Natura cu fascinanta lume a plantelor
constituie leagănul civilizaţiei umane
asigurând in acelaşi timp condiţiile
existenţei noastre.
„Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepţia supravieţuirii omului si aceste două noţiuni sunt atât de strâns legate, încât este greu sa le desparţi.” spunea Charles Lindberg .
Natura ne dăruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat,
toate bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a ştiut sau a uitat să protejeze
aceste daruri pentru el şi pentru generaţiile următoare. În condiţiile epocii contemporane, caracterizate
prin creştere demografică, industrializare şi prin acţiunea deseori
necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema protecţiei
mediului înconjurator .
Mediul înconjurător constituie un
mecanism viu de o complexitate deosebită, de a cărui integritate si buna
funcţionare depinde întreaga activitate umana. Omul s-a
aflat în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale şi s-a folosit de tot
ceea ce acesta i-a oferit. Între om şi natură s-a stabilit o strânsă legătură.
Mediul înconjurător de astăzi este un
rezultat al creaţiei omului, dar el poate influenţa foarte mult evoluţia
societăţii umane.
Degradarea continuă a mediului se datorează
intervenţiei omului în natură, iar pericolul este foarte mare. Protecţia
naturii devine una dintre cele mai importante preocupări ale societăţii
contemporane. Natura trebuie respectată şi nu dominată. Fiecare componentă a
naturii are rolul său precis, iar omul trebuie să se integreze armonios acestui
ecosistem. Relaţiile care se stabilesc între om şi natură stârnesc interesul şi
curiozitatea multor oameni de ştiinţă. Ei vor să cunoască cât mai bine
fenomenele care se petrec alături de ei, să descopere noi surse de materii
prime care să nu producă dezechilibre în natură. Epoca noastră se
caracterizează prin străduinţa popoarelor de a conserva, ocroti, ameliora şi
menţine media de viaţă pe planeta noastră.
Contradicţia fundamentală a lumii moderne
rămâne raportul între consecinţele crescânde ale societăţii şi capacitatea
ecologică limitată a planetei de a le satisface.
Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la
începutul existenţei sale, folosindu-i toate darurile. Nu rareori, însă, ea îi
opune şi manifestări oarbe, brutale, în faţa cărora rămâne înmărmurit şi
neputincios
Menţinerea echilibrului ecologic este
esenţială pentru desfăşurarea normală a vieţii.
Natura are nevoie de prieteni. Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este
necesar unei adevărate prietenii cu natura.
Orice copil poate deveni un prieten al
naturii, cu condiţia să respecte natura.
Copiii reprezintă
o treime din populaţia planetei noastre şi au nevoie să înţeleagă evoluţia
vieţii, cu părţile ei pozitive sau negative, pentru că au dreptul la
determinarea propriului viitor.
Copilul iubeşte natura. El va înţelege
foarte repede ce este mediul înconjurător, cum îl putem ocroti, de ce trebuie
să-l ocrotim, ce este poluarea, efectele ei asupra sănătăţii şi care sunt
măsurile de prevenire.
Rolul activ al copiilor , de la cele mai
fragede vârste şi luarea unor decizii în
domeniul protecţiei mediului este esenţial din punct de vedere al succesului pe
termen lung în educaţie.
Educaţia
ecologică este la fel de importantă pentru copii ca şi educaţia intelectuală,
morală, estetică, etc. În cadrul educaţiei ecologice, copiii învaţă de ce şi cum trebuie protejată natura. Îngrijirea mediului implică din
partea omului desfăşurarea unor acţiuni practice care să contribuie la evoluţia
plantelor şi animalelor, apărarea lor de acţiunile dăunătoare, care pun în pericol
viaţa plantelor şi animalelor şi chiar viaţa omului. Protejarea mediului înconjurător se insuflă
de la cele mai fragede vârste. Mediul în
care copiii îşi desfăşoară activitatea îi influenţează permanent şi le oferă posibilitatea de a veni mereu în
contact cu ceva nou pentru ei, le stimulează curiozitatea şi dorinţa de
cunoaştere.
