CLASA NOASTRĂ

Noi suntem bogatia tarii,

Ea ne priveste-n ochi cu dor

Si stie ca pe bratul nostru

Se sprijina in viitor.

Noi ii juram cu drag credinta

Si invatam mereu cu spor:

Noi suntem bogatia tarii

Si vom fi tara-n viitor.

In 1821 , cand Tudor Vladimirescu, a chemat Tara la lupta impotriva exploatarii boieresti dinauntru si a vrajmasilor din afara, dintr-unul din satele oltenesti de la munte a pornit, pentru a se inrola in oastea pandurilor si un gospodar cu numele Dragomir, tata a trei fetite, una mai isteata ca alta. Inaintea plecarii, omul si-a imbratisat nevasta si pe cele trei fete, iar acestea din urma i-au daruit cate o amintire lucrata de mana lor, ca s-o poarte drept talisman. Fata mai mare i-a dat o batista albastra aidoma ochilor ei, cea mijlocie una galbena ca pletele sale, iar fata mai mica, Ileana, i-a intins cu sfiala una alba; ea n-a mai avut timp sa vopseasca batista, asa cum a vazut c-au facut surorile cele mari.

Dragomir a luat cu multa dragoste darurile copiilor sai, a pus cele doua batiste colorate in cate un buzunar al mantalei, iar pe cea alba, curata ca sufletul Ilenutei, a ascuns-o in buzunarul de la piept al vestonului.

Asa a pornit viteazul la oaste, cu increderea ca el si miile de panduri vor scapa tara de asuprirea boierilor si de sabia otomanilor, chemati in graba de stapanire sa-i dea ajutor impotriva romanilor rasculati.

Dragomir s-a luptat ca un leu, dar iata ca, in cea mai crancena dintre batalii, un glonte i-a strapuns inima. A cazut cu fata la dusman, asa cum mor de milenii eroii acestui pamant.
Tovarasii sai de lupta, inainte de a-l ingropa dupa datina, i-au cercetat buzunarele, cu gandul de a le duce alor sai, "in satul din munti", obiectele pe care le-ar fi gasit asupra eroului. Dar Dragomir nu avea prin buzunare nimic altceva decat cele doua basmalute date de fetele marisoare, iar in cel de la piept ortacii au dat peste batistuta Ilenei, care nu mai era alba ca la inceput, ci rosie ca focul, patrunsa de sangele tatalui ei.

Vitejii au luat cele trei bucati colorate, care acum erau una rosie, una galbena si a treia albastra, le-au legat intre ele si le-au prins in varful unei ramuri rupte dintr-un stejar. Cu acest "simbol in frunte", au luptat mai departe pandurii. Si de-atunci - asa ne spune legenda - steagul armatei romane cuprinde aceste trei culori laolalta. Sub faldurile lor s-au facut si razboiul Independentei si marea noastra Unire.

Noaptea Sfântului Andrei

de Vasile Alecsandri

Zgomot trist în câmp răsună!

Vin strigoii, se adună,

Părăsind a lor sicrie.

Voi, creştinelor popoare,

Faceţi cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei!

Vântul suflă cu turbare!

A picat stejarul mare,

Cerul s-a întunecat!

Luna saltă-ngălbenită,

Printre nouri rătăcită,

Ca o luntre părăsită

Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorâte,

În a lor cuiburi trezite,

Ţipă cu glas amorţit.

Lupii urlă împreună,

Cu ochi roşi ţintiţi la lună,

Câmpul geme, codrul sună,

Satan pe deal s-a ivit!

Iată-l! iată, Satan vine,

Răzbătând prin verzi lumini,

Pe-un fulger scânteietor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, iele zburlite

Şi Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor!

Sus, pe turnul fără cruce,

Duhul-rău zbierând se duce,

Şi tot turnul s-a clintit!

Miezul nopţii-n aer trece

Şi, lovind arama rece,

Ore negre douăsprezece

Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndeseşte,

Horă mare învârteşte

Lângă turnul creştinesc.

Iar pe lângă alba lună

Nouri vineţi se adună,

Se-mpletesc într-o cunună

Şi împrejuru-i se-nvârtesc.

Voi, cu suflete curate,

Cu credinţi nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii!

Voi, creştinelor popoare,

Faceţi cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei!

Acum iată, pe mormânturi,

Clătinaţi, bătuţi de vânturi,

Toţi strigoii s-au lăsat.

Aşezaţi într-un rond mare,

Adânciţi în întristare,

Pe sicriu-şi fiecare

Oasele-şi a rezemat.

Unul zice: Eu în viaţă

Cu o mână îndrăzneaţă

Multe drepturi am răpit!

Răpit-am pâinea de hrană

Unei gingaşe orfană

Ce, pierdută şi sărmană,

În mizerie-a pierit!

