Petele din lună

Au fost doi frați. Cel mare a omorât pe cel mai mic și l-a luat în spinare. În mână ține o căldărușă în care pică de la cel mort din nas, în fiecare an, câte o picătură de sânge. Când va umple căldărușa de sânge, se va aprinde și va arde pământul.

Cain si Abel

Zice-se că Adam a avut doi feciori: Cain și Abel. Cain sta pe lângă casă; Abel umbla pe deal cu oile.

Cel de acasă toată ziulica trebăluia: ba una, ba alta; drege, tocmește, mă rog, ca la casa omului, când se mai gătește treaba?

Cel cu oile umbla numai după ele, da nici nu se trudea, nici nu-și bătea capul cu atâta amar de trebi; umbla hoinar toată ziulica, dârdâind din gură și căscând a lene.

Cain a însemnat în inimă lucrul ista ș-a prins ură pe Abel; cela numai se desfătează și el duce greul casei. Și i-a venit în gând să-l omoare pe Abel; dar nu știa cum să-i facă capătul, că lumea era proastă pe atunci, nu prefăcută ca acum.

Cum mergea Cain într-un rând cu mâncare la frate-su, numai ce vede năruindu-se dintr-un deal o stâncă și, cum a venit de-a tăvălugul în vale, a ucis vreo câteva capre, și Cain cum a văzut întâmplarea asta, i-a răsărit în minte, cum să-l omoare pe frate-său, Abel.

Atunci i-a dus mâncarea frățâne-su; cela a mâncat și Cain s-a întors acasă. Într-altă zi, când s-a mai dus cu mâncare la Abel, l-a găsit dormind sub o coastă de deal. Cain în loc să-l trezească la mâncare, s-a suit pe deal, a năruit câteva stânci; una a nimerit drept în capul lui Abel și el a rămas mort pe loc!

Cain se duce acasă și spune tătâne-su că l-a găsit pe Abel ucis de-o piatră. Lui Adam nu i-a dat prin cap că l-a ucis Cain; el a socotit că niște capre au năruit o piatră și, cum dormea, nu s-a putut păzi și i-a făcut capătul.

Adam și cu nevastă-sa s-au dus să-l vadă. Măsa, ca femeie, când l-a văzut, a început a plânge, că nu știa să-l bocească cum fac acum muierile. Tată-său sta și se uita la dânsul; nu știa cum să-l îngroape și cum se face mormântul. Cum ședeau așa, iaca vede-o vrabie cu-n gândac în cioc, l-a pus jos pe pământ, acoperindu-l cu țărână ori cu nisip, cu ce-a fi găsit, și pe urmă a zburat în treaba ei.

Adam a văzut minunăția asta, a chemat pe Eva și i-a arătat ce-a făcut păsăruica.

— Așa să facem și noi cu Abel, decât l-om lăsa să-l mănânce niște câini, ori niște ciori, ca pe-un hoit. Numai așa i-a venit în cap lui Adam ca să facă groapa și să-l înmormânteze.

Dar Dumnezeu, care-i mare și le vede pe toate, nu l-a cruțat pe Cain, care a făcut cel dintâi omor. L-a luat și l-a pus în lună, întocmai așa cum a ucis pe frate-su Abel, ca să vadă oricine, cât a fi lumea și pământul, pe ucigașul cel dintâi!…

De-aceea se vede-n lună un chip de om stând în picioare și unul lungit, jos la pământ.

Sursa : aici

Legendele Babei Dochia

Baba Dochia, conform lui George Călinescu, face parte din cele “4 mituri fundamentale care au modelat cultura și spiritualitatea româneasca.” Sacrul sta sub semnul venirii primăverii, de aici derivând mai multe legende și tradiții românești, evocate an de an.

Legenda Babei Dochia și Dragobetele

Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.

Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Babele

Povestea spune ca ar fi fost o singură babă, pe care o chema Dochia. Adică… babă nu prea era ea, că… să vedeţi. Ba era chiar fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă, că toţi fiii de crai o peţiră dar ei nici unul din ei nu-i plăcea.