Noi, ca
educatori ai generaţiei de mâine, avem obligaţia profesională, dar şi morală,
de a învăţa copilul că Terra este
leagănul plantelor şi al animalelor, este “casa noastră”, a oamenilor, „nava spaţială “ a întregii
umanităţi.
Aşadar, suntem
chemaţi sa facem transferul de dragoste si respect pentru tot ce ne-nconjoară de la noi adulţii spre
cei mici si foarte mici acum când începe drumul cunoaşterii
Copiii de azi
sunt martorii oculari ai transformărilor in toate domeniile de activitate iar
aspectele noi le trezesc curiozitatea ce se manifesta prin adresarea de
multiple întrebări.
Curiozitatea copilului de a cunoaşte tot
ce-l înconjoară, de a afla cat mai multe despre natura, dar si cauza
fenomenelor ce se petrec sub ochii lor este manifestata prin întrebări ca: de
ce?,cum ?, când?, din ce cauza? etc.
. Curiozitatea copilului este suscitată nu
numai de obiectele pe care le poate percepe, ci şi de legăturile interne, de
cauzalitatea care există între obiecte şi fenomenele percepute: „de ce cad
frunzele?”, „de ce tună?”, „de ce creşte grâul?”
Cunoaşterea mediului înconjurător
trebuie să predomine caracterul atractiv, accesibil şi ecologic. Copiii au
nevoie să perceapă cel mai mare adevăr din spaţiul viului: plantele se nasc,
trăiesc şi mor, lăsând seminţe pentru următoarea generaţie de plante.
Educaţia
ecologică foloseşte abordări interdisciplinare centrate pe mediu şi problemele
acestuia. La copii, ea se realizează la nivelul afectiv. Copilul este mai
sensibil şi se află la începuturile acumulărilor de cunoştinţe despre mediu. Ei
sunt dornici să participe la activităţile de îngrijire a plantelor, a
animalelor. Copiii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător
sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă
a noastră, poate afecta în mod distructiv natura. De aceea, ei trebuie să
ajungă să cunoască, să iubească şi să ocrotească natura
Educaţia ecologică are semnificaţia
deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi mediu de viaţă,
care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi animalelor.
Îngrijirea şi protejarea mediului se insuflă copiilor de la cele mai
fragede vârste.
Copiilor le putem explica pe intelesul lor că pentru a
trăi într-un mediu sănătos, fiecare trebuie să ne îngrijim de curăţenia
spaţiilor din jurul nostru, să contribuim la sănătatea noastră şi a celor din
jur.
Prin participarea la diverse
activităţi, copiii înţeleg rolul pe care ei îl au în mediu, ce acţiuni sunt
capabili să efectueze şi care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare
faţă de mediul înconjurător.
În cadrul unor activitati copiii
au putut constata unele comportamente negative ale oamenilor faţă de natură (
gunoaie aruncate la întâmplare, nu în locurile special amenajate, iarba
călcată, crengi rupte din copaci, hârtii şi ambalaje din plastic aruncate pe
lângă blocurile de locuinţe)..
Toate acestea
contribuie la poluare. În discuţiile purtate cu copiii putem analiza cauzele
poluării atmosferei şi efectele nocive pe care le are asupra oamenilor şi
naturii. Ei işi pot da seama că între om
şi natură există o strânsă legătură şi că omul prin activitatea sa omoară puţin
câte puţin natura. Poluarea nu are graniţe şi este dăunătoare atât pentru
oameni , cât şi pentru natură.
A întreţine
prost planeta înseamnă a o distruge.
În concluzie,
consider că este o datorie cetăţenească, o datorie de conştiinţă şi etică, să
contribuim la ocrotirea naturii, pentru că ea aparţine nu numai generaţiilor
actuale ale Terrei, ci, cu deosebire, generaţiilor viitoare, în care ne
proiectăm idealurile cu toate speranţele noastre de continuitate, de nemurire.
BIBLIOGRAFIE:
Revista Educatie Ecologica nr.2/ 1997
Revista
învăţământului preşcolar 1/ 2007
