Olt este un afluent al Dunării, având o lungime de 615 kilometri. 
-Prut lung de 953 km,
-Siret dintre afluenţii Dunării pe teritoriul Romaniei, are cel mai mare bazin hidrografic din ţară, fiind râul intern cu cel mai mare debit (un debit mediu multianual de peste 225 mc/s la vărsare). 
Alte râuri importante sunt Someşul, Crişurile, Timişul, Jiul, Argeş, Ialomiţa, etc.

În România există peste 3450 de lacuri, suprafaţa acestora fiind de aproximativ 2620 km pătraţi, reprezentând 1,1 % din suprafaţa totală a ţării. Acestea sunt clasificate astfel:
1. Lacuri de munte:
- in cratere vulcanice
- in circuri glaciare
- in depresiuni carstice
- de baraj natural
- de baraj artificial
2. Lacuri de luncă
3. Lacuri relicte
4. Lacuri heliotermice
5. Limane
- Limane fluvatile
- Limane fluvio-maritime
6. Lagune
7. Lacuri în Delta Dunării

Apa subterana

Apa subterana ia naştere din precipitaţiile care se infitrează în pământ, sau infitraţiile de apă din albia apelor curgătoare şi stătătoare (râuri, fluvii, lacuri), ea patrunde prin straturile permeabile pana da de o rocă impermeabilă 

Apele subterane, la fel ca cele de la suprafaţă curg sub acţiunea forţei gravitaţionale, însă viteza de scurgere a apelor subterane este mai redusă, fiind influenţată de natura rocii (mărimea granulelor sau porilor) care joacă şi rolul de filtru, poziţia apelor fiind schiţată pe hărţi hidrografice.

Apele subterane ies la suprafaţă sub formă de izvoare, a căror apă este filtrată şi are o concentraţie diferită în substante minerale.
Zile in care se sarbatoreste apa

8 iunie
Ziua Mondială a Oceanelor

22 martie
Ziua Mondială a Apei

31 octombrie
Ziua Internaţională a Mării Negre

25 septembrie
Ziua Internaţională a Mediului Marin

29 iunie
Ziua Dunării

De ce e bine sa fii comunicativ?

Sa fii comunicativ inseamna sa legi usor relatii, sa fii sociabil, sa fii o persoana deschisa.

Comunicarea este cheia oricarei relatii.

Compania unui om comunicativ este cautata mai des de catre ceilalti.

In iubire sa fii comunicativ inseamna sa fii o persoana deschisa si sa impartasesti partenerului gandurile, emotiile si dorintele tale.

Un om deschis vorbeste despre ceea ce il preocupa, nu tine in el.

Un om comunicativ nu se simte niciodata singur pentru ca are multi prieteni. Este un om sociabil.

Un om comunicativ obtine mai usor ceea ce isi doreste. Atat in relatiile de prietenie cat si in cele profesionale. Pentru el, a comunica este o placere. Comunicand isi face cunoscute ideile, dorintele, gandurile si aspiratiile.

Un om comunicativ leaga mai usor relatii de prietenie si se bucura de atentia si admiratia celorlalti.

Este o placere sa petreci timp in compania unei persoane comunicative si deschise, pentru ca nu te plictisesti niciodata. Mereu gasesti ceva interesant de vorbit si aflii lucruri noi.

O persoana comunicativa, datorita faptului ca leaga conversatii mai usor, intra in contact cu informatii diverse, despre subiecte variate, si astfel isi largeste mai repede orizonturile cunoasterii si se dezvolta si evolueaza mai rapid.

O persoana comunicativa este mai vesela, mai pozitiva si iubeste viata.

O persoana comunicativa este mai bine dispusa, rade mai des si prin urmare este si mai sanatoasa.

Bariere care stau in calea unei persoane care vrea sa devina comunicativa?

Dialogul interior combinat cu neincrederea in propria persoana este unul dintre cele mai mari obstacole. Dialogul s-ar putea desfasura cam asa: “Daca ma fac de ras? Daca nu reusesc sa ma exprim cum doresc? Ce sa spun? Daca vor rade de mine? Ce vor crede altii despre mine? ….. etc”

Frica de necunoscut  te aduce in pragul de a nu sti cum sa reactionezi mai departe de primul contact.