Azi aşa, mâine aşa, poimâine la fel, până ce unul din ei, nici una, nici alta, porneşte cu război împotriva împăratului, tatăl fetei; îl bate, îl prinde şi se apropie de palatul fetei; căci gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată.

Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă.

Și-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace căci era iarnă şi topenie de frig, şi şi-a luat drumul spre pădure. A stat fata, adică baba, nu fata! Zic, a stat, până primăvara când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc, şi aşa până ce şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a azvârlit ultimul cojoc, unde nu începe deodată un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă pe babă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă. Pasă-mi-te c-o ajunsese vreun blestem de-al lui bietul tată-său.

De-atunci a rămas rostul vremii tot aşa schimbător în cele nouă zile de la începutul primăverii. Şi tocmai când ai zis Doamne-ajută şi ţi-ai lepădat surtucul, atunci te pomeneşti cu câte un pui de geruleţ, ba încă şi cu câte o zăpadă, de nici nu ştii cum să-l îmbraci iarăşi mai degrabă. De atunci a rămas şi vorba: „Să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei!“.

În multe părţi se mai crede că această Dochie ar fi fost fiica lui Decebal şi că a fugit în pădure şi s-a făcut păstoriţă, de frică să nu cadă în mâinile romanilor şi ale împăratului Traian.

După ultima zi a babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea oamenii, în acea zi, curăţesc curţile, strâng tot gunoiul la un loc şi îi dau foc, iar apoi sar peste el ca să se afume şi să fie feriţi de orice spurcăciune, căci toate spurcăciunile ard o dată cu gunoiul. Tot pentru asta, femeile afumă şi prin case, cu o cârpă arsă.

De acum s-a sfârşit şi cu babele, sfânta muncă începe iarăşi cu bucurie ca şi anul trecut.

Stânca Dochia

Se zice că Dochia a fost o fată care, încă de mică, a fost dusă la schitul de la poalele Ceahlăului, iar când a crescut, s-a călugărit.

Într-o zi, s-a depărtat de schit şi a început a se plimba printr-o frumoasă poiană din apropierea schitului.

I-a plăcut atât de mult încât, de atunci, în fiecare dimineaţă ieşea să dezmierde florile înviorate de rouă. Alţi prieteni nu avea, decât florile şi păsările codrilor.

Într-o zi, în această poiană a întâlnit un prinţ frumos, de care s-a îndrăgostit pe loc. Acum nu o mai interesau nici florile, nici păsările, gândul fiindu-i numai la iubitul ei. Şi-au făcut multe visuri împreună şi erau foarte fericiţi amândoi.

A venit însă o zi, când Dochia l-a aşteptat în zadar pe drăguţul ei, că acesta nu a mai venit, ca de obicei, la locul întâlnirii. A aşteptat o zi, a aşteptat două, apoi nouă, dar prinţul tot nu s-a arătat. Într-o zi, a aflat că s-a însurat. Vestea a durut-o atât de mult că i-a întunecat judecata.

A doua zi în zori a ieşit iar să-şi dezmierde florile, după care nu s-a mai întors la schit. S-a urcat însă pe Ceahlău, unde a rătăcit douăsprezece zile, nebună de durere şi deznădejde. În cea de-a douăsprezecea zi s-a suit pe o stâncă mare şi şi-a dat drumul în prăpastie.

De atunci, stânca poartă numele de Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sunt zilele de rătăcire ale Dochiei.

Se crede că aceste zile corespund celor 12 luni ale anului. Ziua de 1 martie reprezintă luna ianuarie, iar ziua de 12 martie reprezintă luna decembrie. Oamenii cred că, aşa cum este timpul din aceste zile, aşa va fi şi luna corespunzătoare.

Balada Dochiei

scrisă de Ghe. Asachi în 1838, după călătoria la muntele Pion (Ceahlău)

Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi ş-a ei popor
Ea domnează-n vizunie
Peste turme şi păstori.

