Se afișează postările cu eticheta CIFRE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CIFRE. Afișați toate postările

Povestea cifrei 9


    A fost odată ca niciodată, într-o lume-ndepărtată, o împărăţie mare şi frumoasă, de i s-a dus vestea peste nouă ţări şi nouă mări. Doar că împăratul şi împărăteasa erau trişti din cauză că nu aveau urmaşi.
   Într-o noapte împărăteasa dormi şi avu un vis. Se făcea că a apărut o zână cu o baghetă fermecată  şi  i-a zis împărătesei aşa:
   - Dacă doreşti să ai un fiu, va trebui să treci nouă văi, să numeri nouă izvoare şi din al nouălea izvor să bei apă vie. Dar nu uita, să nu scoţi nici un cuvânt pe drum!


    Împărăteasa o ascultă pe zână şi, cum se lumină de ziuă, porni la drum. Trecu peste nouă văi, numără nouă izvoare şi, din al nouălea izvor bău apă vie. La întoarcere, multe animale îi ieşiră în cale şi o provocau să vorbească cu ele, dar împărăteasa ascultă de sfatul zânei şi nu scoase nici un cuvânt.




   Aşa că, peste puţin timp iată că împărăteasa află că este însărcinată, iar după nouă luni născu un băiat de toată frumuseţea!
   Era multă veselie la palat! Toată lumea era fericită, iar împăratul şi împărăteasa se simţeau ca în al nouălea cer. Luna, de acolo de sus de unde era, văzu bucuria lor şi le trimise binecuvântarea pe o rază argintie, care  ajunse până la pătuţul unde dormea prinţişorul mult – dorit, înconjurându-l.
   Oamenii, văzând această minune, au hotărât ca de atunci încolo, ori de câte ori doreau să scrie cifra care desemna cele nouă văi sau nouă izvoare pe care le trecuse împărăteasa la îndemnul zânei, să deseneze luna cu a ei rază de mătase, care cobora lin şi înconjura pătuţul băieţelului.




    Şi aşa a apărut cifra 9 …

Povestea cifrei 8



   A fost odată, demult, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, într-un sat îndepărtat, o familie care avea doi copii, un băieţel şi o fetiţă. Pe băiat îl chema Octavian, iar pe fetiţă Olivia.
   Tatăl lor lucra la pădure, iar copiii se duceau adesea să-i ducă de mâncare bietului om, care pleca dimineaţa, de îndată ce se arătau zorile, şi se mai întorcea seara, după ce apunea soarele.
   Mama le-a făcut copiilor doi colăcei, le-a pregătit apoi coşul cu merinde pentru tatăl lor şi i-a trimis, ca de obicei, să-l ducă  acestuia. Copiii i-au lăsat tatălui bucatele pregătite de mama lor, apoi, la întoarcerea spre casă, ei s-au gândit să vadă cum arată cele două turtiţe lipite. Zis şi făcut! Au lipit cei doi colăcei şi s-au minunat de noua formă, s-au luat cu joaca şi s-au rătăcit.

    În drumul său spre casă, tatăl copiilor văzu pe o piatră o formă ciudată, ca şi cum ar fi fost doi colaci lipiţi. „Copiii mei!”, se gândi omul. Dacă s-au rătăcit?
     Nu plecă spre casă, ci îi strigă pe copii prin pădure. Într-adevăr, ei erau sub un copac, adăpostiţi de frig şi tremurând de frică. Tatăl îi luă, îi duse acasă, iar mama le făcu un ceai ca să se încălzească..
   Auzind cele întâmplate, au venit în căsuţa aceea şi bunicii celor doi copii. Numărând aceştia câţi oameni erau în casă, au constatat că sunt opt şi au spus că dacă va dori cineva să scrie semnul acelui număr, să deseneze cei doi colăcei salvatori.

   Şi aşa a apărut cifra 8 …

Povestea cifrei 6


  A fost odată, demult, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, un împărat care avea şase fiice, care mai de care mai frumoasă!
  Şi a dat împăratul sfoară-n ţară că celui care se va  dovedi mai vrednic şi mai isteţ îi va dărui o parte din împărăţie şi  pe o fiică de soţie.