De multe ori aceasta frica te blocheaza atat de tare incat iti taie elanul sa facem primul pas.

Stanjeneala de a fi in centrul atentiei si de a iesi in evidenta.

Lipsa de experienta. Nu stii cum sa reactionezi, ce sa spui, cum sa controlezi situatia, daca lucrurile nu merg asa cum iti doresti.

Ganduri multe, lume imaginara, idei care se perinda prin minte. O persoana timida, tacuta si ingandurata, viseaza de multe ori cu ochii deschisi chiar si in preajma altora. Ori se gandeste la trecut, ori la viitor. In loc sa traiasca prezentul. Are tot felul de scenarii in minte despre cum s-ar desfasura conversatia daca ar spune ceva, si se multumeste cu atat, nu mai trece la actiune.

Oamenii comunicativi sunt deschisi discutiilor si cauta sa lamureasca lucrurile.

Oamenii timizi inchid caile de comunicare si lasa lucrurile nelamurite.

Oamenii comunicativi sunt oameni deschisi si aproape intotdeauna dornici sa vorbeasca despre neintelegerile care apar intre ei si o alta persoana, mai ales cu partenerul de viata. 

De cele mai multe ori partenerul care inchide caile de comunicare si nu vrea sa vorbeasca despre ceea ce simte, este barbatul.
Uneori, un barbat este exact opusul a ceea ce arata in exterior. Daca incearca des sa dovedeasca celor din jur, prin comportamentul sau, ce puternic este el, sigur in interior este hipersensibil si traieste cu frica sa nu fie ranit.

Invers nu este valabil. Daca o persoana afiseaza de multe ori sensibilitate, vulnerabilitate, acea persoana se victimizeaza si spera sa obtina diferite avantaje din acest comportament.

Un om echilibrat nu simte nevoia nici sa arate ca e puternic, nici sa ascunda cand e sensibil.

Oamenii comunicativi sunt sociabili, prietenosi si leaga usor relatii.

Oamenii timizi sunt retrasi si se simt singuri.

Oamenii timizi si retrasi se simt singuri pentru ca nu au relatiile de iubire si prietenie pe care si le-ar dori.

Ei se lasa coplesiti de frica si simt disconfort cand una sau mai multe persoane le acorda atentie. Se blocheaza.

Am fost si eu in aceeasi situatie acum ceva timp, deci ii inteleg perfect. Am scapat de timiditate actionand si exersand. Putin azi, putin mai mult maine si tot asa. A durat cativa ani dar, in mod cert a meritat efortul.

Oamenii comunicativi initiaza conversatii.

Oamenii timizi asteapta sa fie bagati in seama.

Atunci cand astepti ceva si nu iei initiativa, totul se transforma intr-o mare asteptare.

Cand e vorba de o relatie de iubire unii spun: "Astept persoana potrivita".

Si daca apare crezi ca o sa vina sa te traga de maneca si sa-ti spuna: "Buna! Stiu ca ma astepti de mult, scuze ca am intarziat, hai sa fim impreuna."?

Ar fi bine daca ar fi asa, dar lucrurile nu functioneaza in felul acesta. Trebuie sa cauti, sa iei initiativa si sa fii comunicativ. Interactioneaza cu persoane de sex opus. Seteaza-ti intentia de a-ti gasi partenerul si actioneaza in acest sens. Cu siguranta ca in scurt timp vei gasi persoana potrivita, pe care o doresti langa tine.

Oamenii cu initiativa decid. Ei decid pe cine abordeaza. Ei decid cand abordeaza. Ei decid cum incepe conversatia. Ei decid ce subiecte se discuta. Ei aleg locul intalnirii. EI ALEG !

Daca iti inchipui ca nu le este frica sau ca stiu intotdeauna ce fac, te inseli  Diferenta e ca ei decid sa actioneze in ciuda fricii si sa se adapteze pe parcurs.

Timizii aleg sa fie in expectativa. Ei aleg sa fie pasivi. Ei aleg sa-i lase pe altii sa aleaga pentru ei. Si asta se intampla pentru ca se lasa condusi de frici, indoieli si nu au destula incredere in ei insisi.

Oamenii comunicativi si deschisi actioneaza in ciuda fricii, a indoielilor si a grijilor.

Oamenii timizi se lasa opriti de ele.