La frumuseţe şi la minte
Nici-o giună nu-i samana
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Deşi e biruitor,
Frumuseţei ei se-nchină
Se subjugă de amor.

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi.
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai
A ei haină aurită
O preface în şăiag,
Tronu-i iarba înverzită.
Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n astă ţară
Şi de-a biru-i deprins.
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu ferbinte
„Zamolxis, o zeu ! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog nu mă lăsa!”
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ Traian,
De-al ei zeu scutită zâna
Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sân,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.
Sursa : aici

Scrisoare pentru mama

Dragă Mami,

Am atâtea motive pentru care să te iubesc, încât nu ştiu cu care să încep, despre care să vorbesc. Dar mai mult decât orice, te iubesc pentru că eşti MAMI, pentru că nu contează ce-mi spui, cum mă alinţi sau cum mă ajuţi, parfumul tău îmi redă mereu sentimentul de siguranţă, atunci când mă strângi la piept. La pieptul tău, adulmecând acel miros, mirosul de mamă, am gângurit, la pieptul tău am spus primele cuvinte, privind în ochii tăi, am avut primul zâmbet, şi mereu braţele tale au fost un nesfârşit izvor de confort şi siguranţă. M-ai protejat mai întâi în interiorul trupului tău şi ai aşteptat cu nerăbdare clipa în care ochii noştri se vor întâlni, clipa în care m-ai văzut făptură.

O mama este cu siguranta cea mai minunata si deosebita persoana din vietile noastre, insa tu esti cea mai, pentru ca esti a mea…mama mea, e mama mea.
Te iubesc enorm pentru ca stii sa-mi fii de toate, pentru ca nu-mi esti doar mama imi esti al doilea EU. Esti si prietena mea cea mai buna. Nu mi-e teama sa-mi deschid sufletul in fata ta, nu mi-e teama sa-mi recunosc greselile, infrangerile, nu mi-e teama sa ma dezvalui in fata ta pentru ca stiu ca imi dai credit in orice situatie, chiar si atunci cand nu esti foarte mandra de mine. Stiu ca ma incurajezi, stiu ca ai incredere in mine ca pot, ca pot orice. Aceasta incredere m-a facut un om puternic pentru ca uneori era greu de dus. Imi era teama sa nu te dezamagesc…

Te iubesc pentru ca avand-o deja pe sora mea, cunoscand durerile nasterii, ai dorit sa ma ai si pe mine. A fost un act de mare curaj. Si a fost si sarcina mai complicata, si as fi putut sa raman fara tine, si sa raman doar cu amintirea batailor inimii sale, pe care le-am cunoscut dezvoltandu-ma in interiorul tau. Dar Dumnezeu a vrut sa fie bine pentru amandoua, si te-a tinut alaturi de mine, si sper sa te tina ani multi, pentru ca si dupa 30 de ani, voi dori sa vin la mami, sa dorm o noapte cu ea ca atunci cand eram mica. Indiferent cati ani voi avea, in bratele tale sunt aceeasi fetita alintata, si tu esti mami, fie ce-o fi.

Te iubesc pentru cat de puternica stii sa fii, te iubesc pentru educatia pe care mi-ai oferit-o, te iubesc pentru familia pe care o avem, te iubesc pentru ca am crescut sanatos intr-o familie decenta, cu principii. Nu stiu cum imi pot exprima in cuvinte dragostea pentru tine, pentru tati, pentru surioara mea, stiu doar ca imi doresc ca atunci cand voi avea copiii mei, imi doresc sa ma iubeasca asa cum va iubesc eu pe voi; daca va fi asa, voi fi cea mai fericita si implinita mama si femeie.

