Se afișează postările cu eticheta biologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biologie. Afișați toate postările

Lipitoarea

Lipitoarea este un vierme care traieste prin balti si ape lin curgatoare.



Lipitoarea are corpul moale ca si rama, turtit si alcatuit din numerose inele. Pe partea dorsala are culoare verzuie-negricioasa ca si malul apelor si cu dungi negre pe partile laterale.

Lipitoarea ajunge la 10-15 cm lungime, avand la capete cate o ventuza. La partea anterioara, in mijlocul ventuzei, se afla gura, iar deasupra ventuzei din partea posterioara se deschide orifciul anal. Pe inelele de langa ventuza anterioara se gasesc 10 pete, care sunt un fel de ochi.

In timpul mersului se serveste de cele 2 ventuze. Cu ventuza anterioara se fixeaza pe pietre, plante sau pe fundul apei, apoi incovoaie corpul, aducand ventuza posterioara langa cea anterioara. Dupa aceea isi desprinde ventuza anterioara si, sprijinita pe ventuza posterioara, isi lungeste corpul cat poate inainte. Aceste miscari le repeta. Ea inoata foarte bine prin ondulatiile corpului sau, cu ajutorul muschilor de sub piele, care sunt bine dezvoltati.

Lipitoarea respira prin piele, ca si rama. Ea se hraneste sugand sangele diferitelor animale. Cu ventuza anterioara, in mijlocul careia se gaseste gura inarmata cu 3 falci tari, chitinoase, dintate pe margini ca niste fierastraie mici, se prinde de pielea animalelor. Falcile sunt asezate in forma literei Y. Cu aceste falci cresteaza pielea pana la sange, apoi suge sangele cu lacomie, servindu-se de o gusa puternica. Sangele se aduna in cele 22 de buzunare ale stomacului, pe care le umple. Lipitoarea apoi se desprinde de animalul atacat, cu stomacul plin de sange. Ea poate trai din aceasta rezerva de hrana uneori chiar un an de zile.


Iarna se lasa mai la fund, unde apa este mai adanca si unde nu ajunge inghetul. In acest timp consuma sangelesupt in timpul verii.

In trecut, lipitorile erau intrebuintate in medicina pentru a scoate sange de la oamenii bolnavi. Acest mijloc era primejdios, prin faptul ca lipitorile puteau sa infecteze rana.




Toti viermii – ca rama si lipitoarea – care au corpul format din inele se numesc viermi inelati. Ei formeaza impreuna incrangatura viermilor inelati.

Sistemul muscular

Partile moi si carnoase care imbraca scheletul se numesc muschi. Ei sunt formati din niste firisoare lungi si subtiri numite fibre musculare. Aceste fibre se observa foarte bine la o bucata de carne fripta ori fiarta.


Muschii sunt elastici, adica au darul de a se intinde si de a se strange intocmai ca o gumilastica. Tot din muschi sunt formate si unele organedin interiorul corpului, cum sunt: limba, esofagul, stomacul, intestinele, inima si altele. Muschii sunt organele miscarii.

Cu ajutorul lor purtam picioarele, miscam bratele, intoarcem capul, indoim tunchiul, etc. Unii muschi se misca cu voia si stiinta noastra, cum sunt: muschii bratelor, ai gatului, ai picioarelor, etc., altii insa, cum sunt muschii inimii si muschii stomacului, se misca singuri, fara vointa si stiinta noastra.



Muschii care acopera membrele sunt muschi lungi. Ei sunt prevazuti la capete cu niste coarde albe si elastice, numite tendoane. Cu ajutorul acestor tendoane ei se fixeaza pe oase in asa chip ca un capat al muschiului vine prins pe un os, iar celalalt capat pe osul vecin cu care se incheie. Muschii care acopera fata, pieptul si spatele, precum si muschii care intra in alcatuirea diafragmei, stomacului si a altor organe din interiorul corpului, suntmuschi lati. Toti muschii sunt strabatuti de vase sanguine si de nervi. Sangele, care circula prin vasele sanguine, le procura hrana si caldura, iar nervii ii intetesc la miscare. Cand nervii dintr-un muschi se imbolnavesc, atunci el isi pierde puterea de a se mai misca, iar partea corpului acoperita de un asemenea muschi se paralizeaza.



