Dupa ce s-au imbracat in chipul cum s-a aratat, se pornesc pe la case. Si cum au ajuns la o casa si sunt primite, se posteaza dinaintea ferestrelor intr-un cerc, si fetita imbracata ca mireasa, care se numeste Lazarita, prinde a se preumbla printre celelalte cate doi-trei pasi inainte si cae doi-trei pasi inadarat, fara a rosti vreun cuvant, iar tovarasele sale, numite cantatoare, incep a canta urmatorul cantec, care descrie moartea nefericita a lui Lazar, adica, asa cum a cerut aceasta mamei sale sa-i faca azima si ea n-a voit, cum a plecat apoi cu oile la padure, cum s-a suit pe o creaca de copac ca sa scuture frunze oilor, si apoi cum, batand vantul, creaca s-a rupt, a cazut jos si, podidindu-l sangele pe nas si pe gura, a murit, iar surorile sale, trei la numar, vazand ca nu mai vine cu oile, s-au dus sa-l caute si aflandu-l mort l-au adus acasa, l-au scaldat in lapte dulce si apoi l-au inmormantat.
Lazar ma-sa l-a facut,
Lazare, Lazarel!
La o mare
Sarbatoare,
Lazare, Lazarel!
- Scoala, maica, maicusoara,
De-mi fa alba turtisoara!
Ma-sa degrab’ s-a sculat,
Pe ochi negri s-a spalat,
Si lui Lazar ce i-a dat?
Mana ma-si-a sarutat.
Oitele au pornit,
Oitele-au flamanzit.
La padure mi-a plecat,
Mugur verde-a scuturat
Mieilor
Si oilor.
Vant de vara mi-a batut,
Copacul s-a clatinat:
Din copac l-a podidit
Si pe nas si pe gurita ...
Lazar avea trei surori,
Trei surori pe trei carari:
A mai mare,
Mai domoala,
A mai mica,
Mai voinica.
L-au catat pan’ l-au gasit
Pe maini dalbe l-au adus
‘n lapte dulce l-au scaldat
‘n lapte dulce cu junita.
Sus pe masa mi l-au pus
Si frumos mi l-au gatit
Cu-antiriu de cununie
Si cu brau de salomie.
Si laturile-au varsat
Sub umbrar’ulucilor
In calea voinicilor,
Unde-in dragul fetelor,
In marul batranilor,
In ardeiul grecilor,
In piperul sarbilor,
In vinul boierilor,
In jimbla cucoanelor,
La anul
Si la multi ani!
Legenda spune că Lazăr a plecat sâmbătă dimineaţa, cu o zi înainte de Florii, cu oile şi caprele, lăsând-o acasă pe mama sa să-i facă plăcinte. Cum nu mai avea ce să le dea de mâncare, a urcat în copaci pentru a culege muguri pentru oi, însă s-a grăbit, fiind cu gândul la plăcintele de acasă, şi astfel a căzut de la înălţime şi a murit pe loc, transformându-se în vegetaţie.
În amintirea lui, în fiecare sâmbătă de Florii, fete îmbrăcate în costume tradiţionale viu colorate cântă şi joacă o horă unduitoare, în curtea gospodarilor. Obiceiul se mai practică doar în sudul ţării, în Muntenia şi Dobrogea. Textul are variante în română, greacă şi bulgară. Lanţul de fete este aranjat în ordine descrescătoare, având în frunte pe cea mai înaltă, buianciu, care conduce jocul şi primeşte darurile de la gospodari: bani, făină, ouă. La sfârşit, colindătoarele se adună la buianciu acasă, împart darurile şi fac o masă mare.
Iată cum descria învăţătorul Nichita Bonjug, una din cele mai luminoase figuri din istoria învăţământului primar şi a culturii din judeţul Tulcea, obiceiul: „În dimineaţa Sâmbetei lui Lazăr, fetele între 11 – 15 ani, gătite cu hainele de mirese ale mamelor sau surorilor, împodobite cu hàndra (mărgele), fluria (salbe de aur) la gât, idechea (zale) şi flori la cap, încinse cu zunàri (cordon de metal) sau zuna (bete), se strâng toate acasă la cea mai mare dintre ele, pe care o numesc buiànciu şi care, spre deosebire de celelalte, mai poartă o mandilis (basma) de la o logodnică. Aici se înşiră după înălţime, umăr la umăr, pentru a-şi şti locul, începând de la buiànciu şi mergând pană la cea mai mică. Apoi pleacă prin sat, din curte în curte, unde, în frunte cu buiànciu înşirate după înălţime, joacă ţinându-se de brâu şi încolăcând mereu coloana în faţa gazdei, cântă greceşte în cor Marlu Ianis sau turceşte Măr i Stanchi, ghiaur câzâm sau bulgăreşte Izlez Rado, Mări bulio Dimuviţo sau Imălai Mamo“, aflăm de pe site-ul Muzeului de Etnografie Tulcea.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