Si oamenii comunicativi si deschisi au temeri, doar ca ei isi iau "inima`n dinti" si actioneaza.

Ei actioneaza in ciuda temerilor, a indoielilor, a grijilor a orice le sta in cale, pentru ca sunt oameni activi, de actiune.

Dorinta lor de a obtine ceea ce vor este mai mare decat fricile pe care le au. Ei nu se lasa condusi de temeri si indoieli.

Actiunea este liantul dintre lumea interioara a unui individ si lumea sa exterioara.

Actiunea transforma gandurile in realitate. Este puntea de legatura intre visuri si realizarea lor.

Cum poti sa devii comunicativ?

1. Nu lasa temerile sa-ti conduca viata. Actioneaza. Initiaza conversatii cu cei din jur. Stiu, e greu la inceput dar, pe masura ce exersezi capeti experienta si in timp chiar ai sa te simti confortabil in pielea noului si mai eficientului, TU.

2. Fa orice sa iesi din zona de confort. Nu exista crestere in zona de confort. Totul este familiar in aceasta zona, chiar si rezultatele. Ca sa obtii rezultate noi trebuie sa faci lucruri noi.

3. Seteaza-ti intentia de a deveni o persoana comunicativa. Devenind o persoana comunicativa toate relatiile si chiar intrega ta viata se vor imbunatati considerabil.

Partea frumoasa a vietii este ca in fiecare zi putem alege sa o luam de la capat, sa ne cream viata asa cum dorim. Alegerea ne apartine. Asta inseamna liberul arbitru.

Tu decizi! Tu alegi! Tu creezi!

Fii comunicativ! 

Viorel Elefterescu

Lucruri interesante despre reni

Renii sunt un simbol al sarbatorilor de iarna, fiind asociati cu Mos Craciun pentru ca sunt cei care ajuta la tractarea saniei plina de cadouri. Ei au fost domesticiti in urma cu cateva mii de ani si folositi de atunci la munci dar si ca sursa de hrana. Laponii cresc renii si pentru laptele lor pe care il consuma.

 Iata si alte lucruri pe care nu le stiai despre aceste animalute:

1 Sunt inotatori excelenti si pot sa traverseze cu usurinta raurile dintr-o parte in alta inotand.

2 Masculii sunt solitari de regula dar femelele se asociaza tot timpul in grupuri.

3 Pe timpul verii, renii migreza inspre nord, unde cauta temperaturi mai joase si revin in sud iarna.

4 De regula renii au blanita de culoare maro insa iarna aceasta se deschide foarte mult.

5 In sezonul de imperechere un singur mascul castiga lupta pentru o cireada formata din 5-15 femele.

6 Imediat dupa nastere, un ren poate sta pe propriile picioare.

7 Renii pot cara greutati de doua ori mai mari decat ei iar in tarile nordice sunt adesea folositi la sanii.

8 Renii au la gat “pungi gonflabile” din piele care le amplifica mugetul.

9 Isi pot controla temperatura din picioare micsorand-o cu cateva grade pe vreme rece. Astfel, controleaza mai usor pierderile de caldura din organism.

10 Au par des deasupra buzelor care ii protejeaza de frig atunci cand cauta iarba uscata prin zapada.

11 Laptele de ren este bogat in proteine si grasimi.

12 Iarna renii consuma zapada in loc de apa.

30 ianuarie - Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoală

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. Dezbaterile privind relaţia între conceptul de „drept la siguranţă” şi mediul şcolar au căpătat în Europa o dezvoltare continuă şi constantă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică în urma unei întâlniri a experţilor, organizată de Comisia Europeană la Utrecht, în anul 1997. Odată ce experţii au recunoscut importanţa acestei probleme, mobilizarea şi preocuparea faţă de violenţa în şcoli a devenit, în mod constant, un obiectiv politic la nivel naţional şi internaţional. 