Acasa e unde e mami, si acasa e locul unde ma simt in siguranta si locul unde imi reincarc bateriile, acasa e colivia mea de aur, unde nimic nu ma atinge, acasa e locul unde nu am griji…

Nu vreau sa fac parte din acei oameni care realizeaza importanta mamei, dupa ce aceasta inceteaza sa mai faca parte dintre cei vii. Mie-mi place sa te sun si de 10 ori pe zi, sa te sufoc cu te iubesc, sa te imbratisez, sa te strang in brate cat pot eu de tare, sa-ti arat oricand cat de mult te iubesc, pentru ca regretele nu-si au rostul si nu incalzesc pe nimeni. Nu vreau sa ajung sa regret ca nu ti-am aratat cat de mult apreciez ca esti mama mea, vreau sa te simti implinita ca mama, sa simti ca te iubesc din tot sufletul meu. Vreau sa-ti ofer flori ori de cate ori pot, mesaje frumoase….asta voi face toata viata mea…

Garcia Marquez spunea  astfel: Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Mamele noastre au nevoie de dragostea noastra, si nu e suficient sa o stim noi, e important sa o exprimam, sa nu ne scuzam cu gandul o stiu deja, de aceea zic : Mami te iubesc din tot sufletul meu, din toata inimioara mea si cu toata fiinta mea, si ma bucur ca exista o zi in care esti sarbatorita in mod special pentru calitatea ta de mama, desi stii ca eu nu am nevoie de 8 martie ca sa-ti spun cat esti de importanta pentru mine. Ziua ta e in fiecare zi pentru ca tu imi esti mama de atâția ani, fara intrerupere.

                                                                                                                                   Eu , 

dragul tău copilaș

Sursa : aici

MARTISORUL LA VECINII NOSTRII

Daca mergi pe strazile Bulgariei, pe data de 1 Martie, vei intalni numeroase figuri fericite. Dar in primul rand, ochii tai vot fi capturati de martisoare. Toata lumea isi decoreaza hainele cu ele. Mai mult, poti sa observi martisoare purtate chiar de caini si pisici. In satele mici din munti, oamenii isi aranjeaza si animalele domestice din ograda (miei, cai, capre etc) cu astfel de podoabe. Casele au si ele, de asemenea, propriul lor martisor.

Te-ai putea intreba de unde provine acest obicei. In timpurile vechi, "matenitsa" cum sunt denumite martisoarele in limba bulgara, au fost acceptate ca un semn de ritual, ca o amuleta creata special pentru a te proteja de spiritele rele. In zilele noastre, aproape toate aceste simboluri au fost uitate, ramanand doar cel legat de venirea primaverii. Dar si acum, bulgarii cred ca, vor fi sanatosi tot timpul anului daca poarta "martenitsa" in luna martie. Exista o zicala din batrani care spune ca "daca nu porti martisor, Baba Marta va aduce spiritele rele in casa ta". Caracterul mitic Baba Marta personifica primavara si soarele care poate cu usurinta sa arda fetele sensibile ale oamenilor. Conform credintei nationale, Baba Marta este o batrana neputincioasa. Acesta este motivul pentru care are tot timpul la ea un bat de fier in care se spijina. Bulgarii cred ca, temperamentul batranei este foarte instabil. Astfel ca, atunci cand Marta zambeste, soarele staluceste pe cer, iar atunci cand este suparata pe cineva, vremea urata isi face simtita prezenta. Majoritatea ritualurilor aveau ca obiectiv principal multumirea batranei. Baba Marta nu va vizita decat casele curate si bine ingrijite. Din acest motiv, in fiecare an, la sfarsitul lui februarie, bulgarii obisnuiesc sa-si faca curatenie generala in case. Este de fapt un simbol al curatarii de tot ceea ce s-a adunat rau de-a lungul anului, de toate lucrurile vechi si nefertile, si de care trebuie sa te debarasezi odata cu venirea primaverii, pentru a te putea purifica.