Muschii se intaresc prin miscari regulate si repetate. Miscarile cele mai potrivite pentru intarirea si dezvoltarea armonica a muschilor sunt miscarile de gimnastica.

Muschii corpului alcatuiesc sistemul muscular.

Racul si lipitoarea

Si racul si lipitoarea sunt animale care traiesc in apa.



Corpul racului e imbracat cu o coaja tare si verde inchisa. La rac deosebim: capul, unit cu pieptul intr-o coaje; pantecele sau coada formata din mai multe inele miscatoare si cinci perechi insirate pe sub piept. Capul este mai ascutit. La cap are doi ochi mari si patru mustati, cu care pipaie. Picioarele dinainte sunt mai lungi ca celelalte si fiecare despicat in chip de foarfeci.

Pe ultimul inel din coada, este asezat un sir de lopeti.Acest varf de coada seamana a cap. De aceea se zice ca racul merge inapoi. E drept ca racul inoata in apa si inainte si inapoi, dupa cum ii vine lui la socoteala.


Racul traieste in namolul raurilor, lacurilor si elesteelor. Racii se inmultesc din icre, tot ca pestii. Icrele lor insa sunt mai mari.


Racul se hraneste cu viermi, pestisori, iarba, broaste si chiar mortaciuni. Racii se mananca. Cand ii fierbem, coaja li se face rosie. Carnea lor e alba, dar e mai mult coaja decat carne. De aceea se si zice: “C-un rac tot sarac!”


Lipitoarea are corpul moale. Ea este un vierme lung, lat si subtiat la capete. E de culoare cenusie-neagra. Nu se cunoaste usor unde este coada si capul. La unul din capete este gura cu trei falci dintate.

Lipitoarea traieste in lacuri si in raurile care curg incet. Cel mai adesea, ea se hraneste sugand sange de la alte animale. Si medicii pun lipitori, astfel incat sa suga sangele stricat, de la unii oameni bolnavi. Dupa ce se umfla de sange, lipitoarea cade singura.


Lipitorile se inmultesc tot din oua. E bine de stiut ca pestii, racii si lipitorile traiesc si se inmultesc din oua.

Animalele comunica intre ele



Dintotdeauna omul a incercat sa dezlege misterele comportamentului animalelor. De cand oamenii de stiinta s-au deplasat pe teren, au putut fi intelese, demonstrand astfel ca regnul animal isi are legile sale si limbajele sale. Lung si dificil, studiul modurilor de exprimare a animalelor a cerut oamenilor de stiinta rabdare, perseverenta si respect. Dar, principala dificultate a acestui studiu rezida din faptul ca omul nu trebuie sa se refere la propriul sau limbaj pentru a aprecia semnalele utilizate de animale, pentru ca astfel vor deforma realitatea acestor coduri. Prin limbajul lor, animalele pot exprima teama, bucuria, incertitudinea sau agresivitatea, dar felul in care o fac difera de modul de exprimare uman. In urma cercetarilor intreprinse, specialistii au constatat ca animalele pot comunica intre ele prin cantec, prin gesturi, prin cai chimice, prin mimica sau printr-un ansamblu complex de semnale.



Armonia care domneste in stupul de albine este binecunoscuta. Unitatea “societatii” albinelor se realizeaza si datorita limbajului folosit de aceasta pentru a-si transmite diferite informatii. Nu este vorba de un limbaj articulat ca la oameni, ci de simturi, precum vazul sau mirosul. “Cuvintele” albinelor sunt, de fapt, miscarile ritmice ale aripilor si corpului si … parfumurile. Albina culege nectarul si polenul florilor pentru a aproviziona stupul. La intoarcerea “acasa” ea le semnaleaza altor albine unde se gaseste sursa de hrana, in ce directie si la ce distanta se afla aceasta. Mirosul specific al florii vizitate, care se imprima pe corpul culegatoarei, le comunica informatiile printr-un dans care indica bogatia sursei de hrana descoperita.