Multe schimbări au urmat acestei conferinţe: 
- s-a acceptat o definiţie mai largă a violenţei, subliniindu-se necesitatea construirii unui corp de cunoştinţe obiective privind acest fenomen; 
- s-a considerat necesar a se da o mai mare atenţie victimelor violenţei, prin desfăşurarea unor anchete pentru a se cunoaşte percepţia lor, efectele victimizării şi rolul consilierii victimelor; 
- s-a subliniat rolul parteneriatului şi reţelelor în comunităţile locale în prevenirea violenţei din şcoli şi s-a subliniat importanţa recunoaşterii acestui rol de către cei implicaţi în educaţie; 
- s-a evidenţiat faptul că, în ultima decadă, violenţa în şcoli a căpătat o nouă dimensiune politică. 
Conform studiului „Violenţa în şcoală”, realizat de UNICEF în anul 2006, violenţa în şcoală este „orice formă de manifestare a unor comportamente precum: 
- exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire; 
- bruscare, împingere, lovire, rănire; 
- comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă– furt); 
- ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă
faţă de cadrul didactic); 
- comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare”.
Un alt studiu al UNICEF, „Ascuns la Vedere - O analiză statistică a violenţei asupra copiilor”, publicat în luna septembrie a anului 2014, confirmă amploarea zguduitoare a abuzului fizic, sexual şi emoţional la care sunt supuşi copiii în toată lumea.

Unele dintre cele mai importante concluzii ale acestui raport sunt:
Disciplinarea prin violenţă: Aproximativ 17% din copiii din 58 de ţări sunt supuşi unor forme severe de pedeapsă fizică (loviri în cap, tras de urechi sau lovituri dure şi repetate). La nivel global, trei din zece adulţi consideră că este nevoie de pedepse fizice pentru a creşte copiii bine.  .
Intimidare/ Bullying: Un pic mai mult de 1 din 3 elevi cu vârste între 13 şi 15 ani, la nivel mondial, sunt brutalizaţi cu regularitate în şcoală. Aproape o treime din elevii cu vârste între 11 şi 15 ani din Europa şi America de Nord afirmă că au brutalizat alţi copii – în Letonia şi România, aproape 6 din 10 recunosc că brutalizează alţi copii.
Violenţa sexuală: La nivel mondial, în jur de 120 de milioane de fete sub vârsta de 20 de ani (aproximativ 1 din 10) au avut contact sexual forţat, iar una din trei fete adolescente măritate vreodată, cu vârsta între 15 şi 19 ani (84 de milioane), au fost victime ale violenţelor emoţionale, fizice sau sexuale comise de soţii sau partenerii lor. Cea mai comună formă de violenţă sexuală pentru ambele sexe a fost victimizarea în spaţiul virtual (pe internet).
Omuciderea: O cincime din victimele omuciderii la nivel global sunt copii şi adolescenţi sub vârsta de 20 de ani, rezultând un număr de aproape 95.000 de morţi în 2012. Din ţările Europei de Vest şi Americii de Nord, rata cea mai mare de omucideri este deţinută de Statele Unite ale Americii. 
În acest context, considerăm foarte importantă conştientizarea acestui fenomen şi necesitatea unei preocupări crescute faţă de măsurile ce trebuie luate pentru diminuarea sa.
Sensibilizarea faţă de fenomenul violenţei şcolare ar trebui, firesc, să ducă la creşterea eforturilor depuse pentru ameliorarea situaţiei prezente. 
Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli. Scopul acestei zile este promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind „dragoste universală, nonviolenţă şi pace. Dragostea universală este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul”.
Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoli a avut ca zi de plecare 30 ianuarie, aceasta fiind ziua celebrării morţii lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „nonviolenţa este arma celor puternici.” 
Ziua de Şcoală a Nonviolenţei şi Păcii, fondată în 1964, cunoscută şi ca Ziua Internaţională a Nonviolenţei şi Păcii, este o iniţiativă mondială, neguvernamentală, independentă, liberă şi voluntară a educaţiei pentru nonviolenţă şi pace care se desfăşoară în şcoli din întreaga lume, prin centre de educaţie, la care sunt invitaţi să participe profesori şi elevi de toate nivelurile din toate ţările. Această zi promovează o educaţie permanentă în şi pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace.
Chiar dacă Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală este sărbătorită pe 30 ianuarie, mesajul ei trebuie să dureze şi să se manifeste în fiecare zi. Toate formele agresiunii întâlnite în şcoli - de la îmbrânceli şi jigniri, până la injurii, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale - trebuie să dispară iar relaţiile interumane elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte trebuie dezvoltate pe o bază de armonie şi toleranţă, în care puterea de convingere a cuvântului şi nu a violenţei trebuie să primeze.