Baba Marta are cerinte specifice pentru cei cu care se va intalni la inceputul lui martie. Astfel ca, batranii nu trebuie niciodata sa iasa prea devreme din casa in aceste zile pentru ca batrana doreste sa intalneasca doar fete tinere si femei. Doar asa vremea va fi tot anul frumoasa si calduroasa. Trebuie de asemenea sa poriti "martenitsa".
Toata lumea poarta "martenitsa" in Bulgaria, inclusiv necuvantatoarele. Martisoarele bulgarilor sunt asemanatoare celor din Romania. Sunt facute din doua bucati de matase, una alba si cealalta rosie, rasucite intre ele, la care se ataseaza monede, par din coada de cal, margele, usturoi, carcase de melci etc. Impreuna formeaza amuleta.
In anumite regiuni din Bulgaria martisoarele sunt purtate in functie de statutul social al persoanelor in cauza. Astfel, fetele nemaritate vor purta martisorul in partea stanga a rochiei, in vreme ce fetele batrane il vor purta pe degetul mic al mainii stangi. Barbatii casatoriti poarta "martenitsa" la soseta dreapta.

Martisoarele se poarta o perioada de timp bine determinata, dupa care se agata in copacii care urmeaza sa infloreasca. Procesul scoaterii martisoarelor a fost legat de paracticile de previziune a vremii. In sud, spre exemplu, oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze. In alte regiuni acest lucru se intampla la vederea unei lebede, existand credinta ca, vei fi tot anul la fel de gratios precum respectiva pasare. Fetele nemaritate isi pun martisorul sub o piatra mare si incearca sa ghiceasca care le va fi ursitul.
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.

Martenitsa, aceasta amuleta magica, mostenita de la predecesori, este primul semn al venirii primaverii. El simbolizeaza credinta fiecaruia ca toate vor fi mai bune in anul ce va sa vina.

Traditii de martisor

Folclorul roman s-a dezvoltat la confluenta a doua mari regiuni ale civilizatiei europene: vestul si sudul Europei. De-a lungul secolelor, romanii si-au cristalizat propria lor cultura. Aceasta cultura reprezinta nevoia de comunicare a omului cu natura si a omului cu alti oameni. Spiritualitatea romaneasca a fost in perfecta armonie cu pozitia geografica a tarii noastre si cu practicile populare ale romanilor. 

Cultura romaneasca prezerva cu grija memoria stramosilor ei, astfel ca printre cele patru mituri importante ale romanilor il vom intalni alaturi de "Miorita" si pe cel al "Babei Dochia", ultimul fiind in stransa legatura cu data de 1 Martie si cu martisorul.

Romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie.
1 Martie este in calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numita si Dochia. Sarbatoarea este de fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj pagan.
Traditia martisorului este o mostenire de la stramosii nostrii romani. Cuvantul "martisor" are origini latine si este numele popular al lunii martie.
Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii. 

La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.
In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta si inmormantare.

Cand venea primavara, oamenii obisnuiau sa lege de copacii funii albe si rosii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Aceasta masura de precautie era luata pentru a preintampina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor si i-ar fi putut impiedica sa rodeasca.

La originile martisorului a stat o moneda de aur la care se atasa o sfoara facuta din doua parti rasucite, una rosie si alta alba, pe care copiii obisnuiau sa o poarte la gat. Exista credinta, conform careia, acesta amuleta aducea noroc si fericire. Fetele purtau martisorul pana cand infloreau copacii, moment in care, legau martisorul de trunchiul unui copac iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul. 

Dupa un timp, margele frumos colorate au luat locul monedei. In unele parti ale tarii, martisorul este purtat la incheietura mainii, toata luna martie. Dupa care, inainte de rasaritul soarelui, fetele il innoada de trunchiul unui copac sau il pun intr-un arbust de trandafiri, cu convingerea ca toate dorintele lor se vor implini. 

Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite, una alba si cealalta rosie, a fost initial folosit de daci inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii. Partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul. In final, primavara si martisorul vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus Cristos.

In zilele noastre, martisorul este un simbol al primaverii care va sa vina, iar realizarea lui a devenit o adevarata opera de arta. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare.