La furnicile tesatoare care traiesc in regiunile calde ale Lumii Vechi, in special in zonele tropicale ale Asiei meridionale, actul de comunicare joaca un rol esential in comportament. Colonia acestor furnici este formata din lucratoare, al caror numar atinge 500.000. Toate au un simt de orientare foarte dezvoltat. Ele au ochii mari si, in consecinta, o acuitate vizuala neobisnuita. Intre altele, ele sunt capabile sa memoreze numeroase detalii asupra locului unde si-au constuit cuibul. Pentru a explora un nou teritoriu unde cu greu pot ajunge, furnicile se catara unele peste altele, constituind lanturi si piramide. Primele exploratoare se reintorc la cuib pentru a recruta alte lucratoare. Ele marcheaza itinerarul spre cuib printr-o substanta chimica numita feromom care le va conduce pe tovarasele lor spre noua regiune. Furnica tesatoare este capabila sa receptioneze cu precizie mesajele continute in mirosuri.

Ca arma de aparare, cantecul poate avertiza asupra prezentei unui eventual inamic si sa-l indeparteze chiar daca acesta intentioneaza sa se apropie. In sanul aceleiasi specii, cantecul devine semn de recunoastere. La lacuste si la unele specii de greieri, cantecul asigura unitatea de grup, impiedicandu-i pe indivizi sa se indeparteze.


Gorila transmite diferite mesaje prin gesturi. Astfel, atunci cand este stapanita de neliniste, aceasta se va lovi cu membrele superioare pe piept. Ca sa indeparteze un intrus, va scoate strigate puternice. Simtindu-se in pericol, gorila va incepe sa muste frunzisul, iar pentru a-si manifesta semtimentul de tristete isi ia o expresie apropiata de cea a anui copil suparat, dar nu va varsa niciodata vreo lacrima.



Dotata cu organe senzoriale similare celor umane, pasarea transmite si primeste mesajele. Se crede ca viteza de reactie auditiva a pasarii este de 10 ori superioara auzului omului. Printre multiplele mijloace de transmitere a meajelor, sunetul constituie la pasari mijlocul de comunicatie cel mai important.

Este foarte interesant modul de exprimare a elefantului. Se stie ca trompa il ajuta pe elefant sa apuce hrana, dar observadu-le comportamentul, cercetatorii au constatat ca aceasta ii serveste si la exprimare. Astfel, cand este iritat de vreunul dintrei ai sai, elefantul il previne de furia sa ridicandu-si capul. Tot prin miscarea trompei, elefantul poate indica un pericol grav. Ridicata spre cer, ea arata iminenta unui atac. Atunci cand elefantului ii este frica, el isi ruleaza capatul trompei!

Daca doriti sa cunoasteti cum se exprima pisica, observati-o cu atentie. Veti vedea ca, atunci cand este linistita, ea merge cu coada inclinata si urechile drepte. Daca va zari o alta pisica, ea isi va zbarli coada. Daca se crede amenintata, isi ciuleste urechile, isi scoate ghearele si isi zbarleste parul. Pentru a intregi aceasta postura, ea sufla si miauna. Astfel, in cateva secunde, o pisica poate trece de la starea de liniste spre cea de agresivitate.


Stupul

De-a lungul timpului, au fost efectuate numeroase cercetari. Intre oamenii cu idei mentionam pe ing. Valer Lupsan din Targu Mures, pasionat apicultor si autor al unor lucrari intitulate “Stupul, unitate biologica”.


Unii biologi, conform autorului mai sus mentionat, sustin ca albina-individ se prezinta ca un animal cu sange rece, in vreme ce stupul prezinta toate caracteristicile unui animal cu sange rece. Intr-adevar, cei ce lucreaza cu albinele au constatat ca ele nu alcatuiesc o colectivitate, ci ca sunt parti ale unui intreg. S-a observat ca ele presteaza o munca asidua si dezinteresata pentru binele colectiv, ca sunt constranse de legi necunoscute sa se sacrifice pentru integritatea stupului, ca pierderea matcii (sistemul nervos), provoaca panica generala. Din observatie in observatie, si comparand stupul cu societatea umana si animaliera, am apreciat ca justa concluzia acelor biologi care considera ca, in stup, exista doua feluri de viata, una a albinei ca individ si alta a albinei in colectiv, stupul avand toate datele unui organism unitar, deci ale unui animal cu sange cald.

Se stie clar ca albina are o viata scurta, de numai 45 de zile, iar stupul traieste ani la rand. Mai mult decat atat, albina nu poate trai ca individ solitar mai mult de cateva zile, in timp ce stupul, dupa cum am mai mentionat, vietuieste ani. Daca albina, ca individ, nu poate trece peste anumite intemperii ale naturii, stupul este acela care le invinge pe toate. Astfel, cel ce poate dainui in imprejurari vitrege este acela ce predomina asupra celui firav si neputincios.



