Dacă vrei ca ideile tale să reziste anilor, scrie-le pe hârtie, iar dacă vrei să dăinuiască pe veci, înseamnă-le în inima unui copil.
16 noiembrie - Ziua Internaţională a Toleranţei
Declaraţia principiilor toleranţei
În 1986 reprezentanţii UNESCO reuniţi la Paris au enunţat Declaraţia principiilor toleranţei care o definea ca "responsabilitatea care susţine respectarea drepturilor omului, a pluralismului, democraţiei şi a statului de drept, ca atitudinea activă de recunoaştere a acestor valori şi ca o virtute care face ca pacea să fie posibilă, înlocuind cultura războiului cu cea a păcii".
În esenţă, toleranţa nu înseamnă nici indulgenţă, nici indiferenţă, ci respectul şi aprecierea diversităţii culturale şi a formelor ei de expresie, a opiniei contrare, a deciziilor altor oameni, grupuri, popoare sau religii. Toleranţa recunoaşte drepturile universale ale omului şi libertăţile fundamentale şi asigură supravieţuirea comunităţilor mixte în orice regiune a lumii.
Declaraţia UNESCO susţine că toleranţa nu este doar o datorie morală, ci şi o cerinţă politică şi legală pentru indivizi, grupuri sau state.
Situează toleranţa în relaţie cu instrumentele internationale privind drepturile omului ratificate în ultimii 50 de ani şi subliniază că statele trebuie să adopte noi legi pentru a asigura egalitatea de şanse în societate.
Nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea sunt forme ale intoleranţei.
Educaţia pentru toleranţă trebuie îndreptată împotriva fricii şi excluziunii şi către dezvoltarea capacităţii tinerilor de a judeca liber şi independent.
Diversitatea religioasă, lingvistică, culturală şi etnică nu trebuie să fie pretext al conflictelor, ci să îmbogăţească viaţa noastră comună.
În 1995, când a fost a proclamată data de 16 noiembrie drept Ziua Internatională a Toleranţei, UNESCO identificase 16 tratate, convenții, declarații și recomandări, toate legate de nevoia de toleranță, relevante și obligatorii și astăzi.
Toleranţă vs. intoleranţă
Cuvântul toleranţă nu este un termen al lumii moderne, el provine din latina Romei antice, unde tolerare înseamnă a suporta şi se referea, că şi astăzi, la respectul faţă de celălalt.
Termenul a fost folosit şi în lumea creştină a Evului Mediu, când existau instanţe ale toleranţei, se emiteau indulgenţe, edicte sau bule papale, apoi a fost folosit de umaniştii Renaşterii, pentru care valorile şi virtuţile umane erau principii de căpătâi şi se vorbea despre toleranţă civilă şi religioasă. S-au dat chiar legi care priveau toleranţa religioasă în Regatul Angliei şi în Franţa, apoi Revoluţia franceză a adus prima Declaraţie a drepturilor omului, iar în SUA Primul Amendament la Constituţie a interzis îngrădirea libertăţii de exprimare. Şi procesul de legiferare a libertăţii religioase sau a drepturilor omului a continuat.
Dar şi alte religii ale lumii s-au afirmat tolerante.
În islam, Tolerant este chiar unul din numele lui Allah, iar exegeţii moderni ai islamului consideră Coranul sursă a toleranţei religioase.
Religia hindu sau budismul arată de asemenea toleranţă.
Dicţionarele ne spun astăzi că toleranţa este capacitatea de a recunoaşte şi respecta convingere altora, înseamnă îngăduinţă, indulgenţă, răbdare, şi se poate exprimă la orice nivel: de la individ, la stat.
Constituţii, legi, declaraţii universale, tratate internaţionale, convenţii şi recomandări fac apel sau chiar obligă la toleranţă, dar există încă războaie, terorism, crime împotriva umanităţii, epurare etnică, discriminarea minorităţilor şi a imigranţilor şi o multitudine de alte abuzuri împotriva fiinţelor umane, adică intoleranţă.
Există însă şi: legi şi politici responsabile, internaţionale, naţionale sau ale administraţiilor locale.
Există multiculturalism civilizat, dezvoltare durabilă, solidaritate şi voluntariat şi există şi cei mai buni gardieni: educaţia continuă pentru toleranţă şi pace, societatea civilă atentă la drepturile omului şi presă liberă şi responsabilă.
Toleranţa şi intoleranţa sunt în toate faptele noastre de viaţă, ale copiilor, tinerilor şi adulţilor, de la jocul din grădiniţe, până la jocul marilor puteri, în familie, circulaţia pe stradă, convieţuirea vecinilor, în milioanele de procese din tribunale, în toate instituţiile publice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)