  Auzi de acestea şi Codrin, un băiat chipeş si isteţ, căruia îi plăcea să păzească oile şi să cânte din fluierul său fermecat.  Aşa că hotărî să-şi încerce norocul. Ajungând la palat, împăratul îl supuse pe Codrin la tot felul de probe grele, pe care acesta le trecu. Dar împăratul nu mai vroia să-şi ţină promisiunea, de teamă că una din fiicele sale se va căsători cu acest ciobănaş.
  Supărat pe împărat, Codrin cântă din fluierul său fermecat până ce fetele s-au transformat în lalele, iar împăratul într-un şarpe. Văzându-se în oglindă, ruşinat, şarpele îşi ascunse capul în mijlocul trupului şi încremeni.

  Oamenii, minunându-se de acest lucru, au spus că de câte ori vor să reprezinte numărul fetelor de împărat, adică şase, vor desena semnul şarpelui ruşinat. De atunci, lalelele au şase petale.


  Şi aşa a apărut cifra 6 …

Povestea cifrei 7


    Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile. Într-una din zile, nu se ştie când, în lume au fost trimise şi poveştile.
   Alba – ca – Zăpada a ajuns în pădure la cei şapte pitici şi a trăit fericită în căsuţa aceea micuţă, până când a vrut să-i vină de hac vrăjitoarea. Din păcate piticii nu erau acasă în acele momente, fiind plecaţi la pădure ca să culeagă vreascuri şi să cosească
iarba dintre copaci. La un moment dat, coasa nu mai tăia iarba şi nici nu mai vroia să fie ascuţită. Piticii parcă simţeau că trebuie să se ducă repede acasă şi că prietena lor este în pericol! Şi chiar aşa şi era.....

  Când a venit prinţul şi a dorit să o ia pe Albă – ca – Zăpada la palat, numai un miracol a făcut  ca aceasta să se trezească din nou la viaţă.

   Văzându-şi din nou  prietena sănătoasă, cei şapte pitici i-au adus ca dar de nuntă coasa misterioasă, care i-a avertizat de pericol la timp. Toţi nuntaşii au râs şi au spus că de acum încolo, ori de câte ori vor să scrie semnul care simboliza numărul celor şapte pitici, vor desena coasa misterioasă.

  Şi aşa a apărut cifra 7 …

Povestea cifrei 5



   A fost odată, demult, două familii care se certau mereu pentru o bucată de pământ.
  Una locuia spre Răsărit, iar cealaltă spre Apus.
   Familia care locuia spre Răsărit avea o fată, iar familia care locuia spre Apus avea un băiat. Cei doi copii însă erau prieteni, chiar dacă familiile lor nu se îndrăgeau, şi de aceea se ascundeau de ochii răutăcioşi ai părinţilor lor.

   Venise vara, iar copiii au hotărât să secere împreună grâul. Nici nu se lumina bine de ziuă când ei plecau cu secera în spate să strângă roadele pământului, spicele de grâu. Din păcate, părinţii au aflat despre prietenia aceasta şi s-au supărat foarte tare, interzicându-le să se mai întâlnească. Mai mult chiar, i-au închis pe fiecare în casele lor!

   De supărare, copiii au plâns mult, până când fata s-a transformat într-o stea cu cinci colţuri, care lucea puternic în nopţile senine, cu lună plină, iar băiatul într-un măr plin cu flori  ale – roz, cu cinci petale, copiind imaginea steluţei care le privea.
   Toată lumea a aflat despre această întâmplare!

   Din toată povestea, doar secera a rămas pe câmp, singuratică, până când au găsit-o nişte săteni miloşi. Aceştia au luat-o şi, privind steluţa cu cinci colţuri şi mărul ale cărui flori aveau cinci petale, au spus că dacă va dori cineva să reprezinte numărul petalelor de măr sau colturile steluţei, vor desena acea seceră singuratică.


   Şi aşa a apărut cifra 5 …

MATEMATICA DISTRACTIVA


Povestea cifrei 4


      Trăia odată o măicuţă bătrână, care avea un fiu, ce îşi luă femeie rea, căci îi venise vremea de însurătoare.
     Femeia aceasta o jignea adesea pe bătrână şi din răutate i-a spus soţului să taie picioarele scaunului pe care şedea bătrâna când lua masa. Soţul tăie trei picioare de la scaun, lăsându-i totuşi acestuia un picior.
Printr-o minune dumnezeiască, scăunelul rămase aşa, fără să se răstoarne, căci bătrâna se aşeza cu credinţă la masă, pe scăunelul cu un picior.