Daca stupul (ca unitate biologica) ar fi comparat cu alte organisme, atunci s-ar putea observa ca, prin functiile sale, pot fi determinate si organele existente. Stupul are un sistem nervos, un schelet osos, un tegument, plamani, placenta, sistem digestiv, etc. Albina, in stup, este considerata ca o celula ce face parte din complexul organism stup si ea asigura fomarea functionala a diferitelor organe ale acestuia.

Totusi, albina este, si ea, o entitate biologica, o entitate cu anatomie si functii proprii. Ea are legile ei genetice, dar, totusi, stupul poseda legile lui genrtice, dupa care se conduce, se naste, se dezvolta, traieste si moare.

Un alt argument, demn de mentionat, ar fi faptul ca stupul se inmulteste prin diviziune, asa cum se inmultesc vietuitoarele unicelulare. Deci, albina individuala traieste ca un animal cu sange rece, iar stupul se comporta ca un animal cu sange rece.



De retinut ar fi denumirile vechi populare romanesti, precum stup, matca, papa laptoasa si papa larvara, termeni care exprima sugestiv si integral, in limba romana, notiunile de regina, colonie, laptisor de matca, etc.


Delfinul - mit si realitate


Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele. Sunt aproximativ patruzeci de specii de delfini. Mărimea lor variaza de la 1,2 metri si 40 de kilograme pana la 9,5 metri si 10 tone (Orca sau Balena Ucigasa).
Se găsesc pretutindeni pe glob, în special în mările mai puţin adânci. Sunt mamifere carnivore, mâncarea lor constand în general din peşte şi şerpi.





Numele lor vine de la grecescul «delphis » care era înrudit cu « delphys » (pântec). Aşadar numele animalului poate fi interpretat ca însemnând numele unui animal marin cu pântec. Numele a fost transmis prin latinescul « delphinus », latina intermediara « dolfinus » si franceza veche « daulphin » care a reintrodus « ph » -ul în cuvânt.
Familia Delphinidae este cea mai mare din Cetacee, si relativ tânără : delfinii au apărut acum aproape 10 milioane de ani. Sunt consideraţi cele mai inteligente animale si apariţiile lor prietenoase precum şi atitudinea lor jucăuşă i-au facut populari în cultura umana.
Orcile şi alte câteva specii înrudite cu ele apaţin familiei Delphinidae şi se clasifica aşadar ca delfini, chiar daca sunt numite balene.


Delfinii, ca si balenele, descind din mamiferele terestre, stramoşii lor devenind acvatici în urmă cu aproape 50 milioane de ani. Scheletul delfinului are două mici oase în zona pelviană, ce par a fi rămăşiţele unor picioare posterioare ale strămoşilor tereştri. Delfinii au forma corpului fusiformă, adaptată înotului rapid. Coada este folosită pentru propulsie, dar împreună cu aripile pectorale asigură şi controlul direcţiei. Aripa dorsală oferă stabilitate în timpul deplasarii. Culoarea variază de la specie la specie, însă cea mai întâlnită este gri cu nuanţe mai deschise în modele de linii şi pete.
Capul delfinului conţine un biosonar, un organ rotund, ce-l ajută să se orienteze. La multe specii fălcile sunt alungite, formand un fel de cioc. Numărul dinţilor variază, ajungand la unele specii pana la 250. Delfinii respiră printr-un orificiu situat pe partea superioară a capului, aerul ajungând mai apoi în traheea situata anterior creierului. Delfinii au creierul mare, complex şi diferit de cel al mamiferelor de uscat. Spre deosebire de acestea, corpul lor nu are păr, excepţie făcând delfinii Boto, care au păr scurt în jurul ciocului.
Majoritatea delfinilor au văzul foarte bun atât în apă, cât şi în afară, iar auzul superior celui uman. Deşi au câte o deschizătura mică pentru ureche în fiecare parte laterală a capului, se crede ca auzul sub apă este perceput şi (daca nu în exclusivitate) prin falca inferioară, care conduce vibraţiile sunetului către urechea mijlocie. Se mai crede că dinţii sunt astfel aranjaţi încât să acţioneze ca o antenă pentru biosonar, astfel încât să poată localiza cu precizie locaţia unui obiect. Simţul tactil al delfinilor este de asemenea bine dezvoltat, cu terminaţii nervoase grupate în piele, în special în jurul aripioarelor şi zonei genitale. Lipsa nervului olfactiv a dus la concluzia că delfinii nu au simţul mirosului, însă acest deficit este înlocuit de simţul gustului (s-a observat că delfinii au exprimat preferinţe pentru anumite feluri de peşte).