Legende despre martisor

Inainte ca dacii sa fie cuceriti de romani, snurul martisorului era realizat in alb si negru. Negrul venea de la culoarea lanii oferita de Baba Dochia nurorii sale si simboliza intunericul din timpul iernii. Legenda spune ca fiul Babei Doghia, Dragobete, s-a casatorit fara acordul mamei sale, iar aceasta ca sa isi supere nora a trimis-o la rau cu un ghem de lana neagra, spunandu-i sa nu se intoarca pana cand lana nu devine alba.

Fata s-a chinuit sa spele lana pana cand au inceput sa ii sangereze degetele, dar lana tot neagra ramanea. Impresionat de chinul fetei, Iisus Hristos i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat lana si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. De atunci, snurul e format din alb si rosu, acesta din urma simbolizand sacrificiul fetei.

Tot pe vremea dacilor, martisorul era format din pietre albe si rosii insirate pe o ata. Cele albe simbolizau intelepiunea barbatului, iar cele rosii indicau viata, adica femeia.

O alta legenda spune ca Soarele a venit pe Pamant in chip de fata preafrumoasa, dar un zmeu a inchis-o in palatul lui. Pamantul a ramas, astfel, fara Soare, iar pasarile au incetat sa cante, copiii au uitat de joaca si veselie, si lumea intreaga a cazut in mahnire. Pentru a salva Pamantul, un tanar curajos a pornit spre palatul zmeului sa elibereze preafrumoasa fata. A gasit palatul, s-a luptat cu zmeul si l-a invins, eliberand fata.

Astfel, Soarele a ajuns din nou pe cer, dar tanarul luptator a ramas ranit pe zapada din curtea palatului. Sangele cald i s-a scurs pe zapada, iar acesta a murit. In locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei, considerati vestitori ai primaverii. Se zice ca de atunci lumea cinsteste memoria tanarului curajos legand cu o ata doua flori: una alba, alta rosie. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.

Sursa : aici

Legende despre Martisor si obiceiuri romanesti de 1 Martie

Am visat cu totii la zilele de primavara si de cateva zile aceasta s-a instalat deja si ne bucuram de soare. Calendaristic primavara incepe pe 1 martie. Pe langa caldura, soarele de pe cer, ciripitul pasarelelor sau florile din jur, un alt semn al primaverii sunt martisoarele.

Inca din batrani exista obiceiul ca in prima zi de primavara sa se daruiasca martisorul, simbol al primaverii. Snurul acestuia - alb si rosu - reprezinta imbinarea dintre iarna si primavara, dintre frig si cald, dintre intuneric si lumina. Alaturi de snur se mai poarta in general simboluri ale norocului, precum trifoi cu patru foi, potcoava, cosar sau inima.

Martisorul se poarta in piept sau in alta zona la vedere sau pur si simplu se leaga de mana snurul. Se spune din batrani ca acesta se poarta pana apar primele semne ca primvara s-a incheiat, cum ar fi cantacul cucului, inflorirea ciresilor sau venirea berzelor.

Cand apar aceste semne, martisorul trebuie atarnat intr-un copac inflorit sau intr-un trandafir, pentru a aduce noroc. Din batrani se mai spune ca acesta poate fi aruncat in directia de unde vin pasarile calatoare si in acest timp sa se spuna "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

In anii trecuti, martisorul se daruia inainte ca soarele sa rasara si era oferit copiilor si tinerilor - fete si baieti. Acum, de cele mai multe ori, fetele primesc martisoare, desi in unele zone din tara, mai ales in Moldova, se ofera baietilor.

De asemenea, in Transilvania, martisorul se atarna la usi, la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele. Oamenii din Bihor se spala cu apa de ploaie pe 1 martie, pentru a deveni mai frumosi si mai sanatosi, iar in Banat fetele tinere se spala cu zapada pentru a fi iubite.

In Dobrogea, martisoarele sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi aruncate in aer pentru ca fericirea sa fie mare si inaripata.

Sursa : aici