     Văzând ce se întâmplă, femeia îi spuse soţului său că dacă mai doreşte să rămână cu ea, să-i aducă pe o tavă inima mamei sale.
    Fiul, cu lacrimi în ochi, îi povesti bătrânei ce-i ceruse soţia, iar aceasta, din dragoste pentru copil, acceptă acest lucru dureros. Băiatul luă inima bătrânei, o puse pe tavă şi alergă spre soţia lui. Pe scări însă se împiedică şi căzu, iar inima îl întrebă:

     -Te doare, puiul mamei?
    Atunci, cuprins de remuşcări, fiul luă inima, o puse din nou în trupul mamei şi plânse mult, până ce lacrimile lui au spălat  şi au vindecat rănile, iar măicuţa lui dragă se făcuse bine. Băiatul o alungă pe femeia rea de la casă şi de atunci pentru a reprezenta numărul patru se reprezenta scăunelul misterios.

    Şi aşa a apărut cifra 4 …

Povestea cifrei 2



      A fost odată, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, un copil pe nume Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea în curte, dădea de mâncare animalelor, le mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană colorată din coada lor.


      Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân. Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul, răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.

       Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

      Şi aşa a apărut cifra 2 …




Povestea cifrei 1







       A fost odată ce-a fost, de când Hâncu şi Pământul, să ne ţină tot cuvântul, că acesta-i începutul …
      Când Dumnezeu a făcut Pământul, a făcut şi Soarele şi Luna …
      Când Soarele era pe cer, Luna era în partea opusă a Pământului şi niciodată nu se întâlneau. Şi tare ar fi vrut să se apropie de frăţiorul ei, Soarele!
      Dar, iată că într-o zi, ce se gândi Luna? Pe când era iarăşi Soarele pe cer, în mijlocul zilei, Luna trimise un cârlig lung, lung împletit din fir de mătase, ca să tragă Soarele spre ea, să-i fie mai aproape.

       Dumnezeu văzu cârligul trimis de Lună şi îi plăcu felul în care aceasta îl lucrase. Cu toate acestea îl topi repede şi apoi o certă:
      - Tu eşti numai una! Soarele e numai unul! Nu puteţi să vă apropiaţi! Despărţiţi veţi fi pe veci!
      De atunci, când cineva a dorit să arate semnul unui singur lucru a desenat acel cârlig trimis de Lună către Soare.


     Şi aşa a apărut cifra 1 …

Povestea cifrei 0



    Se spune că demult, tare demult, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, era într-un sat un băiat foarte isteţ, dar sărac, pe nume Gheorghiţă.
  Şi i-a spus odată mai– marele satului lui Gheorghiţă:
        - Dacă reuşeşti să – mi găteşti o mâncare cum nu s-a mai gătit până acum,
astfel încât toţi oamenii să se minuneze, îţi voi da tot ceea ce-ţi doreşti!
        Stătu Gheorghiţă, se gândi, apoi făcu din apă şi făină un covrig mare, mare, de-au fost nevoiţi zece oameni să transporte acel covrig şi tot l-au turtit. Ajuns la mai – marele satului, îi spuse aşa:
     - Ţi-am adus o plăcintă gustoasă, dar n-ai voie să-i mănânci marginile! Mănâncă mijlocul, te rog!



     Oamenii stăteau de jur împrejurul covrigului şi se uitau la cel care dădea ocol şi nu avea ce să mănânce. Într-un târziu, acesta se lăsă păgubaş, se recunoscu învins de isteţul   Gheorghiţă şi-i dădu acestuia tot ce şi-a dorit.

   De atunci, când oamenii vroiau să scrie semnul care să însemne „nimic”, desenau  acel covrig oval.

   Şi aşa s-a născut cifra 0 …

Povestea cifrei 3



     Se povesteşte că în momentul naşterii Domnului Iisus Hristos cei trei magi erau pe drum, îndreptându-se către locul spre care îi călăuzea steaua.

    Cel de-al doilea mag se afla aproape la aceeaşi distanţă atât de primul, cât şi de al treilea mag. Toţi priveau spre cer şi urmăreau steaua care vestea naşterea Fiului Domnului. Şi, iată că un curcubeu îi uni printr-un arc pe primul şi pe al doilea mag,
iar un alt curcubeu îl uni pe al doilea mag de cel de al treilea. Curcubeele s-au lăsat la pământ, iar magii au intrat la pruncul Iisus, punându-i la picioare trei daruri: aur smirnă şi tămâie. Pe urmele curcubeelor au răsărit şi înflorit cele mai înmiresmate flori din lume: florile de busuioc.

    Oamenii au privit urma lăsată de cele două curcubee şi au spus că dacă vor să scrie numărul magilor, vor desena cele două semicercuri pline de flori de busuioc.
   Aşa a apărut cifra 3 …



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...