Altul zice: Eu în lume

Am avut putere, nume,

Căci am fost stăpânitor!

Dar în oarba-mi lăcomie,

Pentru-o seacă avuţie,

Am împins în grea urgie

Pe sărmanul meu popor!

Altul zice: Eu în ţară

Fost-am o cumplită fiară,

Plină de amar venin!

Împotriva ţării mele

Făptuit-am multe rele,

Şi-am legat-o în lanţuri grele

Şi-am vândut-o la străin!

Foc şi ură-n veşnicie

Pe voi cadă, pe voi fie!

Strigă-atunci un glas ceresc.

Şi pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!

[ VIDEO ] Transilvanie frumoasa

Transilvanie frumoasa, frumoasa,

Pregateste-te mireasa, mireasa,

Ca-ti aducem petitor, petitor,

Sfantul nostru tricolor.

Sai Brasovule batrane, batrane,

Ca vin trupele romane, romane,

Sai si tu mai Fagaras, Fagaras,

Ca-s trupe de romanasi.

Sariti si voi sapte sate, sate,

Sariti saptezeci si sapte, si sapte,

Sa se-auda-n Chisinau, Chisinau,

Ca si-acolo-i neam de-al meu.

Sa se-auda-n Bucuresti, Bucuresti,

Romanie sa traiesti!

Romanie sa traiesti, sa traiesti,

Si mai mandra sa-nfloresti.

De vorbă cu Domnu’ Trandafir

Dragă domnule Trandafir,

Se spune că dumneavoastră ați fi un simbol pentru dascăli, un model de învățător blând și iubitor. Și eu sunt învățătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învățământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoașteți. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăți. „Ce-s alea facultăți?” Da, chiar mă miram să știe un simplu învățător ce-nseamnă facultate.

Câte credite ați strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „Ce-s alea credite?” Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ștampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Așa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeți, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea așa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ține pasul cu noutățile. Doar că, uneori, noutățile năvălesc așa de multe deodată, că nu mai poți ține pasul cu ele. De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educației”. Costă el 1.400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt și transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs.

„Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteți! Nimic nu știți!

Ultima noutate e înființarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregătește pe copii înainte de a intra în clasa I. Și pentru care dascălii sunt pregătiți să facă față. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs înainte de a începe școala. O formatoare, pregătită la rândul ei de altă formatoare, ne-a inițiat. Vă rog, nu întrebați „Ce-i aia formatoare?”! Puteți să deduceți. O săptămână, de dimineața până seara, am învățat ce am de făcut. Sau cel puțin așa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârșire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?” V-aș explica, dar ar urma să mă întrebați „Ce-i ăla calculator?”

Văzând ce mă așteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiții imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă așteptam să întrebați „Ce-s alea module?” Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveți. E drept că munca îți era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceți un eseu, pornind de la definiția…” Mă mir că nu ați întrebat „Ce-i ăla eseu?”

Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost așa. Am înțeles că nu se poate să nu finalizez cursul, așa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conștiincioși în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat astfel cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competențelor, cu implementarea proiectelor și multe altele despre care nu mă mir că nu ați auzit, că nu auzisem nici eu până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme atât pe platformă, cât și într-un folder. Bine că n-ați întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu știu cum v-aș fi explicat. Am aflat ulterior că mai sunt și 31 de teme de reflecție. Le-am postat și pe acelea, ce era să fac? Au mai fost și trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu știți? Fiecare evaluare se putea da o singură dată și trebuia obținut un rezultat de cel puțin 50%. Dacă se întâmpla să-ți pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?” Mai bine că nu știți! Am dat și cele trei evaluări și am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!…

Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare față în față, în urma căreia voi primi 30 de credite și voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul și voi prezenta un proiect interdisciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoașterii. Dar nu știu de ce-mi bat eu capul să vă explic! Oricum, nu ați înțeles mai nimic din tot ce am spus.

Am și eu o nedumerire. Cum ați ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveți habar de cele mai importante aspecte din învățământ? A, pe vremea dumneavoastră cea mai mare importanță o aveau elevii!… Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?

Vali SLAVU

P.S.Domnul Trandafir al lui Sadoveanu chiar a existat. Deşi sub alt nume, căci adevăratul Trandafir s-a numit Busuioc, Mihai Busuioc, caracterul său şi înfăţisarea este aidoma cu cele ale personajului. A fost învăţătorul scriitorului la şcoala Vatra din Paşcani, blând, dedicat şi corect, “un om bine facut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zambea, se aratau sub mustaţa tunsa scurt nişte dinţi lungi, cu strunga mare la mijloc. Când citea din poveştile lui Ion Creangă, cu respectul cuvenit faţă de marele povestitor şi faţă de opera acestuia, ţinea cartea la piept, în dreptul inimii".