www.unicef.org

30 ianuarie - Moartea lui Mircea cel Bătrân - “cel mai viteaz și cel mai ager dintre creștini”

”Domn coborâtor din străbuni ai acestui neam”, după cum spun cronicile bizantine, Mircea cel Bătrân a fost cel mai de seamă reprezentant al străvechii dinastii a Basarabilor. Aliații și adversarii l-au lăudat. Un cronicar otoman anonim spune că ”Mircea era un principe necredincios, un mare erou necredincios”. Alt istoric, Lenuclavius, îl socotește drept “cel mai viteaz și cel mai ager dintre principii creștini”. Sigismund de Luxembrug îl prezintă drept ”bărbat viteaz, activ și puternic, care șluptându-se în mai multe rânduri cu turcii, a triumfat în chip glorios asupra lor”. Care au fost motivele ce i-au determinat pe contemporani să îl laude pe Mircea cel Mare?

Începutul domniei lui Mircea cel Bătrân este pus în legătură cu sfârșitul fratelui său, Dan I. Acesta din urmă a urcat pe tron în 1385. În contextul slăbirii Ungariei, a reintrat în posesia Severinului. Apoi a reluat politica activă la sud de Dunăre, confruntându-se cu țarul de la Târnovo. Această acțiune i-a adus însă sfârșitul. Astfel, potrivit ”Cronicii anonime bulgare”: ”Șișman, țarul bulgar l-a ucis pe Dan, fratele lui Mircea voievod, în anul 6902 (de fapt 6894, adică 1386), luna septemvrie 23”. Pe vremea lui Mircea, Țara Românească a atins maxima întindere. Hotarele ei se văd din impunătorul titlu pe care Mircea îl poartă „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”

Mircea și fiul său Mihail

“Io” înseamnă cel ales de Dumnezeu pentru a domni. Expresia “mare voievod şi domn” reprezintă atribuţiile domnitorului. Sintagma “mare voievod” înseamnă conducător militar suprem, iar “domn” provine din latinescul “dominus” şi îl prezintă drept stăpân al supuşilor. Restul titulaturii reprezintă teritoriul vast al Ţării Româneşti din acea perioadă. Astfel, Mircea cel Bătrân era stăpân peste Ţara Românească dar şi peste Banatul de Severin, peste părţi din Transilvania adică Amlaşul şi Făgăraşul, teritoriul Dobrogei până la Marea Neagră şi cetatea Dârstorului. Dobrogea fusese mai înainte a despotului Dobrotici (de unde și numele). Acesta o moștenise de la fratele său, Balica, reședința fiind la Cavarna. După Dobrotici, a urmat Ivanco, care a avut lupte cu turcii în 1388.

După acest eveniment dispare de pe scena istoriei. În anii următori constatăm că cea mai mare parte din statul lui Ivanco face parte din stăpânirea lui Mircea, care se intitulează în două documente latine din 1390 și 1391, “terrarum Dobrodicii despotus”. Modul în care Dobrogea a ajuns la Mircea nu este clar. Posibil prin luptă chiar cu turcii. Dârstorul- Silistra de astăzi- va fi câștigat pe la 1388-1389. Dacă această cetate apare ca o entitate deosebită în titulatura lui Mircea, separată de Dobrogea în care se găsește, se explică prin faptul că ea nu a aparținut niciodată statului lui Dobrotici, ci țaratului de Târnovo. Părțile tătărești semnificau ținuturile dincolo de Prut, la gurile Dunării, locuri pe care odinioară Basarab întâi le luase de la tătari. Chilia se afla în această zonă. Înspre Moldova, hotarul era pe Milcov. Cetatea Crăciuna, pe malul stâng al râului, lângă Odobești, era tot a Țării Românești.

Luptele cu turcii

Politica externă a lui Mircea a fost dominată de primejdia otomană. Combaterea directă sau indirectă a acestei primejdii era preocuparea de căpetenie a acestui domn. Ea străbate ca un fir roșu întreaga sa activitate militară și diplomatică. Toate conflictele au fost cu turcii. Nici măcar unul singur cu ungurii, moldovenii sau cu polonezii. Raportul era inegal. Turcii erau în plină ofensivă și aveau o armată mult mai numeroasă. De aceea, într-un final Mircea a ajuns la o înțelegere cu noii stăpâni ai răsăritului. Rezistența îndelungată a păstrat ființa statului muntean. Bulgaria cădea sub loviturile lui Baiazid și devenea pașalâc- stare în care a rămas aproape cinci veacuri, până la 1878- în timp ce Serbia urma aceeași soartă la scurt timp. Fără rezistența lui Mircea, cursul istoriei ar fi fost altul.