Delfinii sunt des priviţi ca fiind printre cele mai inteligente animale de pe pământ. Sunt sociabili, trăiesc în bancuri de pana la 12 indivizi.Bancurile se pot reuni în superbancuri ce pot depăşi o mie de indivizi. Apartenenţa la un anume banc nu este rigidă. Delfinii pot schimba bancurile în mod frecvent. Cu toate acestea, se creează legaturi puternice între ei (nu îşi părăsesc indivizii bolnavi sau răniţi şi îi ajută chiar să respire pe cei ce au nevoie, ducându-i la suprafaţă).

Un alt mod de a-şi manifesta altruismul este că îi protejeaza pe oameni de rechini înotând în cercuri în jurul lor. Delfinii au şi o natură agresivă faţă de semenii lor. Cu cât un mascul este mai bătrân, cu atât are mai multe cicatrici. Motivul pentru care se luptă pare a fi supremaţia asupra femelelor, de multe ori masculul învins fiind exilat.


Perioada de gestatie variaza de la 11 – 12 luni pana la 17 luni (la orci). Datorită faptului că delfinii respiră la suprafata apei, ei dorm în general avand activă câte o emisferă cerebrală, necesară respiratiei, şi un ochi deschis, pentru a preveni posibile atacuri. Au fost monitorizaţi delfini captivi la care amândouă emisferele cerebrale indicau starea de somn, şi care, printr-o mişcare reflexă a cozii, se ţineau la suprafată.
Delfinii sunt aleşi ca o foarte bună metodă de terapie în problemele psihice ale oamenilor, însă nu se cunoaşte încă în ce grad ei sunt mai eficienţi decât animalele de casă.


Evolutia vietii omului

Existenta omului ca individ nu incepe, asa cum s-ar parea, o data cu nasterea sa. Pana la nastere, fiinta umana parcurge un drum lung si interesant (viata intrauterina in corpul mamei), pe care este bine sa-l cunoastem, caci de felul cum se desfasoara depinde in mare masura viata extrauterina a individului. De asemenea, stim ca organismul omului are o structura extraordinar de complexa.

Organismul uman adult este alcatuit dintr-un numar enorm de celule, grupate in tesuturi, iar acestea in organe cu functii diferentiate. Toate aceste celule s-au format dintr-o singura celula initiala - oul sau ovulul fecundat.Acesta este primul element biologic cu care incepe viata intrauterina a individului, care s-a format din unirea unui spermatozoid cu un ovul. E vorba de functia de reproducere si se parcurg urmatoarele etape: fecundatia, formarea si dezvoltarea intrauterina a embtionului si fatului uman si nasterea.

 


Viata omului se naste prin unirea a doua celule: ovulul produs de femeie si spermatozoidul produs de barbat. Din unirea lor rezulta oul uman, care masoara doar cateva sutimi dintr-un milimetru, de marime microscopica, fiind ca un fir de praf. Acest ou se va mari progresiv in timpul celor 9 luni de sarcina, in asa fel incat, la sfarsitul acestei perioade va rezulta o fiinta umana in greutate de aproximativ 3000 g si cu o lungime de 50 cm.

 

Fatul matur, nascut la termen, are masa de aproximativ 3-3,5 kg (de obicei, baietii sunt mai grei cu circa 500 g si cu 1-2 cm mai lungi decat fetele). Odata cu taierea cordonului ombilical, copii normali se misca cu putere, incep sa respire si sa tipe.

Din acest moment, fiinta umana strabate o cale lunga pana la perioada varstei adulte. In prima luna dupa nastere poarta numele de nou-nascut, apoi i se spune sugar pana la 1 an. Intre 1-3 ani el este anteprescolar, intre 3-6/7 ani prescolar, intre 7-10 ani perioada scolarului mic, intre 10/11-14/15 perioada scolarului mijlociu, intre 14/15-18 ani perioada scolarului mare sau adolescenta, s.a.m.d.