Începutul conflictului a avut loc în 1389, când Mircea a trimis- după unele cornici otomane- un corp de oaste să îl ajute pe cneazul sârb Lazăr, în războiul pe care acesta îl declarase lui Murad. Lupta s-a dat pe Câmpia Mierlelor (Kossovopolje în sârbește). La început se părea că biruința va fi a creștinilor. Un sârb fanatic, Miloș Obilici, pătrunsese până la locul unde era Murad și îl ucisese cu pumanulul. Fiul lui Murad, Baiazid își va câștiga însă în această luptă supranumele de Ildârâm, Trăznetul. A luat repede niște decizii strategice și va schimba retragerea inițială într-o victorie strălucită. Cneazul Lazăr își pierde viața.

Mircea se aștepta ca turcii să se răzbune. Fortifică linia Dunării, face o puternică cetate la Giurgiu și o întărește pe cea de la Turnu. Atacul lui Baiazid vine pe 10 octombrie 1394, la Rovine, pe Argeș sau Jiu. A fost o bătălie crâncenă. Cronicarul turc Orudj consemnează că „s-a dat o mare bătălie”, că „din amândouă părţile au murit mulţi oameni” şi că, la sfârşit, sultanul „se retrăgea plin de demnitate”. La rândul lor, cronicile slave arată că „lănci nenumărate s-au frânt şi s-au tras atâtea săgeţi, încât cerul nu se putea vedea de mulţimea lor”, adăugând că, din cauza pierderilor suferite, Bayezid „s-a spăimântat şi a fugit. Iar râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din mulţimea trupurilor căzute”. Cronicarul bizantin Moxa nota şi el că „fu război mare, cât se întuneca văzduhul de mulţimea săgeţilor, aşa de mult sânge se vărsa, cât erau văile crunte şi mai pierdu Bayezid oastea lui cu totul”. Rezultatul este indecis. Turcii erau prea mulți pentru a fi goniți peste Dunăre. Un pretendent, Vlad, este pus de otomani pe tron. Mircea mai dă o luptă nefavorabilă în zona Curții de Argeș și se refugiază la Brașov. Aici încheie pe 7 martie 1395 în condiții de egalitate un tratat cu regele maghiar Sigismund de Luxembrug. Își promit ajutor reciproc. În aprilie, oștile lor îi atacă pe turci care părăsesc Țara Românească. Cetatea Turnu este recâștigată. Vlad mai domnește însă într-o parte a țării până la finele lui 1396.

Sigismund de Luxemburg

Prin supunerea totală a Bulgariei în 1393, prin faptul că sârbii erau vasali ai sultanului, prin expediția din 1394, ungurii erau direct amenințați de Semilună. De aceea, Sigismund ia decizia să lanseze o expediție antiotomană, care de altfel se pregătea de ceva vreme, prin care să îi alunge pe mahomedani de la Dunăre și chiar din Europa. În luna mai 1396 vin la Buda cavalerii francezi și burgunzi. Urmează apoi cei germani sub conducerea burggrafului de Nurnberg și cavalerii englezi. Veneția vine cu flota iar Bizanțul intră în coaliție. În vară armata pleacă la război. Vidin și Rahova sunt cucerite. Începe asediul de la Nicopole. Baiazid, care se afla la Târnovo, vine în grabă. Pe 25 septembrie începe lupta decisivă. Mircea, care cunoștea modul de luptă otoman, se oferise să atace primul. Ducele de Burgundia, mândru și fălindu-se cu cei 6000 de cavaleri ai săi nu vrea și pornește atacul. Înaintând prea mult, este înconjurat și făcut prizonier împreună cu o mare parte din oastea sa. Un atac al lui Sigismund, era gata să aducă victoria, dar un contra-atac al turcilor și al vasalului lor, despotului sârb Stefan Lazarević (care jurase că vrea să piardă lupta) determină înfrângerea creștinilor. Sigismund scapă cu greu pe o corabie pe Dunăre, prin Marea Neagră, la Constantinopol și înconjurând Grecia, ajunge în Dalmația (Croația). Înfrângerea este una catastrofală pentru creștini.

Lupta de la Nicopole

Baiazid trimite din nou trupe pentru a-l pedepsi pe Mircea, dar ele sunt înfrânte categoric în 1397. Nu se știe unde a avut loc lupta, poate pe Ialomița. O altă victorie datează din 1400. O armată otomană atacase Ungaria. La întoarcere ei sunt surprinși de domn și de un contingent maghiar. Puțini scapă peste Dunăre. Urmează o perioadă de liniște. La 1402 are loc lupta de Ankara. Iulie 28 1402, este o dată importantă pentru turci. Atunci, la Ankara, Baiazid este înfrânt de Timur Lenk (Timur cel Șchiop, un prinț gingishanid din zona Uzbekistanului). Sultanul este prins și conform unor legende, pus într-o cușcă și plimbat în umilință prin Asia. Se spune că s-ar fi sinucis zdrobindu-și capul de gratii. Alte surse spun din contră, că a fost tratat bine de Timur, nu stătea în nicio cușca, dar a murit de inimă rea, din cauza înfrângerii de la Ankara.

Baiazid

În urma lui Baiazid rămân fii săi care din 1403 încep o aprigă luptă pentru tron. Mircea se implică și îl spijină militar pe Musa. Prin 1407-1408 îi înfrînge pe turcii care asediau Silistra, victorie amintită de o inscripție greacă. La 1411, Musa ajunge sultan. În schimbul ajutorului, el îi dă lui Mircea mai multe posesiuni pe malul drept al Dunării. Într-o scrisoare din acea vreme, Mircea adaugă titlurilor sale și acela de “stăpânitor al mai multor cetăți turcești”. Mircea era în culmea gloriei: țara era la maxima întindere, iar sultanul era protejatul său. Musa este însă înfrânt de Mahomed I care urcă pe tron în 1413. În 1416 Mustafa cu ajutorul lui Mircea și Brededdin, care se adăpostise în Deliormanul dobrogean îl contestă pe Mahamed I, dar fără succes. Au urmat represalii. În 1417 turcii cuceresc Giurgiu și se pare că și Turnu. Dobrogea este ocupată, Isaccea și Enisala sunt întărite. Situația era grea pentru Mircea. Se vede nevoit să facă pace cu turcii. Le plătea haraci, dar turcii nu se amestecau în viața statală românească.

Musa

Activitatea internă

Mircea cel Bătrân va dezvolta comerțul. Dă în 1413 un privilegiu brașovenilor. Traficul comercial crește. Tranzitau spațiul nostru postavurile de Ypres, de Louvain (Belgia), de Colonia (Koln), de Praga. Sașii aduc numeroase produse specifice. Se exportau vite, piei, blănuri, sare, miere, ceară, pește, brânză, grâne. Liovul primește și el privilegii comerciale în (probabil) 1403 și apoi în 1409. Lângă Baia de Aramă, în satul Bratilovo, se reia exploatarea minelor de aramă.

La Cozia, Mircea ridică o nouă ctitorie din piatră și cărămidă aparentă, îi face danii însemnate. Și alte lăcașuri de cult primesc danii: Tismana, Argeș, Snagov, Glavancioc, Dealul, Strugalea (nu se știe exact unde era situată, poate la Cornățelul de pe Mostiștea), Govora, Bolintin (din Ilfov, în “pădurea cea mare”), Vișina (Gorj, lângă Bumbești). A făcut daruri la Muntele Athos, mănăstirii Cutlumuz, ctitoria lui Nicolae Alexandru și Vlaicu-Vodă. Mircea a închis ochii la 31 ianuarie 1418 și doarme somnul de veci la Cozia, într-un sarcofag de piatră, cioplit ca în Apus. Numele de “cel Bătrân” nu i-a fost dat nu pentru că ar fi fost vreun om în vârstă care s-a urcat pe tronul Țării Românești. Supranumele avea scopul de a-l deosebi de Mircea Ciobanul(cel tânăr) din veacul al XVI-lea, dar și în semn de respect, pentru că a dat dovadă de înțelepciune, bătrânii fiind cei care cu experiența lor ghidau uneori mersul societății românești.

sursa: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu,

 Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971