 

Luand particularitatile morfologice, fiziologice si psihologice drept criterii de urmarire a evolutiei vietii omului, putem vorbi de:

-         copilarie, de la nastere la 10-12 ani;

-         preadolescenta sau pubertate, intre 11-12 ani la fete si 14-16 ani la baieti;

-         adolescenta si tinerete, intre 11-14 ani;

-         varsta adulta, intre 18-65 de ani;

-         batranete, dupa 65 de ani.



In acest sens, este important de retinut faptul ca organele reproducatoare la om, ca si produsele lor, spermatozoizii si ovulele, desi exista si in copilarie sub forma rudimentara, nedezvoltata, se maturizeaza si pot sa-si indeplineasca functia abia dupa perioada adolescentei.

Comori vegetale

Vreti sa fiti mai inteligenti si mai relaxati? Ultimele cercetari de laborator demonstreaza ca memoria, oboseala, surmenajul intelectual, creativitatea pot fi stimulate printr-o alimentatie sanatoasa si corecta.

 

 

Invatare temeinica


Coacazul negru, considerat de biologi si de medici ca un «arbust minune», calmeaza migrenele, inlatura surmenajul si oboseala, combate anemiile. Fructele sale contin de 3-5 ori mai multa vitamina C decat lamaile si de aproape 10 ori mai multa decat merele.

Bobitele de coacaze contin substante insemnate de vitamina B1 si B2, 110 mg%, rivalizand cu ciresele, portocalele, merele, perele, piersicile, etc. Contin caroten (250 mg%) si vitamina PP. Specialistii spun ca prin consumarea a 40 de bobite zilnic, un adult isi asigura intreaga cantitate de vitamine necesare organismului. 100 g de fructe contin 320 mg potasiu, 70 mg fosfor, 45 mg calciu, 30 mg magneziu, 1,3 mg fier si 14 mg clor. Plus microelemente: iod, cupru, mangan, zinc, cobalt si enzime deosebit de valoroase in asimilarea albuminelor, grasimilor si a hidratilor de carbon.

 

Afinele proaspete activeaza irigarea cu sange a creierului. Trei pahare de suc pe zi (obtinut prn mixare) tonifica organismul si cresn numarul globulelor rosii, vindecand anemiile grave. Afinele sunt un aliment excellent pentru perioadele de studiu indelungat.

 

Lamaile, bogate in vitamna C, sporesc capacitatea de insusire a materiei. Inporspateaza memoria. Inainte de teze sau examene, beti o citronada de lamaie cu miere de albine. Este energizanta.

 

Varza, consumata cruda, sub forma de salate, creeaza un sentiment de liniste, invatarea desfasurandu-se fara stres.

Contine vitaminele C, K, A, derivati sulfati cu proprietati animicorbiene. Consumati salate, mai ales in perioada examenelor.

 

Memorie de elefant


Ceapa miroase – ce-i drept – cam neplacut, dar este nemaipomenita in combaterea oboselii psihice, a surmenajului intelectual. O jumatate de ceapa pe zi invioreaza memoria, exigenand mai bine creierul.

 

Morcovii stimuleaza memorizarea! Cei care trebuie sa memoreze repede (de exemplu, actorii, elevii, studentii, etc.) sa consume inainte de a incepe exercitiile, o salata de morcovi cruzi dati prin razatoarea mare, cu intedelemn, lamaie si frunze de patrunjel sau sa bea un cocktail din morcovi, telina si putina sfectla rosie (exceptional pentru nervi, ficat si sange) sau un suc preparat din morcovi, varza alba cruda si telina.

 

Ananasul este fructul ideal al muzicienilor si actorilor. Un pahar cu suc de ananas, in fiecare zi, bogat in multa vitamina C, mangan, etc., cu foarte putine calorii, inlesneste memorzarea.

 

Atentie! Orice suc natural trebuie consumat imediat, caci de indata ce intra in contact cu aerul se oxideaza, iar continutul nutritiv scade.

Nu uitati, un vechi dicton latin al lui Martial (poet latin – c. 40 – c.104) spunea: «Non est vivere, sed valere, vita» (lat. Nu-i totul sa traiesti, ci sa fii sanatos»).



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...